Prezidențiale 2025, ultima zi de depunere a candidaturilor. Cine e deja în cursă și ce urmează

Prezidențiale 2025, ultima zi de depunere a candidaturilor. Cine e deja în cursă și ce urmează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai. Azi și-au depus candidaturile și liderul POT Anamaria Gavrilă, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, dar și rectorul SNSPA, Remus Pricopie (dar fără liste de semnături). Fostul consilier al lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, a anunțat că se retrage.

Iată cine s-a înscris până în prezent.

BEC a decis înregistrarea candidaturilor lui:

  • Nicușor Dan (independent)
  • Crin Antonescu (Alianța România Înainte)
  • Victor Ponta (independent)
  • Elena Lasconi (USR)
  • Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român)
  • George Simion (AUR)
  • Lavinia Șandru (PUSL)
  • John - Ion Banu - Muscel (independent)

BEC urmează să se pronunţe pe înregistrarea candidaturilor depuse de:

  • Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
  • Remus Pricopie (independent)
  • Anamaria Gavrilă (POT)
  • Daniel Funeriu (independent)

BEC a respins înregistrarea candidaturii lui:

  • Călin Georgescu (independent)
  • Diana Șoșoacă (S.O.S. România)
  • Petru Mîndru (independent cu dosar incomplet)
  • Maria Marcu (independent cu dosar incomplet)
  • Ion Popa (independent cu dosar incomplet).
  • Matei Vanea (independent)
  • Paul Ispas (independent)
  • Constantin Vieriu (independent)

Candidatura lui Călin Georgescu (independent) a fost respinsă de BEC, pe argumentele că acesta a încălcat obligația de a apăra democrația, ținându-se cont și de decizia CCR din 6 decembrie 2024 prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea președintelui României.

Curtea Constituțională a respins toate contestațiile primite, inclusiv a lui Călin Georgescu, care au vizat decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale, nemaifiind nicio cale de atac.

De asemenea, BEC a respins candidatura Dianei Șoșoacă. Potrivit unor surse, în BEC au existat 10 voturi împotrivă și doar trei voturi pentru validarea candidaturii Dianei Şoşoacă, iar candidatura a fost respinsă pe aceleași considerente ca în 2024.

În toamnă judecătorii CCR au stabilit că Șoșoacă nu poate candida, deoarece convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei. Judecătorii au mai spus că, dacă Șoșoacă ar deveni președinte, ar pune în pericol apartenența României la UE și NATO.

Ce urmează

În termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturii, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale.

Cel mai târziu la data de 18 martie, se pot formula contestații la CCR.

Pe 19 martie, CCR soluționează contestațiile, prin hotărâri definitive, ce se comunică de îndată Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial.

Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 19 martie, candidații pot renunța la candidatură.

Pe 20 martie candidaturile rămân definitive.

În 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor - 22 martie - se va stabili ordinea de înscriere pe buletinul de vot.

Calendarul alegerilor prezidenţiale 2025

Campanie electorală: 4 aprilie - 3 mai 2025, ora 7.

Votul pe teritoriul României - 4 mai 2025 - de la ora 7.00 la ora 21.00 (cu precizarea că alegătorii care la ora locală 21.00 se află în sediul secţiei de votare, ori se află la rând pentru a vota, îşi vor putea exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23.59).Votul în străinătate se va desfăşura pe durata a 3 zile astfel:

  • Vineri, 2 mai 2025, de la ora locală 7.00 la ora locală 21.00.
  • Sâmbătă, 3 mai 2025, de la ora locală 7.00 la ora 21.00.
  • Duminică, 4 mai, de la ora locală 7.00 şi se închide la ora locală 21.00 cu o condiţie, ca ora locală 21.00 din străinătate să nu depăşească ora României 21.00. La ora 21.00, ora României, se va închide votarea în toate secţiile de votare, inclusiv din străinătate. 

Turul II - Votul pe teritoriul României - 18 mai, începând cu ora 7.00 până la ora 21 (alegătorii care la ora locală 21.00 se află în sediul secţiei de votare ori stau la rând pentru a vota, îşi vor putea exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23.59).

Votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin se va desfăşura pe durata a trei zile, în aceleaşi condiţii valabile pentru primul tur. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇