Ce avere impresionantă are Rafael Nadal

Ce avere impresionantă are Rafael Nadal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Revista Forbes din Spania a anunţat, marţi, că jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a revenit în clasamentul bogaţilor autohtoni, pentru Insulele Baleare, cu o avere estimată la 160 milioane euro, în timp ce pilotul de Formula 1 Fernando Alonso (Renault) se află în fruntea bogaţilor din Asturia, cu 170 milioane euro, informează agenţia EFE.

În noua sa ediţie „Cei mai bogaţi 100 de spanioli”, Forbes reuneşte principalele averi ale ţării. Clasamentul analizează „nu doar bogăţia, ci şi modul în care îşi gestionează averea”, precizează publicaţia, care a analizat valoarea de piaţă a companiilor lor, a proprietăţilor imobiliare şi a lichidităţilor.

ADVERTISING

În total, conform Forbes, averile celor mai bogaţi 100 de spanioli în 2020 însumează 130.505 milioane euro, cu 12 la sută mai puţin decât cifrele din 2019.

Rafael Nadal a revenit anul acesta în acest clasament al celor mai bogaţi 100 din Spania, reprezentând Insulele Baleare, cu o avere estimată la 160 milioane euro, incluzând şi restul membrilor familiei, care reunesc împreună 275 milioane euro.

Fotbalistul Andres Iniesta, jucătorul echipei Vissel Kobe (Japonia), apare pe lista bogaţilor din Castilla-La Mancha, cu 70 milioane euro.

ADVERTISING

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇