Ziua 1174 Kremlinul respinge armistițiul cerut de Europa și avertizează Occidentul. Rușii continuă atacurile. Macron dezminte că liderii europeni s-au drogat

<span style="color:#990000;">Ziua 1174</span> Kremlinul respinge armistițiul cerut de Europa și avertizează Occidentul. Rușii continuă atacurile. Macron dezminte că liderii europeni s-au drogat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 1174 de război Rusia a continuat atacurile cu drone asupra Ucrainei, în ciuda ultimatumului transmis de UE pentru încetarea focului și a poziției lui Vladimir Putin de a organiza negocieri de pace directe cu Kievul.

Armata rusă a lansat peste 100 de drone în timpul nopții, iar apărarea aeriană a doborât jumătate în estul, nordul, sudul și centrul Ucrainei. O dronă a lovit un tren civil de marfă, iar mecanicul de locomotivă a fost rănit.

Forțele ruse au atacat dimineață Bilhorod-Dnistrovskîi, un oraș din regiunea Odesa, distrugând infrastructura civilă, inclusiv clădiri rezidențiale.

Atacurile survin după ce duminică o rachetă ucraineană a lovit un hotel din regiunea Kursk, rănind trei persoane.

Continuă și luptele pe front, unde trupele ruse au atacat în nouă sectoare în ultimele 24 de ore. În Pokrovsk se dau cele mai intense lupte.

Rușii rămân în ofensivă, chiar dacă au pierderi masive. Mediazona și BBC Rusia au confirmat identitățile a peste 107.000 de militari ruși uciși în Ucraina.

Mai mult, Rusia a refuzat propunerea liderilor europeni privind o încetare necondiționată a focului de 30 de zile în Ucraina, formulată la summitul de la Londra. Ucraina, în schimb, anunță că este „pregătită pentru toate opțiunile”, în perspectiva unei posibile întâlniri dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, programată pentru 15 mai la Istanbul.

Deocamdată, Moscova nu renunță nici la tertipuri și a răspândit un fake news despre liderii europeni care s-au drogat în trenul cu care au călătorit la Kiev. Președinția franceză a reacționat prompt, ironizând propaganda rusă.

Situația pe front

  • Tren lovit de drone - Rusia a lansat 108 drone asupra Ucrainei în cursul nopții, iar apărarea aeriană ucraineană a distrus 55 de ținte începând de duminică seara, au anunțat forțele aeriene ucrainene. Dronele au fost doborâte în estul, nordul, sudul și centrul Ucrainei. O dronă a lovit luni dimineață un tren civil de marfă într-un atac asupra infrastructurii feroviare din estul regiunii Donețk, iar mecanicul de locomotivă a fost rănit. "Propunerile de armistițiu sunt ignorate, atacurile ostile asupra infrastructurii feroviare (…) continuă", a transmis pe Telegram compania feroviară Ukrzaliznîția.
  • Atac în regiunea Odesa - Forțele ruse au atacat luni dimineață Bilhorod-Dnistrovskîi, oraș cu aproape 48.000 de locuitori din regiunea Odesa, distrugând infrastructura civilă, inclusiv clădiri rezidențiale, a anunțat consiliul local. Bilanțul atacului este în curs de redactare, au precizat autoritățile.
  • Luptele continuă - Trupele ruse au atacat în nouă sectoare ale frontului și în regiunea Kursk în ultimele 24 de ore. În Pokrovsk, care rămâne zona cu cele mai intense lupte, forțele ucrainene au oprit 70 de atacuri rusești. În total, au avut loc 155 de lupte în intervalul menționat, a anunțat luni Statul Major de la Kiev.
  • Rușii au pierderi masive - Publicația independentă Mediazona, în colaborare cu BBC Rusia, a confirmat identitățile a 107.620 de militari ruși uciși în Ucraina. Cel mai recent raport acoperă intervalul 24 februarie 2022 - 8 mai 2025. De la ultima actualizare, la sfârșitul lunii aprilie, s-a confirmat că 2.857 de militari ruși suplimentari au fost uciși. Jurnaliștii notează că cifrele reale sunt probabil semnificativ mai mari, deoarece informațiile verificate provin din surse publice, cum ar fi necroloagele, postările rudelor, plantarea de copaci în memoria comunității, relatările din presa regională, declarații ale autorităților locale, printre alte surse. Numărul de decese confirmat include acum 26.600 de voluntari, 17.100 de deținuți recrutați și aproape 12.000 de soldați mobilizați. De asemenea, s-a confirmat că peste 5.000 de ofițeri au fost uciși. Potrivit armatei ucrainene, Rusia a pierdut până azi 967.060 de militari.
  • Elita Kremlinului intră în luptă urbană - Rusia a mobilizat Regimentul Prezidențial FSB, o unitate de elită, pentru a susține ofensiva asupra orașului ucrainean Chasiv Yar, potrivit presei ucrainene. Localitatea, situată în regiunea Donețk, este scena unor lupte intense și sângeroase încă din aprilie 2024. Prezența acestui regiment special sugerează o escaladare a conflictului și dificultăți în înaintarea trupelor ruse. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii 24 Mecanizate, Ivan Petrychak, a declarat că Regimentul FSB s-a alăturat Diviziei 98 Parașutiști, întărindu-le semnificativ forțele. „Aceștia sunt specialiști de nivel înalt. Ne confruntăm acum cu lupte foarte intense și atacuri extrem de precise”, a spus acesta. Prezența lor indică faptul că Rusia întâmpină dificultăți serioase în cucerirea orașului. Regimentul Prezidențial FSB, cunoscut și ca Regimentul Kremlinului, asigură protecția Kremlinului, a valorilor statului și a oficialilor ruși. De obicei, este implicat în ceremonii oficiale, cum ar fi schimbarea gărzii la Mormântul Soldatului Necunoscut.

Ce se întâmplă în Rusia

  • Hotel lovit de rachetă - Trei persoane au fost rănite duminică într-un atac ucrainean cu rachetă în oraşul Rilsk din regiunea Kursk, a informat agenţia de presă de stat TASS, citându-l pe guvernatorul regional Aleksandr Hinştein. Racheta a lovit clădirea unui hotel, a declarat Hinştein, adăugând că două persoane cu răni provocate de şrapnel au fost transportate la spital, relatează luni Reuters. "Doi bărbaţi au răni grave provocate de şrapnel la cap şi braţe, precum şi fracturi - sunt în stare gravă. O femeie are răni de şrapnel la antebraţ şi coapsă, dar viaţa ei nu este ameninţată", a declarat guvernatorul, citat de TASS. Salvatorii şi medicii de pe ambulanţă continuă să acţioneze la locul atacului, a transmis Hinştein. Două maşini şi două case particulare au fost, de asemenea, avariate de unda exploziei: ferestrele au fost sparte, acoperişul şi garajul au suferit daune. Alte trei maşini au fost lovite de şrapnel, potrivit guvernatorului.

Alte informații relevante

  • Macron dezminte că liderii europeni s-au drogat - Președinția franceză a respins luni o teorie falsă transmisă de Rusia despre un simpul șervețel de hârtie văzut în timpul vizitei liderilor europeni la Kiev. Purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, a răspândit o afirmație conform căreia înregistrările video dintr-un vagon de tren cu președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Friedrich Merz arătau "o pungă și o lingură" pentru droguri. Povestea a fost preluată de propagandiștii ruși, care au susținut că liderii europeni au consumat droguri în timpul călătoriei lor, relatează The Kyiv Independent. "Când unitatea europeană devine incomodă, dezinformarea merge atât de departe, încât să face un simplu șervețel să arate ca niște droguri. Această știre falsă este răspândită de inamicii Franței, atât în ​​străinătate, cât și în țară. Trebuie să rămânem vigilenți împotriva manipulării". este mesajul transmis de Palatul Elysee. Ironizând afirmațiile Rusiei, președinția francez a adăugat o descriere imaginii, menționând: "Acesta e un șervețel. Pentru a-ți sufla nasul." Cei trei lideri europeni, precum și premierul polonez Donald Tusk, au vizitat Kievul sâmbătă pentru a se întâlni cu Volodimir Zelenski și pentru a-și reafirma angajamentul față de Ucraina în fața agresiunii ruse. Președintele Ucrainei și aliații europeni au susținut, de asemenea, o încetare a focului necondiționată cu Rusia începând cu 12 mai, propunere ignorată de Moscova.
  • Reuniune ministerială la Londra - Miniştrii de Externe ai mai multor ţări europene importante s-au reunit luni la Londra pentru discuţii "cruciale" privind Ucraina, la două zile după ce aliaţii Kievului au dat Moscovei un ultimatum pentru a accepta o încetare a focului, relatează AFP. Alături de şeful diplomaţiei britanice, David Lammy, omologii săi german, polonez şi spaniol au fost prezenţi la Lancaster House. Franţa a fost reprezentată de ministrul pentru Europa, Benjamin Haddad, iar Uniunea Europeană de şefa diplomaţiei sale, Kaja Kallas. Un reprezentant italian a fost, de asemenea, prezent la această reuniune în aşa-numitul format "Weimar", care a fost lansat în februarie anul trecut şi s-a reunit deja de şase ori de atunci. Aceste "discuţii vitale" s-au concentrat pe "eforturile comune pentru consolidarea securităţii europene şi pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina", a precizat Foreign Office într-un comunicat. "Trebuie să rămânem uniţi, aliaţi în protejarea suveranităţii, a păcii şi a Ucrainei", a declarat Lammy. În opinia sa, liderii europeni se confruntă cu o "provocare" care "nu priveşte doar viitorul Ucrainei", ci "este existenţială pentru întreaga Europă".
  • Kremlinul respinge armistițiul - Rusia a refuzat propunerea liderilor europeni privind o încetare necondiționată a focului de 30 de zile în Ucraina, formulată la summitul de la Londra. Guvernul german avertizase că, în lipsa unui acord până la sfârșitul zilei, Moscova va fi vizată de noi sancțiuni. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „limbajul ultimatumurilor este inacceptabil” și că Rusia analizează doar soluții pașnice de durată. El nu a confirmat o posibilă întâlnire între Putin și Zelenski la Istanbul. În paralel, la Londra continuă discuțiile privind sancționarea sectorului bancar și energetic rus, precum și despre noi ajutoare militare pentru Ucraina. Oficialii ucraineni acuză Rusia că ignoră apelurile la pace și intensifică atacurile de-a lungul liniei frontului.
  • Rubio va pleca la Istanbul - Secretarul de stat american Marco Rubio va călători miercuri în Antalya pentru a se întâlni cu omologii săi din NATO într-un cadru informal, cu accent pe Ucraina și alte priorități cheie de securitate, precum și pentru a reitera nevoia de împărțire a sarcinilor transatlantice, relatează Kyiv Posta. Aceasta va fi prima călătorie în străinătate a lui Rubio de când Trump l-a numit consilier interimar pentru securitate națională, în timp ce își continua serviciul ca diplomat de vârf al națiunii.
  • Germania dă ultimatum Rusiei - Guvernul german i-a acordat Rusiei termen până la miezul nopții de 12 mai pentru a accepta un armistițiu în Ucraina. În caz contrar, Berlinul avertizează cu pregătirea de noi sancțiuni, a declarat purtătorul de cuvânt Stefan Kornelius. El a subliniat că Germania coordonează acest demers împreună cu partenerii europeni, în contextul refuzului Moscovei de a accepta un armistițiu de 30 de zile propus recent.
  • Ucraina, pregătită pentru o posibilă întâlnire Zelenski-Putin - Ucraina este „pregătită pentru toate opțiunile”, în perspectiva unei posibile întâlniri dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, programată pentru 15 mai la Istanbul. Președintele ucrainean a declarat că este dispus să se întâlnească personal cu liderul de la Kremlin, în încercarea de a opri vărsarea de sânge. Întâlnirea ar putea reprezenta o etapă crucială pentru viitorul păcii în regiune. Volodimir Zelenski a purtat luni o convorbire telefonică cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a analiza detaliile posibilei întâlniri în Turcia între liderul ucrainean și președintele rus Vladimir Putin.
  • Zelenski a vorbit la telefon cu noul papă - Președintele Volodimir Zelenski a vorbit cu Papa Leon al XIV-lea în prima lor convorbire telefonică, a anunțat președintele ucrainean, numind discuția „caldă” și „substanțială”. „L-am invitat pe Sanctitatea Sa să facă o vizită apostolică în Ucraina. O astfel de vizită ar aduce o speranță reală tuturor credincioșilor și întregului nostru popor”, a spus Zelenski, adăugând că cei doi lideri intenționează să aibă o întâlnire personală în viitorul apropiat. Șeful statului ucrainean a declarat că i-a mulțumit pontifului pentru sprijinul acordat Ucrainei și poporului său și a discutat despre eforturile de a-i aduce înapoi pe copiii ucraineni răpiți de Rusia. „Ucraina se bazează pe asistența Vaticanului pentru a-i aduce acasă la familiile lor”, a remarcat Zelenski. Moscova a strămutat cu forța peste 19.500 de copii ucraineni, deportându-i în Rusia, Belarus sau în teritoriile ucrainene ocupate.
  • Acuzații de fraudă în Belgorod - Guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, acuză locuitorii că își expun intenționat bunurile atacurilor cu drone ucrainene pentru a obține despăgubiri de la stat. Într-o ședință din 12 mai, Gladkov a spus că a auzit personal discuții în care unii spuneau: „Hai să scoatem mașina din garaj, poate o bombardează și luăm bani pe ea.” Mașina era veche și imposibil de vândut, a adăugat el. Gladkov susține că tot mai mulți cetățeni cer relocare pe banii statului, invocând frica de atacuri, dar în realitate dorind locuințe mai bune. „Sau altfel se termină războiul și rămânem în casele vechi”, ar fi logica acestora. Guvernatorul spune că în mai multe localități s-au format grupuri care încearcă să profite de sistem, fără să aibă motive reale.
  • Ucraina și SUA lansează fond comun pentru investiții în minerale - Ucraina a finalizat pe 12 mai ratificarea acordului cu Statele Unite privind mineralele. Documentul, semnat de Zelenski în aceeași zi, vine după luni de negocieri tensionate. Scopul este consolidarea legăturilor economice, sprijinirea reconstrucției Ucrainei și transformarea țării într-un furnizor de resurse strategice pentru SUA. Acordul, semnat pe 30 aprilie, prevede înființarea unui Fond Comun pentru Reconstrucție, gestionat în parteneriat egal între Washington și Kiev. SUA va avea acces special la proiectele ce vizează rezervele ucrainene de litiu, titan și pământuri rare. Acordul a fost aprobat de Rada Supremă pe 8 mai, cu 338 de voturi „pentru”.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇