Următorul turneu final european organizat de UEFA va avea loc peste trei ani, în 2028, și va fi organizat în 4 țări simultan, Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor.
Iar UEFA, prin vocea președintelui său sloven Aleksandr Ceferin, vrea să facă aceste preliminarii mult mai atrăgătoare și mai provocatoare pentru naționalele implicate.
Vorbind la „Portugal Football Summit 2025”, președintele Aleksander Ceferin a precizat că nu se pune problema modificării turneului final în sine. Dar că preliminariile „pot fi cu siguranță ajustate și îmbunătățite calificările”. Dar fără ca meciurile în sine, ca număr, să crească.
Din informațiile tabloidului britanic Daily Mail, n-ar fi exclus, ba chiar probabil, ca UEFA să se inspire din formatele Ligii Națiunilor și Champions League.
În Liga Națiunilor știm că există un sistem piramidal, cu mai multe ligi valorice, în care se promovează și retrogradează la fiecare 2 ani. În timp ce în noua Champions League, avem un sistem elvețian, ca pe timpuri la Campionatele Mondiale de șah.
Analiza internă a UEFA privind modalitățile de captare a atenției suporterilor în timpul campaniilor de calificare va lua în considerare o serie de alternative și va reveni peste un an cu soluțiile efective propuse.
D.A.