Formula 1: Marele Premiu al Olandei se va desfășura pentru ultima oară în 2026

Formula 1: Marele Premiu al Olandei se va desfășura pentru ultima oară în 2026
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marele Premiu de Formula 1 al Olandei, cursa de casă a campionului mondial Max Verstappen, va avea loc pentru ultima oară în 2026, iar apoi va fi eliminată din calendar, s-a anunţat miercuri, informează agenţia DPA.

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Formulei 1 se precizează că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea cu un an a contractului, pentru sezonul 2026, şi că „după numeroase reflecţii şi discuţii, decizia de a nu rămâne în calendar după 2026 a fost luată de către promotor”.

Grad Prix-ul olandez a fost reintrodus în calendar în 2021, la Zandvoort, iar Verstappen a obţinut de atunci trei victorii în faţa propriului public.

ADVERTISING

În comunicatul difuzat miercuri se precizează că ediţia din 2026 ar urma să includă şi o cursă de sprint.

Viitorul Marelui Premiu al Olandei era incert de un anumit timp, dincolo de contractul iniţial valabil până în 2025. Au existat speculaţii că Zandvoort şi Spa-Francorchamps din Belgia ar putea găzdui alternativ câte o cursă din Marele Circ, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

"Toate părţile au colaborat pozitiv pentru a găsi o soluţie de prelungire a cursei, cu multe opţiuni, inclusiv cu evenimente alternative sau anuale pe masă, şi respectăm decizia promotorului de a încheia această cursă uimitoare în 2026", a declarat preşedintele Formulei 1, Stefano Domenicali.

ADVERTISING

Decizia înseamnă că Formula 1 ar putea avea şi mai puţine curse în fosta sa piaţă principală, Europa, în viitor. Există un mare interes în Asia, dar F1 ar putea merge şi în Africa, cu Africa de Sud şi Rwanda ca potenţiale gazde.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇