România a învins Austria cu 1-0, iar acum speră să termine pe locul 1 sau 2 în grupa de calificare. Șansele sunt mici la calificarea directă de pe prima poziție, dar încă mai există.
Echipa noastră va mai juca pe 15 noiembrie cu Bosnia și trei zile mai târziu cu San Marino. În orice scenariu, avem nevoie de punctaj maxim. În acest moment, România e pe 3, cu 10 puncte, Austria are 15, iar Bosnia are 13.
Calculele pentru locul 1:
- România să invingă în meciurile Bosnia și San Marino
- Austria să ia cel mult un punct din meciurile cu Cipru și Bosnia.
- Să avem un golaveraj mai bun decât Austria sau decât Bosnia (dacă suntem la egalitate cu una dintre ele).
Clasarea pe locul doi duce la baraj, unde oricum vom fi prezenți datorită parcursului din Liga Națiunilor.
Calculele pentru locul 2:
- Dacă batem tot, avem locul 2 asigurat indiferent de celelalte rezultate din grupă.
- Dacă facem egal cu Bosnia, atunci Bosnia trebuie să piardă în ultima etapă cu Austria, iar noi să batem San Marino