Nicușor Dan continuă vacanța. A fost cu familia la un atelier de lână din Roșia Montană: „Au plecat cu o sacoșă plină"

Nicușor Dan continuă vacanța. A fost cu familia la un atelier de lână din Roșia Montană: „Au plecat cu o sacoșă plină"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Nicușor Dan e tot în vacanţă şi a făcut o vizită neoficială la un atelier de articole din lână merinos din Roșia Montană, împreună cu partenera sa, Mirabela Grădinaru, și cei doi copii. Momentul a fost prezentat pe rețelele de socializare de echipa atelierului.

Unitatea din Roșia Montană vinde produse realizate pe plan local din lână merinos, oferindu-le o alternativă sustenabilă și autentică celor care doresc să sprijine economia locală.

„Vizită de grad zero la Made in Roșia Montană!", este titlul postării care îl prezintă pe șeful statului la atelierul de articole vestimentare din lână merinos, potrivit publicației ProAlba.

„A fost o plăcere să le povestim despre hainele noastre din lână merinos, produse chiar aici, la noi în atelier. Ne-a bucurat să aflăm că sunt deja fani ai produselor noastre, primind câteva cadou în trecut. Și surpriza a fost dublă: acum au plecat acasă cu o sacoșă plină de noi articole, cumpărate direct de la noi!

Mulțumim pentru vizită și pentru apreciere! Vă așteptăm cu drag să ne revedem cu bine la Roșia Montană anul viitor", au scris pe Facebook reprezentanții atelierului.

Președintele Nicușor Dan se află de mai multe zile la Roșia Montană, unde continuă vacanţa alături de familia sa. El a povestit miercuri, răspunzând unor întrebări, că a degustat produse tradiţionale, făcute în casă, şi a primit mici cadouri, el afirmând că oamenii din Roşia Montană fac parte dintr-o "comunitate foarte caldă". Nicuşor Dan a spus că locul poate atrage nu 20.000, ci două milioane de turişti, dacă este bine pus în valoare, relatează News.ro.

"Da, am mâncat compoturi, am băut diverse sucuri, slănină, şorici, toate făcute în casă, lapte muls direct de la vacă, toate lucrurile astea, şi în special laptele de vacă, mi-au adus aminte de copilărie, când eram la bunica. Ei nu aveau vaci, bunicii mei, dar aduceau de la vecini", a relatat Nicuşor Dan.

El a mărturisit că gazda sa de la Roşia Montană i-a oferit o sticlă de ţuică, iar copiilor le-a dat un borcan de miere. De asemenea, preşedintele a primit un trifoi cu patru foi din partea unei reprezentante a Bisericii Romano-Catolice din localitate.

"E o comunitate foarte caldă aici, în Roşia Montană, şi o să revin cu plăcere", a spus preşedintele.

Tot miercuri, Nicuşor Dan a afirmat că a mai fost la Roşia Montană în trecut şi pe unii dintre membrii acestei comunităţi îi cunoaşte din discuţiile pe care le-a avut cu ei la Bucureşti.

"Mă bucur că perspectivele de dezvoltare ale acestei localităţi sunt în creştere. Cred că pentru Roşia Montană, ca şi pentru celelalte situri UNESCO pe care le avem în România, trebuie să avem un program special, în care să integrăm şi privatul, pentru că sunt oportunităţi, astfel încât să fie o componentă importantă a turismului românesc. Roşia Montană e un sit unic în lume şi trebuie să aducem specialiştii care să poată să facă din situl ăsta ceva care să atragă nu 20.000 de turişti, ci 2.000.000 de turişti", a declarat el.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇