Președintele Nicușor Dan nu e prezent la festivitățile de Ziua Marinei desfășurate vineri, la Constanța, dar a transmis un mesaj oficial românilor și Forțelor Navale, subliniind unitatea națională și importanța strategică a regiunii Mării Negre.
Mesajul său a fost citit de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu. În schimb, la ceremoniile de la malul mării premierul Ilie Bolojan a fost huiduit de Ziua Marinei (Video)
Președintele, „alături de români în altă parte”
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a precizat că președintele nu a participat la festivități, deoarece se află „într-o perioadă de concedii”, însă „va fi alături de români în altă parte”, fără a oferi detalii.
Imagini surprinse de Antena 3 îl arată pe Nicuşor Dan la slujba de Sfânta Maria de la la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Preşedintele este alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, şi de cei doi copii ai lor, Aheea şi Antim, la mânăstirea din judeţul Braşov.
Ministrul USR a ținut să sublinieze implicarea directă a șefului statului în problemele de securitate și apărare.
„E un președinte care înțelege foarte bine importanța Armatei Române. Am avut multe discuții cu domnul președinte în aceste aproape două luni de când sunt ministru. Este implicat direct în partea de planificare și înzestrare. E un comandant suprem cu care mă mândresc”, a declarat Moșteanu, citat de Agerpres.
Mesajul lui Nicușor Dan
În mesajul său, Nicușor Dan a transmis aprecieri pentru marinarii români, care „poartă pavilionul tricolor pe mările și oceanele lumii” și a subliniat că această zi simbolizează unitatea națională.
„Ziua Marinei Române este una dintre sărbătorile de suflet ale națiunii noastre. Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naționale suntem mai puternici. Atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile și energiile creative, atunci sunt sigur că și viitorul va fi mai bun pentru România”, a transmis șeful statului.
Sprijin pentru marinari și angajament pentru modernizare
Președintele le-a mulțumit marinarilor pentru sacrificiile făcute departe de casă și i-a îndemnat să își păstreze curajul: „Vă îndemn să purtați cu devotament și demnitate Drapelul României peste tot în lume.”
Totodată, a reiterat sprijinul pentru modernizarea Forțelor Navale: „Vom continua eforturile pentru dotarea și modernizarea Forțelor Navale Române, astfel încât să aveți asigurat tot ce este necesar pentru succesul misiunilor la care participați.”
El a evidențiat și importanța strategică a regiunii Mării Negre în contextul actual internațional de securitate: „Vom continua să valorificăm acest statut în beneficiul siguranței și prosperității cetățenilor români.”
Mesajul s-a încheiat cu o urare tradițională: „Dragi marinari, fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă mereu în pază și ocrotire! La mulți ani și bun cart înainte!”