Berbec
Relațiile parteneriale sunt foarte animate. Nu prea ai tu chef să te implici în discuții sau activități de grup, însă va trebui să te alături celorlalți. Se pare că este un moment bun de a lămuri anumite chestiuni legate de parteneriatele sau colaborările în care ești implicat. Unele se află aproape de final.
Taur
Ești hotărât să te ocupi de activitățile profesionale. Sunt multe de făcut, însă concentrează-te doar pe cele importante. Tu ai spor și chef de muncă, dar pe ceilalți nu îi interesează. Pe de altă parte, te gândești serios să-ți selectezi relațiile de colaborare. În a două parte a zilei, oboseala își va spune cuvântul.
Atmosfera astrală a lunii Mai 2025: Începutul unui nou capitol
Gemeni
Cheful de distracții și aventuri te va face remarcat în anturaj, deoarece vei reuși să-i molipsești și pe cei din jur cu veselia ta. Chiar dacă starea de spirit ți se poate schimba ușor, farmecul te va însoți întreaga zi. Creativitatea este la cote înalte și ar trebui să dai frâu liber imaginației.
Rac
Activitățile gospodărești reprezintă tema principală a zilei. Poți face o curățenie generală, o reparație ce își așteaptă demult rândul sau poți cumpăra ceva deosebit pentru casă. Relațiile cu membrii familiei sunt tensionate, însă sunt momente pasagere. S-ar putea ca un membru al familiei să-ți ceară ajutorul. Însă gândurile tale zboară către ținuturi îndepărtate.
Momentul adevărului: Pluton retrograd în Vărsător, 4 mai - 13 octombrie 2025
Leu
Drumurile scurte îți aduc mult de furcă. Astrele te îndeamnă să rezolvi diverse în locații diferite. Dialogurile sau întâlnirile cu neamurile îți oferă informații alarmante, legate de patrimoniul familiei sau de starea de sănătate a unui membru al familiei. Pregătirea ta educațională este un alt subiect principal. Înscrie-te la forme noi de școlarizare.
Fecioara
Banii sunt subiectul principal al zilei. O mărire de salariu, o primă sau un cadou destul de substanțial sunt binevenite, dar mai ales binemeritate. Recomandabil este să-ți drămuiești veniturile cu mult discernământ. Tentația de a te avânta în investiții este la cote înalte, dar bine ar fi să rămână la stadiul de tentație.
Balanță
Este o zi interesantă, chiar dacă stările tale de spirit fluctuează mult. Ai șanse să rezolvi o mulțime de lucruri. În primul rând, ar trebui să te ocupi de propria persoană. Planificarea treburilor personale și profesionale pentru următoarele săptămâni este bine să o faci pe îndelete. Fii prudent și ascultă ce spun ceilalți!
Scorpion
În prima parte a zilei ești discret și nu ai chef să ieși din ale tale. Este un moment bun de a studia ultimele evenimente din viața ta și de a face planuri de îmbunătățire a propriei personalități sau a relațiilor cu ceilalți. Sănătatea este vulnerabilă, așa încât ocupă-te doar de activități ușoare.
Mesajul Îngerilor pentru luna MAI 2025
Săgetător
Se pare că ești interesat doar de prieteni. Este un moment bun de a face o selecție drastică în acest sector de viață. Unele legături pot lua sfârșit, pentru a face loc altora noi, bazate pe seriozitate și sentimente oneste. S-ar putea să nu scapi ușor de unii prieteni, însă fii vigilent.
Capricorn
Se vor evidenția aspectele legate de carieră și imagine în societate, mai ales acelea pe care le-ai neglijat multă vreme. Poate nu ai studii suficiente pentru a avansa la locul de muncă sau a-ți menține poziția socială sau ai lăsat pe seama altora îndatoririle tale. Imaginea ta în ochii celorlalți se va modifica.
Vărsător
Dorința de elevare sufletească este la cote înalte astăzi. Planifică activități culturale pentru următoarele săptămâni, antrenându-i și pe cei dragi alături de tine. Te poți gândi și la călătorii, însă acestea pot suferi amânări deocamdată. Studiile și dialogurile erudite reprezintă alte subiecte interesante. Se întrezăresc evenimente importante, astfel că fii prudent.
Pești
Este o zi bună de a te ocupa de chestiunile financiare ce vizează banii altora: taxe, impozite, datorii sau relații cu instituțiile bancare. Dacă la locul de muncă ești angrenat în activități ce implică bani sau bunuri comune, s-ar putea să descoperi anumite nereguli. Va trebui să încerci să remediezi lucrurile, prin eforturi constante.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe