Reprezentanţii Sistemului de Telecomunicaţii Speciale (STS) resping, miercuri, orice acuzaţii cu privire la potenţiale nereguli în procesul de votare.
Aceștia explică faptul că nu au existat momente de indisponibilitate a tabletelor care verifică procesul electoral, nici măcar acolo unde au fost scurte întreruperi ale furnizării curentului electric.
În plus, explică STS, votarea nu se face electronic, ci cu ştampila pe hârtie, voturile fiind numărate de către membrii secţiei de votare care consemnează, tot pe hârtie, rezultatul, iar datele sunt ulterior verificate de Biroul Electoral.
- Simion va contesta la CCR victoria lui Nicușor Dan: Acuză Franța, susține că au votat morții și în Moldova s-au dat 100 de milioane de euro
- Guvernul Republicii Moldova respinge acuzațiile lui Simion: Numărul mare de oameni care au ieșit la vot arată cât de mult le pasă de viitorul României
De asemenea, STS precizează că introducerea manuală a unui CNP se poate face doar dacă actul de identitate este deteriorat, dar acest lucru este semnalat corespunzător în aplicaţie şi cazurile respective sunt ulterior reverificate.
”Biroul de presă al STS precizează că aplicaţiile şi sistemele informatice au fost dezvoltate conform specificaţiilor Autorităţii Electorale Permanente (AEP), verificate şi testate de către AEP, coordonatorul organizării alegerilor, şi au îndeplinit toate condiţiile legislative, tehnice şi operaţionale. Sistemele informatice au avut disponibilitate 100% pe întreaga durată de desfăşurare a procesului electoral şi pe timpul operaţiunilor la închiderea secţiilor”, a transmis, miercuri, STS, într-un comunicat de presă.
Instituţia precizează că ”informaţiile apărute referitoare la indisponibilitatea sistemelor informatice pentru 30 de minute sunt incorecte”.
”În sistemul informatic sunt înregistraţi toţi românii care au votat în străinătate şi în ţară, în aceeaşi bază de date. Dacă un CNP este validat în două secţii de votare, indiferent dacă sunt în ţară sau în străinătate, se emite notificare de fraudă în timp real către Ministerul Afacerilor Interne. Acest mecanism este complet automat, imposibil de dezactivat local de către operatori sau alte persoane din secţie”, a mai transmis STS.
Instituţia precizează că modalitatea de semnalare/notificare nu a fost modificată la acest proces electoral faţă de alegerile din anii 2020, 2021 şi 2024, respectă legislaţia şi implementarea este conformă cu cerinţele operaţionale furnizate de AEP pentru dezvoltarea aplicaţiilor.
Totodată, procesul-verbal semnat de membrii secţiei de votare este fotografiat, iar poza este afişată pe site-ul https://prezenta.roaep.ro.
Liderul AUR, George Simion, a anunţat marţi că va cere anularea alegerilor, el precizând că a fost vorba de cumpărare de voturi, pentru că o sută de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova numai pentru turism electoral.
El a mai spus că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai şi niciun calcul din lume nu le poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot.