Patru soldați ucraineni, ascunși trei ani într-un spital ocupat de ruși, salvați de forțele speciale

Patru soldați ucraineni, ascunși trei ani într-un spital ocupat de ruși, salvați de forțele speciale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Patru soldați ucraineni care au stat ascunși timp de trei ani într-un spital din teritoriul ocupat de Rusia au fost eliberați de forțele speciale ale Kievului. Militarii fuseseră răniți în 2022, iar identitățile lor au fost protejate de personalul medical, care i-a ascuns de trupele ruse.

Operațiunea a fost coordonată de comandantul Marinei ucrainene, Oleksii Neijpapa. „Băieții noștri au supraviețuit acolo unde părea că nu există nicio șansă”, a scris acesta pe Facebook. El a descris întreaga poveste drept „despre reziliență și credință”.

ADVERTISING

Fratele geamăn, cheia salvării

Misiunea a început după ce un pușcaș marin ucrainean eliberat recent într-un schimb de prizonieri cu Moscova a dezvăluit că fratele său geamăn este încă în viață și se ascunde într-un spital din teritoriul ocupat.

„După primirea acestei informații, am luat decizia de a începe măsuri speciale de evacuare”, a explicat Neijpapa, potrivit Kyiv Post.

Din motive de securitate, comandantul nu a precizat locația spitalului și nici identitatea celor salvați.

Reîntâlnire emoționantă

Un videoclip publicat de Neijpapa arată momentul așteptat al revederii. „Mi-e atât de dor de el… Acum merg să-l întâlnesc. Nu e ușor să treci prin așa ceva”, a declarat pușcașul marin înainte de a-și îmbrățișa fratele.

ADVERTISING

Alături de geamăn, au fost salvați și trei soldați ai Gărzii Naționale, tratați în secret în același spital.

Operațiunea a fost dusă la capăt de unitatea specială „Îngeri” a Marinei ucrainene, înființată în 2022 pentru salvarea civililor și militarilor din spatele liniilor inamice.

În cadrul aceleiași acțiuni a fost evacuat și un cadru medical care și-a riscat viața adăpostind soldații. Potrivit lui Neijpapa, „Îngerii” au salvat până acum 88 de persoane.

G.P.

ADVERTISING