Selecționata de fotbal a Africii de Sud, cu fundașul Siyabonga Ngezana (FCSB) integralist, a învins echipa Angolei cu scorul de 2-1, luni seara, la Marrakech, în Gripa B a Cupei Africii pe Națiuni 2025, găzduită de Maroc, transmit agențiile internaționale de presă.
Atacantul Lyle Foster (Burnley) a marcat golul victoriei pentru Bafana Bafana, după ce Oswin Appollis deschisese scorul în min. 21. Angolezii au egalat după o lovitură liberă, prin Show (35), jucător la Kocaelispor, aflat la selecția cu numărul 50, potrivit Reuters.
Sud-africanii, care au avut și o bară, la șutul lui Mbekezeli Mbokazi, au obținut o victorie în meciul de debut la CAN pentru prima oară după 21 de ani.
În celălalt meci al grupei se înfruntă Egipt și Zimbabwe.
Africa de Sud, medaliată cu bronz la ediția precedentă, va juca următorul meci pe 26 decembrie, contra Egiptului, ăn aceeași zi fiind programat și meciul Zimbabwe - Angola.
