Universitatea Craiova face un transfer important

Universitatea Craiova face un transfer important
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universitatea Craiova a oficializat cel mai important transfer pe care l-a făcut în această vară.

Alexandru Crețu revine la Universitatea Craiova după un sezon în Arabia Saudită, unde a evoluat pentru Al Wehda.

Conform anunțului făcut de club, mijlocașul a semnat un nou contract valabil pentru următoarele trei sezoane.

„«MoldOlteanul» nostru a revenit acasă”, au transmis oltenii, conduși de Mirel Rădoi.

„A îmbrăcat tricoul alb-albastru de 123 de ori în prima sa aventură în Cetatea Băniei, a marcat de 16 ori și a oferit 10 pase decisive. Așa cum ne-a obișnuit în trecut, aleargă, recuperează, se demarcă, centrează, driblează, dă goluri, dar mai ales dă tot ce are pentru echipă și acoperă tot terenul în timp ce o face. Povestea merge mai departe”, se mai arată în prezentarea lui Crețu.

Crețu a disputat 34 de meciuri la Al Wehda în ultimul sezon, în care a dat 1 gol.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇