Schimbare de antrenor în Superliga: A plecat de la echipă după mai bine de patru ani

Schimbare de antrenor în Superliga: A plecat de la echipă după mai bine de patru ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Schimbare de antrenor în Superliga, după mai bine de jumătate de sezon regulat trecut.

Hermannstadt a oficializat, joi, despărțirea de antrenorul Marius Măldărășanu, care și-a reziliat contractul după ultimele rezultate.

Măldărășanu a condus echipa în 187 meciuri, având un bilanț de 77 victorii, 56 egaluri și 54 înfrângeri. Acum, Hermannstadt îi caută înlocuitor și a confirmat deja interesul pentru un antrenor.

Daniel Oprița, dorit de Hermannstadt în locul lui Măldărășanu

Este vorba despre Daniel Oprița, antrenorul principal de la Steaua, care are o clauză de reziliere de 50.000 de euro în contractul cu „Militarii”.

ADVERTISING

„Sunt mai mulți antrenori, nu e neapărat doar Daniel Oprița. Sunt trei antrenori care sunt pe listă la noi, printre care și Daniel Oprița. Vrem să luăm o decizie zilele astea.

Știu că are o clauză de reziliere de 50.000 de euro, dar nu luăm noi în calcul (n.r. - să o plătească Hermannstadt). I-am plătit lui Măldărășanu să plece, tot ce a însemnat banii lui la zi. Erau foarte mulți bani pentru noi.

(n.r. - Deci Oprița trebuie să-și rezolve problemele la Steaua) Fiecare trebuie să-și rezolve problemele, adică ar fi un pas în față pentru el că vine în Liga 1”, a spus Claudiu Rotar, patronul FC Hermannstadt, conform sport.ro.

ADVERTISING

Măldărășanu era antrenor la Hermannstadt din 2021.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇