Urmează două zile de vreme de coșmar cu frig, vânt și cod roșu de ploi. Recomandări pentru populație

Urmează două zile de vreme de coșmar cu frig, vânt și cod roșu de ploi. Recomandări pentru populație
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis luni o serie de recomandări pentru populație, având în vedere vremea nefavorabilă care se anunță în aceste zile.

ANM anunță ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1.700 m și vreme rece.

Aceste fenomene vor afecta o mare parte din țară, potrivit avertizărilor meteorologice valabile până miercuri, 8 octombrie, ora 23:00, reamintește IGSU luni, pe pagina de Facebook.

În acest context, autoritățile recomandă:

  • amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea;
  • închideți toate ferestrele și asigurați-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente;
  • evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt;
  • curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații;
  • în cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora.

De asemenea, precizează IGSU, în astfel de momente cu precipitații intense inclusiv animalele sunt expuse la riscuri majore.

Pentru a proteja viața acestora, este esențial să fie respectate următoarele măsuri:

  • eliberarea câinilor din lanțuri sau padocuri, pentru a le oferi o șansă de salvare;
  • identificarea, în prealabil, a zonelor mai înalte unde animalele de fermă pot fi relocate și adăpostite temporar, în siguranță;
  • pregătirea unui kit de urgență pentru animalele de companie, care să conțină hrană, apă, medicamente și acte de identificare;
  • în cazul în care evacuarea nu este posibilă, eliberați animalele! Este singura lor șansă la viață!

Orice situație de urgență poate fi raportată la numărul unic de urgență 112.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇