Un exemplu clasic de război cognitiv este conceptul numit „control reflexiv” – o tehnică rafinată de Rusia de-a lungul multor decenii. Aceasta implică modelarea percepțiilor adversarului în propriul beneficiu, fără ca acesta să înțeleagă că a fost manipulat. Deși poate provoca victime, nicio regulă nu definește acest tip de război.
Imaginează-ți că te trezești și auzi vestea că o nouă tulpină mortală de gripă a apărut în orașul tău. Oficialii din domeniul sănătății minimalizează acest lucru, dar rețelele de socializare sunt inundate de afirmații contradictorii ale „experților medicali” care dezbat originea și gravitatea acesteia.
Spitalele sunt pline de pacienți care prezintă simptome asemănătoare gripei, împiedicând alți pacienți să primească îngrijiri medicale și, în cele din urmă, ducând la decese.
Treptat, se dovedește că un adversar străin a orchestrat această panică prin diseminarea de informații false, cum ar fi faptul că tulpina are o rată a mortalității foarte ridicată.
Acesta este războiul cognitiv (cog war), un război hibrid în care domeniul mental e folosit pe câmpul de luptă sau în atacuri ostile în țări care nu sunt implicate în conflicte, dar care pot fi destabilizate de actori statali ascunși. Totuși, chiar dacă provoacă victime, nicio regulă nu definește acest lucru drept act de război, scrie The Conversation.
Obiectivul războiului cognitiv
Un exemplu clasic de război cognitiv este conceptul numit „control reflexiv” – o tehnică rafinată de Rusia de-a lungul multor decenii. Aceasta implică modelarea percepțiilor adversarului în propriul beneficiu, fără ca acesta să înțeleagă că a fost manipulat.
În contextul conflictului din Ucraina, aceasta a inclus narațiuni despre revendicări istorice ale Moscovei asupra teritoriului ucrainean și portretizarea Occidentului ca fiind decadent moral.
Războiul cognitiv are ca scop obținerea unui avantaj asupra unui adversar prin țintirea atitudinilor și comportamentelor la nivel individual, de grup sau de populație. Este conceput pentru a modifica percepțiile asupra realității, transformând „modelarea cogniției umane” într-un domeniu critic al războiului. Prin urmare, este o armă folosită într-o bătălie geopolitică, care se desfășoară prin interacțiuni între mințile umane, nu între părți fizice.
Întrucât poate fi purtat fără daunele fizice reglementate de legile actuale ale războiului clasic, războiul cognitiv se situează într-un vid juridic. Dar asta nu înseamnă că nu poate să incite la violență bazată pe informații false sau nu poate provoca vătămări corporale și decese prin efecte secundare.
Bătălia minților se duce cu arme nevăzute
Ideea că războiul e în esență o luptă mentală, în care manipularea cognitivă este centrală, amintește de strategul chinez Sun Tzu (secolul al V-lea î.Hr.), autorul cărții „Arta războiului”. Astăzi, domeniul online este principala arenă pentru astfel de operațiuni.
Revoluția digitală a permis conținutului din ce în ce mai personalizat să influențeze prejudecățile cartografiate prin amprenta noastră digitală, ceea ce se numește „microțintire”.
Inteligența artificială ne poate chiar oferi conținut direcționat fără a face vreo fotografie sau a înregistra vreun videoclip. Este necesară doar o solicitare de inteligență artificială bine concepută, care să susțină narațiunea și obiectivele predefinite ale actorilor rău intenționați, în timp ce induce în eroare publicul în mod ascuns.
Astfel de campanii de dezinformare afectează din ce în ce mai mult latura fizică umană. Publicația citată dă câteva exemple notorii:
- În războiul din Ucraina, vedem acuzații conform cărora autoritățile ucrainene ascundeau sau incitau în mod intenționat la crearea de focare de holeră. Acuzațiile privind laboratoarele de arme biologice susținute de SUA au făcut, de asemenea, parte din justificările pentru invazia la scară largă a Rusiei.
- În timpul pandemiei de Covid, informațiile false au dus la decese atunci când oamenii au refuzat măsurile de protecție sau au folosit remedii dăunătoare pentru a se trata. Unele narațiuni din timpul pandemiei au fost alimentate ca parte a unei confruntări geopolitice.
În timp ce Statele Unite s-au angajat în operațiuni informaționale sub acoperire, actori legați de statul rus și chinez au coordonat campanii care au folosit personaje de socializare generate de inteligență artificială și microtargeting pentru a modela opiniile la nivelul comunităților și indivizilor, subliniază The Conversation.
Legile convenționale ale războiului presupun că forța fizică, cum ar fi bombele și gloanțele, sunt principala preocupare, lăsând războiul cognitiv într-o zonă juridică gri.
Este manipularea psihologică un „atac armat” care justifică autoapărarea în temeiul cartei ONU? În prezent, nu există un răspuns clar.
Dar un actor statal ar putea folosi dezinformarea în domeniul sănătății pentru a provoca victime în masă într-o altă țară fără a declanșa oficial un război.
Discrepanțe similare există în situațiile în care războiul, așa cum îl vedem în mod tradițional, este, de fapt, în desfășurare, precum Ucraina. Aici, războiul cognitiv poate estompa linia dintre operațiunile psihologice generate de armată (în cadrul strategiilor de război) și manipularea interzisă.
Cum ne putem apăra în războiul cognitiv
În primul rând, trebuie să regândim ce înseamnă „amenințări” în conflictele moderne. Carta ONU interzice deja „amenințările cu folosirea forței” împotriva altor națiuni, dar acest lucru ne blochează într-o mentalitate bazată pe amenințări fizice. Când o putere străină inundă mass-media cu alerte medicale false, menite să creeze panică, nu amenință țara la fel de eficient ca o invazie sau o blocadă militară?
Deși această problemă a fost recunoscută încă din 2017 de către grupurile de experți care au elaborat Manualul de la Tallinn privind războiul cibernetic (Regula 70), prevederile juridice actuale nu au fost adaptate la contextul aflat în evoluţie.
În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că daunele psihologice sunt daune reale. Când ne gândim la rănile de război, ne imaginăm răni fizice. Însă tulburarea de stres posttraumatic a fost recunoscută de mult timp ca o vătămare de război legitimă - așa că și efectele asupra sănătății mintale ale operațiunilor de război cognitiv ar trebui abordate.
Finalmente, legile tradiționale ale războiului s-ar putea să nu fie de ajuns – ar trebui să căutăm soluții în cadrul drepturilor omului.
Acestea includ deja protejarea libertății de gândire, a libertății de opinie și interdicții împotriva propagandei de război, pentru a proteja populația de atacurile cognitive. Statele au obligația de a susține aceste drepturi atât pe teritoriul lor, cât și în străinătate.
Utilizarea unor tactici și tehnologii din ce în ce mai sofisticate pentru a manipula modul de înțelegere și emoțiile reprezintă una dintre cele mai insidioase amenințări la adresa autonomiei umane din vremea noastră. Numai prin adaptarea cadrelor juridice la această provocare putem promova reziliența societății și putem dota generațiile viitoare pentru a face față crizelor și conflictelor de mâine, conchide publicația.
T.D.