Bucureștiul e o resursă nesecată de proiecte când vine vorba despre arhitectură: case istorice, străzi cu renume, locuri de poveste și, uneori, investitori pasionați care înțeleg că o clădire monument istoric reprezintă un activ sigur și valoros.
Arhitectul Ștefan Sava, fondatorul casei de arhitectură SSAT+, vorbeste pentru spotmedia.ro despre oportunitățile și provocările unui business de arhitectură într-un oraș precum București.
Portofoliul său iese în evidență cu proiecte în zone-cheie ale Bucureștiului: Eminescu, Dacia, strada Ocolului, Floreasca – unde un proiect de colț de pe Rahmaninov a fost premiat la Anuala de Arhitectură, Mătăsari sau Vasile Lascăr, aproape de Armenească. Unele înaintează rapid, altele sunt încetinite de birocrația autorizărilor, dar direcția rămâne aceeași: regenerare urbană prin arhitectură de calitate.
Dincolo de romantismul restaurării, antreprenorul vorbește deschis despre costuri. Restaurarea unei clădiri istorice este semnificativ mai scumpă decât construcția uneia noi: echipe extinse, specialiști atestați de Ministerul Culturii, relevee minuțioase, meșteri care lucrează cu pensula și penseta, materiale naturale și mult timp. Tocmai de aceea, spune el, arhitectura este un business complex, nu un simplu exercițiu creativ.
Cifrele confirmă acest lucru. Doar pe zona de proiectare, compania a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri de aproximativ 5,5 milioane de lei. Pentru 2025 estimează o ușoară depășire a acestui prag, iar pentru 2026 mizează pe o creștere mai accelerată, peste ritmul anual de 15–20%.
Într-o piață în care patrimoniul este adesea perceput ca o problemă, nu ca o oportunitate, Ștefan Sava pariază pe contrariu: arhitectura istorică nu este o frână pentru dezvoltare, ci una dintre cele mai subevaluate resurse de business ale orașului.
De ce ai ales să faci un business în arhitectură?
Am ales arhitectura încă din liceu. Aveam deja o familiaritate cu domeniul construcțiilor, pentru că tatăl meu era inginer proiectant. Când eram copil mergeam uneori cu el pe șantiere și vedeam direct cum prind contur clădirile, lucru care m-a influențat fără să-mi dau seama atunci.
Tot în liceu a apărut și ideea antreprenoriatului. Mi se părea „cool” să fii întreprinzător, să construiești ceva al tău. Arhitectura se potrivea natural cu această dorință: proiectezi, construiești, vinzi, creezi. Pentru mine, cele două direcții erau strâns legate încă de la început.
Odată ajuns la facultate, m-am apropiat de un grup de colegi la fel de pasionați de arhitectură. Lucram bine în programele de proiectare, iar unul dintre ei era foarte priceput pe zona de 3D, o pasiune pe care o avea încă din liceu.
Împreună, noi trei am pus bazele unui mic birou. La început lucram de acasă, pe rând, la fiecare dintre noi. Apoi ne-am mutat prin cafenele, unde lucram ore întregi. Așa a început, de fapt, micul nostru antreprenoriat.
Primul birou „oficial” a apărut în anii terminali de facultate, înainte să absolvim. Fiind încă studenți, colaboram cu diverse firme și cu arhitecți care aveau drept de semnătură, necesar pentru autorizarea proiectelor. Noi ne ocupam de proiectare, iar semnătura venea din partea arhitecților acreditați.
În anul șase, spre iarnă, am făcut pasul către un spațiu propriu. Am închiriat un garaj într-o casă din zona Dorobanți și l-am transformat în biroul nostru. Era, la propriu, un garaj — intram pe rampa lui — dar pentru noi era un pas important.
Ulterior am aflat că imobilul era casa memorială Tudor Vianu. Nepotul său, Ștefan Vianu, locuia acolo și era profesor de filozofie la facultate. Inițial găsiserăm doar anunțul, apoi am descoperit toate aceste legături. A fost o întâlnire foarte plăcută și o colaborare excelentă. Am rămas în acel birou câțiva ani.
La un moment dat, drumurile din echipă au început să se despartă. Unul dintre colegi și-a deschis propriul birou împreună cu soția lui. Eu am continuat o perioadă cu alți doi colegi, într-o formulă care s-a schimbat de mai multe ori.
În cele din urmă, mi-am făcut propria firmă, independentă. Echipa s-a restrâns din nou și am rămas partener cu Alexandru Popescu, unul dintre colegii care se alăturase puțin mai târziu, încă din perioada facultății. Astăzi, el este partenerul meu în SSAT+.
Vă concentrați mult pe zona centrală a Bucureștiului, în zone precum Eminescu, Dacia sau Floreasca. Știu că centrul Bucureștiului are un farmec aparte, cu multe case valoroase din punct de vedere arhitectural. Care este relația ta cu Bucureștiul și ce înseamnă pentru tine lucrul cu aceste clădiri din centrul orașului?
Îmi place Bucureștiul, recunosc asta fără rezerve. Sigur, există și o componentă personală — m-am născut aici și locuiesc aici — dar cred că există și motive obiective. Bucureștiul are o valoare arhitecturală reală și, mai ales, un potențial enorm, încă insuficient exploatat.
Mă refer în special la potențialul spațiilor publice. Este un potențial mai puțin vizibil astăzi, dar care a fost valorificat la un moment dat în istoria orașului, sub diverse forme. Din păcate, acest fir s-a pierdut între timp. Cu toate acestea, fiecare etapă de dezvoltare a Bucureștiului este relevantă și merită păstrată, evident, cu discernământ. Fiecare perioadă a lăsat elemente valoroase care pot fi integrate coerent în prezent.
Dacă ne uităm la secolul al XIX-lea, mai ales spre finalul lui, vedem apariția unei trame stradale extrem de solide. De fapt, o mare parte din structura centrală a orașului — probabil 80–90% — își are originea în această perioadă. Apoi, perioada interbelică vine cu o contribuție arhitecturală foarte puternică, distinctă și valoroasă.
În special stilul Art Deco este remarcabil de bine reprezentat în București. Unii susțin chiar că ar fi una dintre cele mai consistente prezențe Art Deco din Europa. Fără a intra într-o comparație strictă, este clar că acest patrimoniu există și poate fi mult mai bine pus în valoare.
În esență, cred că trebuie acordată multă atenție clădirilor valoroase pe care încă le avem — și sunt multe. O mare parte dintre ele ar trebui consolidate și restaurate pentru a putea fi păstrate pe termen lung. Desigur, există și intervenții din trecut care nu au valoare arhitecturală și care pot fi înlocuite cu proiecte contemporane. Este important ca și prezentul să își lase amprenta asupra orașului, într-un mod responsabil și de calitate.
Din păcate, direcția actuală a dezvoltării Bucureștiului, la nivelul Primăriei Generale, mi se pare greșită. Accentul este pus aproape exclusiv pe conservare și foarte puțin pe dezvoltare. Se vorbește despre consolidare și reabilitare, dar lipsește viziunea care să permită orașului să evolueze. Avem nevoie de proiecte care să readucă la viață clădirile existente și, mai ales, de o valorizare reală a spațiilor publice, care astăzi sunt, în mare parte, neglijate.
Un exemplu pozitiv este Calea Victoriei, un proiect obținut cu multă presiune din partea societății civile. A demonstrat ce înseamnă să creezi o zonă pietonală în centrul orașului: ce energie apare, ce tip de viață urbană și ce plăcere devine simpla plimbare. Sigur, acum este aglomerată tocmai pentru că este una dintre puținele zone publice activate, dar tocmai acest lucru arată potențialul.
Nu trebuie să ne limităm însă la marile bulevarde. Există o mulțime de străzi secundare, în zonele centrale adiacente, care ar putea fi transformate în spații publice de calitate. Aceste intervenții ar atrage investitori, ar încuraja renovarea clădirilor, apariția de cafenele, ateliere, birouri mici și ar reenergiza centrul orașului, poate într-o formă mai adaptată prezentului.
Te-ai implicat vreodată direct pentru această cauză?
Subiectul a fost ridicat la nivelul autorităților, în special de ONG-uri și organizații civice foarte active. Unele dintre ele sunt formate din oameni extrem de bine pregătiți. Totuși, autoritățile rămân fie reticente, fie blocate într-un aparat birocratic foarte greoi. Personal, nu m-am implicat direct, dar am susținut constant aceste idei în toate discuțiile profesionale pe care le-am avut, inclusiv cu reprezentanți ai Primăriei Capitalei sau cu arhitectul-șef.
Cred că problema este lipsa unei mase critice. Specialiștii nu reușesc încă să se coaguleze într-o voce comună, capabilă să ofere o direcție clară. Acest rol ar trebui asumat de Ordinul Arhitecților, care, deși nu este complet inactiv, nu este nici suficient de ferm sau coerent. În prezent, pare că acceptă tacit direcția de „nedezvoltare” a orașului.
Înțeleg de unde vine această abordare: după abuzurile din perioada post-revoluționară, când s-au construit multe proiecte care au afectat grav orașul, reacția a fost una de blocaj. Însă nu sunt de acord cu ideea că soluția este să nu mai facem nimic. Putem învăța din greșelile trecutului fără să renunțăm la dezvoltare.
Pentru mine, fiecare proiect din centrul orașului este o experiență de învățare. Studierea zonei, înțelegerea vecinătăților, descoperirea unor detalii istorice sau urbane duc, de multe ori, la nașterea unui concept autentic. Este o plăcere reală să lucrezi în centrul orașului tocmai pentru această complexitate.
Pe de altă parte, trebuie spus și reversul medaliei: birocrația este atât de stufoasă încât un proiect central consumă enorm de mult timp, energie și resurse. De multe ori ajungi la limită cu răbdarea, iar financiar proiectul poate deveni neprofitabil sau abia sustenabil. Mai ales în zonele protejate, unde autorizarea ține de Primăria Capitalei, instituțiile ajung adesea să blocheze procesul în loc să îl sprijine.
Din păcate, aceasta este realitatea cu care lucrăm astăzi.
Trecând peste aspectele neplăcute, care este proiectul tău de suflet?
Poate că, din punct de vedere emoțional, mă implic mai mult în proiectele din seria The Corner, fără ca asta să însemne că le discriminez pe celelalte. Sunt proiecte în care sunt implicat direct din mai multe perspective: ca proiectant, ca parte a echipei de implementare și ca participant la generarea conceptului The Corner, alături de partenerul meu. Practic, le preiau încă din faza inițială, de la analiza terenului și evaluarea acestuia, până la definirea direcției proiectului.
Dacă am face o plimbare prin centrul Bucureștiului, pe unde am putea vedea proiectele voastre deja realizate? În ce zone le găsim?
Putem începe cu proiectul în care mă aflu chiar acum: biroul nostru de pe Calea Moșilor, nr. 162, vis-a-vis de Biserica Sfinților, foarte aproape de strada Armenească. Este o clădire monument istoric restaurată, în care ne-am mutat împreună cu dezvoltatorul și constructorul. La parter am generat spații HoReCa: cafenea, o pizzerie și urmează un restaurant. Restul clădirii este office și găzduiește biroul nostru.
În apropiere, pe terenul liber de lângă clădirea monument, am construit un bloc de apartamente cu parter office. Este deja locuit, vegetația s-a dezvoltat și ansamblul arată foarte bine. Este, de altfel, singura intervenție de pe Calea Moșilor veche care include restaurarea unui monument istoric. Este un exemplu clar de potențial neexploatat: ar putea fi transformată într-o arteră pietonală coerentă, conectată la centrul orașului și valoroasă pentru comunitate.
Mai avem proiecte în zona Eminescu și Dacia, inclusiv pe strada Ocolului, un proiect rezidențial.
În Floreasca, pe Rahmaninov, avem un proiect de colț, care a fost și premiat în cadrul Anualei de Arhitectură 2021. Lucrăm și pe strada Mătăsari, celebră pentru festivaluri, unde dezvoltăm un proiect foarte drăguț. Pe Vasile Lascăr, aproape de Armenească, urmează să facem un alt proiect, de asemenea foarte atractiv, însă procesul de autorizare ne încetinește progresul.
Trebuie spus că restaurarea unei clădiri istorice presupune costuri mult mai mari decât construirea unei clădiri noi. Chiar din faza de proiectare, investiția este semnificativă: implică o echipă mai largă, inclusiv specialiști atestați de Ministerul Culturii, relevarea detaliată a elementelor valoroase, apoi execuția realizată de meșteri atestați, adesea cu pensula și penseta, folosind materiale naturale, nu imitații.
Cine sunt investitorii?
Sunt persoane fizice sau investitori foarte pasionați, dispuși să investească sume mari. Pe termen scurt, poate fi o provocare financiară, însă pe termen mediu și lung, o clădire monument istoric reprezintă un asset sigur și valoros. Dacă este folosită ca birou, spațiu de închiriat sau cu alte funcțiuni, clădirea generează venituri și își păstrează valoarea.
În prezent lucrăm și la o clădire monument istoric de pe strada Băniei, piața Sfântul Gheorghe, cu fațade pe trei străzi, ca un capăt de insulă urbană. De asemenea, pe Smârdan avem o clădire foarte frumoasă din centrul istoric, deși nu este monument oficial, este într-o zonă protejată și tratată cu aceeași atenție, inclusiv cu studii istorice. Investitorii sunt puțini, dar sunt prezenți.
Astfel, proiectele noastre din centrul Bucureștiului includ atât restaurări de monumente, cât și clădiri noi sau intervenții pe terenuri libere, fiecare cu provocările și particularitățile sale. Restaurarea de monumente reprezintă o parte semnificativă, dar doar o componentă a activității noastre.
Cum a fost anul 2025 pentru acest business și ce așteptări aveți pentru 2026?
Business-ul nostru este mult mai amplu și complex decât pare la prima vedere. În 2024, cifra de afaceri pentru partea de proiectare a fost în jur de 5,5 milioane de lei. În 2025 estimăm că o vom depăși ușor, iar pentru 2026 ne propunem să creștem față de nivelul actual. În linii mari, vorbim de o creștere anuală de aproximativ 15–20% pentru business-ul de proiectare, deși aș vrea ca în 2026 să depășim acest prag.
Este important de menționat că proiectarea este un business volatil. Contractele depind foarte mult de piață și de deciziile investitorilor, iar uneori pot exista 1–2 ani în care activitatea este mai încetinită. Oricum, volatilitatea este caracteristică pentru orice business.
Obiectivul nostru rămâne să creștem constant, să ne dezvoltăm și să realizăm proiecte frumoase, folosindu-ne de experiența acumulată de-a lungul anilor.
Ce sfat ai avea pentru tinerii care ies de pe băncile facultății de arhitectură și își doresc să aibă succes în acest domeniu?
Sfatul meu principal pentru tinerii arhitecți este să înceapă cât mai devreme să lucreze, chiar de pe băncile facultății. Nu înseamnă neapărat să își deschidă propriul birou — nu există o rețetă universală. Este foarte valoros să stea aproape de arhitecți cu experiență, de la care pot învăța prin practică. Eu am avut norocul să lucrez cu Dorin Ștefan și cu Radu, și am învățat foarte multe de la ei, dar mi-ar fi prins bine și mai multă îndrumare atunci când eram student.
Îi încurajez să experimenteze și zona de antreprenoriat, chiar la scară mică, cu echipe de 2–3 oameni, dacă simt că li se potrivește. Dacă nu, este la fel de important să se alăture unui birou în care direcția, valorile și viziunea sunt compatibile cu ale lor și unde se simt integrați.
Recomand, de asemenea, să nu ezite să schimbe locul de muncă dacă nu se simt bine integrați. Chimia cu echipa și modul în care se pune problema proiectelor contează foarte mult în arhitectură. Există întotdeauna un loc potrivit pentru fiecare, iar găsirea lui poate face diferența între o carieră frustrantă și una satisfăcătoare.