Accident feroviar mortal în Olt: Două trenuri private s-au ciocnit (Video) Pe aceeași rută au mai fost multe accidente și nu s-a rezolvat nimic

Accident feroviar mortal în Olt: Două trenuri private s-au ciocnit (Video) Pe aceeași rută au mai fost multe accidente și nu s-a rezolvat nimic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două trenuri private de marfă au fost implicate, miercuri dimineaţă, într-un accident feroviar, la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti spre Caracal, județul Olt.

Un mecanic de locomotivă, grav rănit, a decedat. AGIFER investighează accidentul, iar USR cere demisia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe care îl acuză că a ignorat ani de zile starea precară în care se află transportul feroviar.

Accidentul s-a produs în jurul orei 10:45, pe magistrala 100 între haltele Mihăieşti– Radomireşti (secţia Roşiori Nord – Caracal), când două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă (Rail Cargo) au deraiat în Halta de Mişcare Mihăeşti (Cap Y). Trenul circula pe firul I, iar vagoanele deraiate au acroşat locomotiva trenului privat de marfă (PIMK), care circula pe firul II, relatează News.ro.

Trenul Rail Cargo avea în compunere 19 vagoane (goale) şi circula pe distanţa Giurgiu Nord – Curtici, iar trenul PINK avea tot 19 vagoane (Transcontainer) şi circula pe distanţa Curtici – Giurgiu Nord.

Un mecanic de locomotivă, în vârstă de 60 de ani, a suferit leziuni grave și a murit ca urmare a accidentului.

UPDATE/ Accident feroviar mortal, în județul Olt!Traficul feroviar este oprit. A fost activat planul roșu de intervențiehttps://www.jurnalulolteniei.ro/2025/02/19/alerta-in-olt-accident-feroviar-seful-de-tren-ranit-grav/

Publicată de Jurnalul Olteniei pe Miercuri, 19 februarie 2025

Traficul feroviar este în continuare restricţionat pe relaţia Mihăeşti – Dragomireşti. Lucrările necesare restabilirii traficului sunt estimate să dureze 48 de ore.

CFR a transmis că, pentru ridicarea locomotivei și a vagoanelor deraiate, au fost îndrumate două macarale de mare tonaj, aparținând Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova (125 tone) și Sucursalei Regionale de Căi Ferate București (250 tone).

De asemenea, la ora 17:19, locomotiva diesel DA685 a intrat pe linia curentă închisă Radomirești - Mihăești, fir II, pentru a retrage vagoanele nederaiate ale trenului aparținând operatorului PIMK.

USR cere demisia lui Grindeanu

Fostul secretar de stat USR în Ministerul Transporturilor, Horaţiu Cosma, arată că această tragedie era previzibilă şi putea fi evitată, însă guvernarea PSD-PNL a abandonat infrastructura feroviară a României, refuzând să facă investiţii esenţiale, relatează News.ro.

El îl critică pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru că a solicitat Agenţiei de Investigare Feroviară AGIFER să "stabilească rapid cauzele accidentului, astfel încât justiţia să îi poată pedepsi pe cei vinovaţi de această tragedie."

"Câtă inadecvare! Ministrul Grindeanu ar trebui în primul rând să se uite în oglindă. Este principalul vinovat pentru această tragedie, după ce în ultimi ani a ignorat calea ferată românească, nu a asigurat finanţare pentru reparaţiile mult întârziate, nu a pus în circulaţie trenuri noi şi nu a asigurat resursa umană atât de necesară", spune fostul secretar de stat.

Magistrala 100 Bucureşti - Craiova suferă de mulţi ani de o subfinanţare cronică pentru lucrările obligatorii de întreţinere. "Ultima reabilitare a avut loc în anii `80. Atunci, trenurile circulau cu 140km/h şi făceau puţin peste 2 ore între Bucureşti şi Craiova. Astăzi, cele mai rapide fac 4-5 ore, circulând pe şine sovietice instalate în 1984", spune Cosma.

Cosma mai arată că în 2021, împreună cu Cătălin Drulă, a obţinut 120 de milioane de euro prin PNRR şi a demarat un program paralel de la bugetul de stat pentru reabilitarea de urgenţă a acestei magistrale principale a României.

"Au trecut patru ani, însă Grindeanu nu a făcut nimic. Nu a luat banii europeni, nu a reparat liniile şi a îngropat programul de finanţare de la bugetul de stat pentru repararea punctelor nevralgice. A asistat impasibil la degradarea accelerată a infrastructurii feroviare şi la nenumăratele trenuri deraiate petrecute pe această linie. Astăzi, s-a umplut paharul. Dar să ne uităm puţin înapoi la evenimentele nefericite din ultimii ani. Cu acest tablou în minte, ce s-a întâmplat azi era mai mult decât previzibil. Şi ce e foarte grav, e că putea fi evitat", spune Horaţiu Cosma.

El aminteşte că în decembrie 2023 un tren de călători a deraiat pe această magistrală la Zăvestreni. Investigaţia AGIFER a stabilit că linia era "praf şi pulbere", stocul de materiale pentru repararea ei era zero, iar meseriaşii responsabili de acel district erau de 10 ori mai puţini decât necesarul. În plus, personalul responsabil de siguranţa circulaţiei era şi el subdimensionat, fiind utilizat personal neautorizat.

"În ianuarie 2024, un tren de marfă a deraiat pe aceeaşi linie. Patru zile a stat închisă magistrala până la reluarea circulaţiei. Potrivit investigaţiei AGIFER, cauza acestui accident a fost 'ruperea multiplă şi completă a şinei de cale ferată', rupere ce a fost generată de menţinerea în cale a şinelor mult peste limita lor de funcţionare", arată reprezentantul USR.

"Ultima lucrare de reparaţie capitală pe Bucureşti - Craiova a avut loc tocmai în 1985, fiind utilizată şină sovietică de tip 65, care nu mai este disponibilă pe piaţa românească de mulţi ani. În ultimii cinci ani de dinaintea deraierii, pe raza districtului respectiv au avut loc intervenţii pentru înlocuirea unui număr de 59 şine rupte.

Din cauza lipsei unui stoc de şină tip 65 la dimensiunile prevăzute în codurile de practică şi cu o vechime rezonabilă, personalul care asigură mentenanţa a fost nevoit să introducă în cale şine aflate în stare semibună (adică reutilizate – n.red.) avute la dispoziţie, sub dimensiunea legală şi fără a se ţine cont de anul fabricaţiei", precizează Cosma.

"În iulie 2024 un tren de călători şi unul de marfă au fost cât pe ce să se ciocnească la Fărcaşele, în timp ce se deplasau unul spre celălalt pe aceeaşi linie de circulaţie. Mecanicii au reuşit să oprească trenurile în ultimul moment şi să evite o tragedie.

În martie 2023 un tren de călători a lovit din spate un marfar staţionar la Roşiori şi care a deraiat ulterior, după ce sistemele de siguranţă care ar fi trebuit să oprească trenul de călători nu au funcţionat. Şi lista poate continua la nesfârşit. Lună de lună, incidente feroviare se petrec pe magistrala Bucureşti - Craiova.

În lipsa oricăror acţiuni guvernamentale de reabilitare a liniei, era o chestiune de timp până la o tragedie cu pierderi de vieţi omeneşti. S-a întâmplat azi. Şi se va mai întâmpla, dacă ceva nu se schimbă. Sorin Grindeanu este obligat să îşi asume responsabilitatea şi să îşi dea demisia. E un gest minim în condiţiile date", subliniază Cosma.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇