Întreaga carieră a lui Crin Antonescu a fost un șir de apariții și dispariții, ca și cum o mână nevăzută l-ar fi ghidat prin labirintul întunecat și rece al politicii românești.
La începutul anului 1993, pe când eram un tânăr reporter la cotidianul „Evenimentul Zilei”, fusesem acreditat și la Partidul Alianța Civică, formațiune condusă de criticul literar Nicolae Manolescu.
Una din obligațiile redacționale era să particip la conferințele de presă ale partidului, dar să fiu la sediu și atunci când aveau loc ședințele conducerii pentru a scrie știri și a monitoriza activitatea formațiunii.
Așa l-am cunoscut pe Crin Antonescu, care la vremea respectivă se afla la primul său mandat de deputat, intrat în Parlament pe listele PAC, deși, paradoxal, în 1990, după Revoluție, se înscrie în PNL, conform propriilor declarații.
Cred că pe parcursul acelui an i-am luat două-trei declarații. Îmi amintesc că era privit de reporteri ca un tânăr politician atipic, purta plete, vorbea plăcut și se comporta civilizat cu cei din jur.
Nu ieșea prea mult în evidență în ce privește ambițiile politice în comparație cu alții, care erau însetați de publicitate. Respecta linia partidului și punctele de vedere ale conducerii.
Îl vedeam ca pe un funcționar care încearcă să se facă util șefilor fără a-i supăra.
Era puțin neobișnuit ca un tânăr profesor din Tulcea, care nu s-a remarcat la Revoluție și nici după, n-a participat la lungul șir de manifestații din anul 1990 și nu avea un profil de contestatar virulent al regimului Iliescu, să ajungă în Parlament de pe listele PAC, un partid al opoziției intelectuale.
Dar la vremea respectivă se întâmplau multe lucruri neobișnuite, astfel că rapida ascensiune politică a lui Crin Antonescu nu a fost considerată ieșită din comun.
Miliardarul petrolist
În același an, Antonescu trece de la PAC la PL ’93, o facțiune politică desprinsă din grupul parlamentar liberal. Trei ani mai târziu, devine membru PNL, în urma reunificării mișcării liberale, intrând în Parlament pe listele alianței CDR (Convenția Democrată Română).
Prima lui apariție în politica mare din România are loc în 1997, în Guvernul CDR-PD, când e numit în funcția de ministru al Sportului, unde rezistă până în anul 2000. După care dispare 9 ani. Rămâne deputat, e chiar și purtător de cuvânt al PNL, dar își asumă din nou rolul tăcut, de soldat credincios al partidului, fără a ieși în evidență, fără a se profila ca lider sau a-și arăta dorința de a se impune, așa cum fac majoritatea oamenilor politici care au devenit cât de cât cunoscuți.
La începutul anului 2009, cu câteva luni înainte de reapariția sa în prima linie a politicii românești, lucram la cotidianul „Adevărul”, unde dețineam funcția de prim-redactor șef-adjunct. Proprietarul ziarului era miliardarul petrolist Dinu Patriciu.
Într-una din zile, într-o ședință pe care acesta o avea cu conducerea redacțională, a șoptit misterios că „are un tânăr care va ajunge departe”.
Pe moment, nu m-am prins ce vrea să spună și n-am dat importanță. La vremea respectivă, Patriciu era într-un război pe viață și pe moarte cu Traian Băsescu, președintele României, și se formase cartelul mogulilor care se pregăteau să-l doboare în alegerile prezidențiale ce urmau să aibă loc la sfârșitul anului.
Câteva zile mai târziu, am observat pe ecranul mare al unui computer din departamentul de paginare a ziarului portretul lui Crin Antonescu, iar un art director lucra la un poster de campanie.
Atunci am realizat că tânărul minune al lui Dinu Patriciu era Crin Antonescu și m-am gândit că miliardarul va avea ceva de muncit ca să-l transforme în președintele României, să-l învingă pe Băsescu.
O altă tentativă de răsturnare a ordinii constituționale
Crin Antonescu, la presiunea mogulului Dinu Patriciu (1950-2014), devine liderul PNL în martie 2009 și va candida la președinție, dar pierde în turul întâi, finala fiind între Băsescu și Geoană.
Conducerea redacției „Adevărul” intră în conflict cu proprietarul, care voia să transforme ziarul într-unul de propagandă. Lucrurile merg din rău în mai rău, dar se ajunge la o soluție de compromis, ca în paginile ziarului să nu mai fie publicate articole politice. În vara acelui an am părăsit redacția.
Crin Antonescu, însă, rămâne în prima linie, alături de Ponta fiind eroii unei tentative de răsturnare a ordinii constituționale în 2012, care a fost oprită in extremis la intervenția reprezentanților SUA și Comisiei Europene.
Distracția celor doi a însemnat marginalizarea României, impunerea MCV și 12 ani de așteptare pentru intrarea în Schengen. Acțiunile politice au consecințe.
În 2014, Crin Antonescu pleacă de la conducerea PNL și anunță că se retrage din politică. Dar după un deceniu, apare din nou, fiind scos din joben de PSD și PNL, ca soluție de urgență pentru salvarea alianței.
De ce a considerat Marcel Ciolacu că un fost lider PNL, dispărut de pe scena politică de un deceniu, va fi salvatorul său și al PSD rămâne, pentru moment, un mister, dar președintele social-democrat, conform mai multor surse politice, este cel care a blocat candidatura lui Ilie Bolojan, actualul președinte interimar.
Totul s-a petrecut în condiții normale
„Aflat către sfârșitul perioadei de excursie, la Sofia, a încercat să întreprindă o călătorie la Viena, pe calea aerului, fără a deține viza necesară pe pașaport”, a scris Crin Antonescu în data de 13 ianuarie 1988, la vârsta de 29 de ani.
„Depistat de autoritățile bulgare (e vorba de Ștefan Costache, prietenul lui Crin Antonescu - n.red.), a fost reținut la aeroport. A fost reținut timp de două sau trei zile în Bulgaria, după care a fost trimis în România, tot pe calea aerului. Din București la Tulcea a fost însoțit de două cadre de miliție, iar la Tulcea a mai fost reținut o scurtă perioadă în care a fost cercetat de organe de miliție și securitate”, a mai scris Antonescu în declarația sa.
„În legătură cu perioadele în care a fost reținut, atât în Bulgaria cât și în țară, mi-a relatat că totul s-a petrecut în condiții normale că nu i s-a cerut decât să relateze și să explice fapta sa, verbal și în scris, fără a se exercita niciun fel de presiune asupra sa…”, a relatat Crin Antonescu la vremea respectivă.
Un mister care a împlinit 35 de ani
Întreaga dezbatere publică, după apariția declarației, s-a concentrat pe ultimul paragraf: „Vă relatez că am posibilitatea să exercit influență pozitivă asupra celui în cauză, are încredere în mine, mă consultă, însă, totuși, pare debusolat, afirmând că după cele întâmplate reușita lui în viață nu ar mai fi atât de sigură”.
Dar luate împreună, cele două paragrafe arată ca și cum întreaga declarație i-ar fi fost dictată lui Crin Antonescu.
Se observă o grijă ieșită din comun în documentul respectiv de a se regăsi informații legate de perioada în care Ștefan Costache a fost reținut în Bulgaria, cum a fost trimis în România, câți milițieni l-au însoțit de la București la Tulcea, amănunte care sunt inutile într-o discuție privată între un tânăr care încerca să fugă din țară și confesorul său.
Dar cel mai șocant enunț scris de Crin Antonescu în declarația sa e precizarea că bunul său prieten a fost interogat de Miliție și Securitate „fără a se exercita niciun fel de presiune asupra sa…”
Personal, nici în perioada comunistă și nici după 1989 n-am auzit, n-am citit și n-am vorbit cu nicio persoană care a fost anchetată de Securitate pentru o infracțiune gravă - fuga din țară în acea perioadă era echivalentă cu trădarea - fără a se exercita niciun fel de presiune asupra sa.
Rămâne un mister cum, în 35 de ani de politică, un document important despre o anchetă a Securității în care a fost implicată o persoană care va deveni peste ani ministru, președinte interimar al României și candidat la poziția de șef al statului a stat ascuns.
În situația în care Crin Antonescu va ajunge la Palatul Cotroceni, acel episod întunecat din trecutul său, modul în care a fost ascuns opiniei publice atâția ani și posibilitatea ca persoane din umbră să se fi folosit de declarația dată la Securitate pentru a-l manevra o să bântuie România și o să-i distrugă credibilitatea internă și internațională.
Documentul olograf, ieșit din arhivele CNSAS în timpul campaniei electorale:
