La aproape două luni de când Australia a interzis, în premieră mondială, utilizarea rețelelor sociale de către copiii sub 16 ani, experiențele adolescenților arată că impactul interdicției nu este, până acum, cel scontat de autorități.
Jurnaliștii de la ABC News, care au stat de vorbă cu adolescenți din toată țara, relatează că pentru mulți dintre cei sub 16 ani nu s-a schimbat nimic.
„Credeam că interdicția va fi mult mai strictă, dar până la urmă a fost foarte lejeră, parcă nu s-a întâmplat nimic Este complet inutilă”, spune Adyan, în vârstă de 14 ani.
Înainte ca interdicția să intre în vigoare, Snapchat i-a cerut lui Adyan să facă o scanare facială pentru a confirma că are peste 16 ani. Băiatul s-a conformat și a primit acces: „Snapchat a crezut că am peste 16 ani, așa că nu mi-a fost blocat contul de Snapchat și la fel a fost și cu TikTok, dar la Instagram a trebuit să arăt permisul de conducere, pentru că nu m-a lăsat să folosesc fața”.
Pentru Instagram, Adyan a folosit permisul de conducere al unui prieten și, astfel, a reușit să aibă acces și la această platformă.
Nici adolescenții care au setat, atunci când și-au făcut conturile, un alt an pentru data nașterii nu au fost afectați de măsură.
„Nu am primit niciun avertisment. Când mi-am făcut conturile de social media, deja îmi setasem ziua de naștere înainte de anul real. M-am născut în 2010, dar cred că am pus ceva de genul 2007”, a spus Evie, o adolescentă de 15 ani din Adelaide.
Alby, de 14 ani, nu a primit nici el vreun avertisment, dar a observat, în schimb, că interdicția a dus la apariția unui nou val de „antreprenori”: „Acum există, cumva, o piață în care copiii sub 16 ani le dau bani prietenilor sau persoanelor mai mari să facă scanări de acte pentru ei, sau părinții o fac în locul lor.
Deci e foarte ușor de ocolit. Eu nici măcar nu am primit un mesaj de genul ‘Ești interzis’ sau să trebuiască să fac vreo scanare de act. Încă sunt pe rețele, iar prietenii mei care au avut probleme, toți au reușit să le ocolească”.
Anabell, care împlinește 16 ani în februarie, se număra printre puținii copii al căror acces pe rețelele sociale a fost blocat.
„Probabil vreo 10% au fost blocați și majoritatea erau persoane de vârsta mea, care nici nu prea aveau de ce să fie blocați, având zilele de naștere foarte aproape. Eram furioasă pentru că știam mulți oameni care nu au fost blocați, deși ar fi trebuit. Îi vedeam pe copiii de vârsta surorii mele, de doar 13 ani, care încă aveau rețele sociale, în timp ce eu eram blocată”, a spus ea.
Ce spun datele oficiale
Înainte de 10 decembrie, peste 2,3 milioane de australieni cu vârste între opt și 15 ani foloseau cel puțin o platformă de social media. Potrivit datelor de la comisarul pentru siguranță online (eSafety), în acest grup existau peste 850.000 de utilizatori Snapchat și peste 700.000 de conturi de Instagram.
Luna trecută, guvernul federal a declarat că interdicția „funcționează”, afirmând că peste 4,7 milioane de conturi ale celor sub 16 ani au fost dezactivate sau eliminate de la intrarea în vigoare a măsurii.
Meta a spus că a eliminat 173.000 de utilizatori de pe Facebook și 330.000 de pe Instagram, iar Snapchat a anunțat că a blocat sau dezactivat peste 415.000 de conturi.
Aceasta ar însemna că aproximativ 44% dintre utilizatorii sub 16 ani au fost blocați pe Instagram, iar 48% dintre utilizatorii sub 16 ani au avut conturile de Snapchat dezactivate. Totuși, nu este clar dacă aceste cifre includ adolescenți care și-au reactivat conturile sau au creat altele noi. Este probabil ca aceste date să fie supraestimate, precizează ABC News.
Impactul interdicției – acolo unde a funcționat
Pentru adolescenții care au fost scoși de pe rețelele sociale – și au respectat interdicția – viața, într-adevăr, s-a schimbat.
Ilia, în vârstă de 14 ani, care locuiește în Sydney, folosea aceste platforme pentru a ține legătura cu familia și prietenii săi din Ucraina, de unde s-a mutat în 2022, după ce a început războiul.
„Diferența de fus orar este mare și, înainte, era deja greu să vorbim; mai rămâneau doar câteva ore din zi. Acum e și mai greu, pentru că trebuie să vorbești prin părinți, care nu sunt disponibili tot timpul. Așa că pot vorbi poate o dată pe săptămână sau de două ori, dacă am noroc. Devii mai anxios, pentru că, de exemplu, părinții tăi scriu părinților lor și durează până răspund, iar tu nu știi dacă sunt bine până nu primești răspunsul”, a spus băiatul.
În schimb, pentru Wren, de 15 ani, din Perth, care are ADHD și autism, interdicția a fost o pauză binevenită de la hărțuirea online: „Am văzut cu siguranță multe comentarii pline de ură, mai ales la postări care vizau anumite comunități, și poate fi destul de dureros să le vezi, dar a fost foarte plăcut să iau o pauză de la asta”.
Chiar dacă rețelele sociale au ajutat-o să găsească comunități online, pauza a însemnat și explorarea altor moduri de a se conecta. „Am avut ocazia să reiau legătura cu oameni cu care nu aș fi făcut-o înainte. De exemplu, acum trimit scrisori și e super tare. M-am apucat mult mai mult de hobby-uri, m-am concentrat pe artă, am realizat foarte multe picturi, iar înainte nu aș fi avut timp. L-aș fi irosit stând pe rețelele sociale”, a mai spus tânăra.
C.S.
