Elon Musk, susținătorul AfD, face un gest care aduce cu salutul nazist (Video)

Elon Musk, susținătorul AfD, face un gest care aduce cu salutul nazist (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un gest cu mâna făcut de miliardarul Elon Musk în timp ce vorbea la învestirea preşedintelui Donald Trump a atras comparaţii cu un salut nazist, dar o importantă organizaţie de monitorizare a antisemitismului a declarat că pare să fie nimic altceva decât un moment de entuziasm.

Musk a urcat pe scena de la Capital One Arena din Washington în aplauze susţinute, ridicându-şi braţele în sus şi strigând „Yesssss”.

„Aceasta nu a fost o victorie obişnuită. Aceasta a fost o răspântie în drumul civilizaţiei umane. Aceasta chiar a contat. Vă mulţumesc pentru că aţi făcut-o posibilă! Vă mulţumesc”, a spus el.

ADVERTISING

Muşcându-şi buza de jos, s-a bătut cu mâna dreaptă peste inimă, cu degetele larg desfăcute, apoi şi-a întins braţul drept, emfatic, într-un unghi ascendent, cu palma în jos şi degetele împreunate. Apoi, s-a întors şi a făcut acelaşi gest cu mâna către mulţimea din spatele său, relatează Reuters.

„Inima mea este alături de voi. Datorită vouă viitorul civilizaţiei este asigurat”, a spus el, în timp ce îşi încheia gestul.

Gesturile au fost rapid analizate online.

„A executat Elon Musk un Sieg Heil la inaugurarea lui Trump?”, s-a întrebat Jerusalem Post.

ADVERTISING

Liga Anti-Defăimare, care monitorizează antisemitismul, nu e de acord. „Se pare că Elon Musk a făcut un gest ciudat într-un moment de entuziasm, nu un salut nazist, dar, din nou, apreciem că oamenii sunt la limită”, a postat aceasta.

Purtătorii de cuvânt ai lui Musk şi Trump nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Musk a postat pe reţeaua sa socială X un clip video de la Fox cu fragmente din discursul său, care a tăiat momentul de pe podium când a făcut primul gest în timp ce era cu faţa la camere. „Viitorul este atât de interesant”, a scris el drept comentariu.

Unii utilizatori ai reţelei X i-au luat apărarea lui Musk, susţinând că gestul exprima „inima mea este alături de voi” şi au criticat postările care sugerau contrariul.

Musk susţine partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), un partid anti-imigraţie şi anti-islamic catalogat drept extremist de dreapta de către serviciile de securitate germane. El a găzduit o emisiune cu liderul partidului pe platforma sa de social media la începutul acestei luni.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇