China este acuzată că furnizează Rusiei informații despre ținte din Ucraina

China este acuzată că furnizează Rusiei informații despre ținte din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

China furnizează informaţii Rusiei pentru a permite Moscovei să lanseze mai eficient atacuri cu rachete în Ucraina, a declarat, sâmbătă, un înalt oficial al serviciilor secrete ucrainene.

Oleg Alexandrov, oficial al Agenţiei de Informaţii Externe a Ucrainei, a declarat agenţiei de ştiri de stat Ukrinform că China transmite informaţii obţinute prin satelit despre ţinte, inclusiv cele care beneficiază de investiţii străine, relatează Reuters.

„Există dovezi ale unui nivel ridicat de cooperare între Rusia şi China în ceea ce priveşte efectuarea de recunoaşteri prin satelit a teritoriului Ucrainei, în scopul identificării şi explorării în continuare a obiectivelor strategice”, a declarat Alexandrov pentru Ukrinform.

„După cum am văzut în ultimele luni, aceste locaţii pot aparţine investitorilor străini”, a spus el.

Preşedintele Volodimir Zelenskii şi oficialii regionali au declarat că un atac cu rachete ruseşti din august a lovit o fabrică de electrocasnice deţinută de SUA în regiunea Zakarpattia din vestul ţării, rănind 15 persoane.

Zelenski a declarat în aprilie că China furniza arme şi praf de puşcă Rusiei.

El a mai spus că guvernul său deţinea informaţii potrivit cărora China producea arme pe teritoriul rus.

Zilele trecute, responsabili americani au declarat pentru Wall Street Journal (WSJ) că SUA vor furniza Ucrainei informații provenind de la serviciile sale secrete pentru lansarea de rachete cu rază lungă de acțiune împotriva infrastructurilor energetice rusești.

Informația a venit în contextul în care Washingtonul intenționează să furnizeze Kievului arme mai puternice, care i-ar permite să atingă mai multe ținte în interiorul Rusiei.

Washingtonul face de mult timp schimb de informații cu Kievul, dar Wall Street Journal afirmă că de acum Ucrainei îi va fi mai ușor să lovească obiective ale infrastructurii energetice ruse, cum ar fi rafinării, conducte și centrale electrice, cu scopul de a priva Kremlinul de venituri și petrol.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇