Vești bune: Un medicament pentru cazurile ușoare de COVID, sprijin pentru cei vulnerabili și soluții online la Otopeni

Vești bune: Un medicament pentru cazurile ușoare de COVID, sprijin pentru cei vulnerabili și soluții online la Otopeni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Una dintre cele mai bune vești din ultimele ore vine de pe plan medical, unde cercetătorii au descoperit un medicament pentru cazurile mai ușoare de Covid.

De asemenea, cei vulnerabili în fața pandemiei mai au un număr de sprijin la care pot suna oricând, iar cei care vin în țară pe aeroportul Otopeni au de acum opțiunea de a completa online declarația epidemiologică.

Mai departe, avem vești bune și pentru părinți, dar și pentru întreg turismul românesc.

S-a lansat un număr la care persoanele vulnerabile afectate de pandemie pot suna

Și persoanele vulnerabile au primit vești bune.

Vicepremierul Raluca Turcan și Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, au inaugurat la Baia Mare Unitatea Mobilă de Asistență Socială (UMAS), un viitor „SMURD Social”, potrivit unui comunicat remis SpotMedia.ro.

ADVERTISING

Prin intermediul acestuia, vârstnicii aflați în situații vulnerabile și persoanele cu dizabilități aflate în condiții de izolare pot suna la 021/9998 (tarif normal) pentru a solicita sprijin din partea celor 1.000 de asistenți sociali angajați în proiectul cu finanțare europeană „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” finanțat prin intermediul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Call center-ul operat de „Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC” ca partener al Ministerului Muncii și Protecției Sociale deservește 100.000 de persoane care pot apela la 021/9998 pentru probleme de la cumpărarea medicamentelor necesare, până la întocmirea unor documente sau a unor dosare necesare interacțiunii cu diverse instituții publice.

ADVERTISING

Medicament folosit în tratarea osteoporozei, eficient și în tratamentul cazurilor usoare de COVID-19

Vești bune și pe plan medical.

Un consorțiu finanțat de UE a anunțat că un medicament generic, înregistrat deja, care este utilizat pentru tratarea osteoporozei, denumit raloxifen, ar putea fi un tratament eficace pentru pacienții COVID-19 cu simptome ușoare sau asimptomatici, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul ec.europa.eu.

Declarația epidemiologică poate fi completată online

Vești bune și pentru cei care vor sa se întoarcă în țară.

Pasagerii care intră în țară prin fluxul de sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă București au la dispoziție, începând de vineri, un chestionar online pentru a completa electronic declarația epidemiologică, anunță Ministerul Transporturilor.

ADVERTISING

Pasagerii pot completa, de pe orice dispozitiv electronic conectat la internet, datele declarației pe proprie răspundere solicitate de platformă, în vederea procesării lor și stabilirii de către direcțiile de sănătate publică a măsurilor care se impun.

Jurnaliștii italieni au făcut topul celor mai sigure țări de vizitat vara asta. România e pe listă

Publicația italiană Esquire a făcut un top al celor mai sigure destinații turistice pentru această vară, ”unde pandemia este ținută sub control”. În top 4 intră și România.

Jurnaliștii italieni au făcut un top 4 al celor mai sigure țări din acest punct de vedere, iar țara noastră este și ea inclusă în listă.

”Din lista noastră de destinații turistice europene sigure și perfecte pentru această vară, România este cea pe care italienii au tendința să o viziteze cel mai puțin. Însă este o greșeală: pentru iubitorii de mâncare, oraș și munte, România este un adevărat paradis. Iar costurile sunt extrem de accesibile”, scriu jurnaliștii italieni despre țara noastră.

Școala de bani se mută online

Vești bune și pentru părinți.

Pandemia nu a stat în calea educației financiare, ci chiar i-a unit pe experții de la Școala de Bani şi tinerii profesori din cadrul Școlii de Valori.

Dacă până în martie, ei colindau țara la bordul camionului modular FLiP, în cadrul programului Școala de Bani pe Roți, trainerii au încheiat cu brio, în perioada 5 mai – 5 iunie, primul turneu virtual al caravanei FLiP.

În doar o lună, profesorii de educație financiară au susținut 136 de ateliere și au predat lecții interactive pentru 4.022 de copii, care s-au înscris la sesiunile online, se arata intr-un comunicat remis SpotMedia.ro.

Aceste rezultate confirmă atât nevoia, cât și dorința celor mici de lecții financiare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇