După victoria sa din finala de la Wimbledon de duminică împotriva lui Carlos Alcaraz, tenismanul Jannik Sinner a dezvăluit într-o conferință de presă că a făcut un pariu cu antrenorul său australian, Darren Cahill, care urmează să părăsească staff-ul său la sfârșitul anului 2025.
Cahill ar putea continua colaborarea, scrie L’Equipe.
Duminică, într-o conferință de presă, după ce Jannik Sinner a câștigat titlul la Wimbledon, Darren Cahill, fost antrenor al Simonei Halep, a fost întrebat dacă va continua să-l pregătească pe italian în 2026. ‘Întrebați-l pe Jannik!’, a răspuns australianul.
Ziariștii italieni l-au întrebat pe Sinner care este situația.
'Depinde dacă vreau să spun adevărul sau nu! Am făcut un pariu înainte de finală: i-am spus că, dacă voi câștiga, pot alege dacă el poate rămâne sau nu la sfârșitul anului. Acum alegerea este a mea!', a spus Sinner, așa cum a relatat pe X jurnalistul italian Giovanni Pelazzo. 'Întotdeauna am căutat un om onest, care să-mi aducă multe nu doar pe terenul de tenis, ci și în viața din afara lui, atât la succese, cât și la dezamăgiri. Iar la acest capitol, el este excelent', a adăugat numărul 1 mondial.
Sinner, în vârstă de 23 de ani, își dorește în mod clar să continue aventura cu Cahill (59 de ani), care îl antrenează cu italianul Simone Vagnozzi, comentează L'Equipe.
'Dacă aleg să continui cu el, probabil va călători mai puțin, e normal. I-am spus mereu că în Australia mi-ar plăcea să-l am alături de mine, pentru că lucrurile merg bine. După aceea, sezonul e încă lung, mai sunt multe turnee și îl voi vedea în continuare des... Dar am câștigat pariul, acum vom vedea!', a spus Sinner.
Cahill a devenit antrenorul lui Sinner în iulie 2022, la câteva luni după ce Simone Vagnozzi s-a alăturat staff-ului său, înlocuindu-l pe Riccardo Piatti.