O femeie paraplegică din Germania a devenit prima persoană în scaun cu rotile care a ajuns în spațiu, după ce a participat sâmbătă la un zbor suborbital al companiei Blue Origin, fondată de Jeff Bezos.
Este vorba despre Michaela Benthaus, o ingineră în vârstă de 33 de ani, care a suferit o leziune gravă a măduvei spinării în urma unui accident de mountain bike petrecut în urmă cu șapte ani.
Zbor suborbital de 10 minute
Benthaus a decolat din vestul Texasului la bordul capsulei New Shepard, alături de alți cinci pasageri. Zborul a durat aproximativ 10 minute, timp în care echipajul a experimentat imponderabilitatea și a putut observa Pământul din spațiu, potrivit NBC News.
Pentru acest zbor, Benthaus și-a lăsat scaunul cu rotile la sol, plutea liber în capsulă și, după cum a povestit ulterior, a râs tot timpul și a încercat să se întoarcă peste cap. „A fost cea mai tare experiență”, a spus ea după aterizare, citată de AP.
Adaptări minime pentru accesibilitate
Călătoria a fost organizată cu sprijinul lui Hans Koenigsmann, fost director executiv SpaceX, născut și el în Germania, care a participat la zbor și a contribuit, împreună cu Blue Origin, la sponsorizarea misiunii. Costul biletelor nu a fost făcut public, relatează AFP.
Potrivit companiei, zborul a necesitat doar ajustări minore, deoarece capsula New Shepard a fost proiectată încă de la început cu elemente de accesibilitate. Jake Mills, inginer Blue Origin care a instruit echipajul, a declarat pentru NBC News că vehiculul este „mai accesibil unei game mai largi de persoane decât zborurile spațiale tradiționale”.
Pentru Benthaus, compania a adăugat o platformă de transfer între trapa capsulei și scaunul cu rotile, un covor special în zona de recuperare din deșert, pentru a permite deplasarea căruciorului, un lift la rampa de lansare, pentru accesul la capsula aflată în vârful rachetei.
Koenigsmann a fost desemnat înainte de zbor drept ajutor de urgență al ingineriei și, împreună cu Jake Mills, a ajutat-o să iasă din capsulă după aterizare, potrivit AP.
Experiență anterioară în imponderabilitate
Benthaus nu este la prima experiență legată de zborul spațial. Ca participantă la programul de stagii pentru absolvenți al Agenția Spațială Europeană, în Olanda, ea a experimentat imponderabilitatea într-un zbor parabolic în 2022, la Houston.
Doi ani mai târziu, a participat la o misiune spațială simulată de două săptămâni, desfășurată în Polonia.
„Nu credeam că zborul spațial e o opțiune pentru mine”
Înainte de zbor, Benthaus declara pentru Associated Press că nu a crezut niciodată că spațiul ar putea fi o opțiune reală pentru ea. „Nu există precedente de persoane cu dizabilități care să fi zburat în spațiu”, spunea ea.
Când Hans Koenigsmann i-a propus anul trecut să participe la un zbor Blue Origin, a crezut inițial că este o neînțelegere. După ce a realizat că oferta este reală, a acceptat imediat.
„Nu trebuie să renunți niciodată la visurile tale”, a spus Benthaus după aterizare.
Un mesaj dincolo de spațiu
Misiunea a fost una privată, fără implicarea directă a ESA. În paralel, agenția europeană a aprobat anul acesta un astronaut de rezervă cu dizabilitate, John McFall, pentru un viitor zbor către Stația Spațială Internațională.
Benthaus spune că obiectivul ei nu este doar să facă spațiul mai accesibil persoanelor cu dizabilități, ci și să contribuie la îmbunătățirea accesibilității pe Pământ.
Odată cu acest zbor, lista persoanelor care au ajuns în spațiu cu Blue Origin a ajuns la 86 de nume.
