FCSB a luat decizia finală în privința belgianului William Baeten (28 de ani), fotbalist adus de la FCU Craiova 1948.
Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat, marți, că William Baeten va pleca la finalul contractului, în vară, dacă nu-și va găsi nicio echipă interesată de serviciile sale care să-l transfere de acum.
Baeten este scos de pe listă, iar FCSB renunță la serviciile sale, dar este nevoită să-i mai "suporte" salariul până în vară. Becali a precizat că Baeten se va antrena separat dacă nu va pleca în această iarnă de la FCSB.
"Mai am să scap de Baeten. L-am scos de pe listă, dacă nu pleacă… E în afara lotului, mai are încă patru, cinci luni de contract. Nu e problemă. Stai acolo, antrenează-te pe margine. La revedere!", a declarat Gigi Becali, la Fanatik Superliga.
William Baeten a jucat 18 meciuri (562 de minute) în toate competițiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat o dată.