La 85 de secunde de o catastrofă globală. Ceasul Apocalipsei, mai aproape ca niciodată de miezul nopții

La 85 de secunde de o catastrofă globală. Ceasul Apocalipsei, mai aproape ca niciodată de miezul nopții
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ceasul Apocalipsei a fost mutat mai aproape de miezul nopții decât oricând până acum, ajungând la 85 de secunde de „ora zero”, un prag simbolic care reprezintă o catastrofă globală.

Sky News explică ce înseamnă acest indicator și cum funcționează el.

Oamenii de știință spun că mutarea ceasului reflectă faptul că omenirea se apropie periculos de autodistrugere.

Ceasul Apocalipsei este o metaforă a amenințărilor majore care planează asupra umanității și este actualizat în funcție de evaluarea experților referitoare la cât de aproape suntem de un dezastru global.

Ora actuală, 85 de secunde până la miezul nopții, doboară recordul anterior de 89 de secunde, cea mai apropiată poziție atinsă vreodată.

Ceasul Apocalipsei
Foto: Facebook/Bulletin of the Atomic Scientists

„Fiecare secundă contează și rămânem fără timp. Este un adevăr dur, dar aceasta este realitatea noastră. Acum suntem la 85 de secunde de miezul nopții”, a declarat Alexandra Bell, director executiv al Bulletin of the Atomic Scientists, organizația care stabilește poziția ceasului.

Amenințările nucleare, războaiele și inteligența artificială, principalele motive

Îngrijorările legate de armele nucleare se află în fruntea listei, experții indicând comportamentul tot mai agresiv al marilor puteri nucleare – Rusia, China și Statele Unite.

„În ceea ce privește riscurile nucleare, nimic din ce s-a întâmplat în 2025 nu a mers într-o direcție bună”, a spus Bell.

Ea a subliniat că mecanismele diplomatice tradiționale sunt sub presiune sau se prăbușesc, că a reapărut amenințarea testelor nucleare, iar proliferarea armelor nucleare este tot mai îngrijorătoare. În același timp, au avut loc mai multe operațiuni militare sub umbra armelor nucleare, cu riscuri majore de escaladare.

„Riscul folosirii armelor nucleare este inacceptabil de mare”, a avertizat Bell.

Ultimul tratat nuclear dintre SUA și Rusia, care limitează la 1.550 numărul focoaselor nucleare desfășurate de fiecare parte, expiră pe 5 februarie. Deși Vladimir Putin a propus prelungirea acordului cu un an, președintele american Donald Trump nu a oferit încă un răspuns oficial.

Oamenii de știință mai atrag atenția că pericolul global este amplificat de faptul că marile state devin tot mai agresive, conflictuale și naționaliste.

„Ceasul Apocalipsei reflectă riscuri globale, iar ceea ce vedem este un eșec global al leadership-ului”, a spus Alexandra Bell.

Printre factorii invocați se numără războiul Rusiei în Ucraina, bombardamentele SUA și Israelului asupra Iranului, dar și tensiunile de la granița dintre India și Pakistan.

La acestea se adaugă situația tensionată din Asia, inclusiv peninsula coreeană și amenințările Chinei la adresa Taiwanului, precum și creșterea tensiunilor în emisfera vestică, după începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump.

Inteligența artificială și „Armaghedonul informațional”

Experții sunt îngrijorați și de integrarea nereglementată a inteligenței artificiale în sistemele militare, de potențialul ei de a facilita amenințări biologice și de rolul pe care îl joacă în răspândirea globală a dezinformării.

La anunțul referitor la poziţia din 2026 pentru Ceasul Apocalipsei a participat și Maria Ressa, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2021.

„Trăim un Armaghedon informațional – criza de sub toate crizele – alimentată de tehnologii prădătoare, care răspândesc minciuni mai repede decât faptele și profită de divizarea noastră”, a declarat aceasta.

Cum s-a ajuns atât de aproape de miezul nopții

În 2020, pe fondul pandemiei, ceasul a fost mutat la 100 de secunde de miezul nopții. A rămas la acest nivel timp de trei ani, până în 2023, când a fost ajustat la 90 de secunde, din cauza agravării războiului din Ucraina, a amenințărilor nucleare, a tensiunilor politice, a schimbărilor climatice și a riscurilor sanitare.

În 2024, poziția a fost menținută, experții vorbind despre un nivel „fără precedent” al riscurilor globale. Anul trecut, mutarea la 89 de secunde a fost descrisă drept „un avertisment pentru liderii lumii”. În 2025, oamenii de știință spun că acest avertisment a fost ignorat.

De ce există Ceasul Apocalipsei

Poziţia pe ceas este stabilită de Bulletin of the Atomic Scientists, organizație fondată în 1945 de oameni de știință precum Albert Einstein și J. Robert Oppenheimer.

După bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, membrii organizației au considerat esențial ca publicul să înțeleagă dimensiunea amenințării nucleare asupra omenirii.

Ideea ceasului i-a aparținut artistei Martyl Langsdorf, care a creat acest simbol al pericolului nuclear. Prima apariție a fost în 1947, pe coperta revistei Bulletin, când ceasul indica șapte minute până la miezul nopții.

De-a lungul deceniilor, poziția ceasului a fost ajustată în funcție de evaluările experților, apropiindu-se sau îndepărtându-se de miezul nopții, în funcție de evoluțiile politice, nucleare și climatice.

Au existat și perioade mai sigure: în 1995, ceasul indica 14 minute până la miezul nopții, cel mai sigur nivel din istoria sa. Totuși, din 1998 încoace, acele nu au mai trecut pragul de 10 minute până la „ora zero”.

B.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇