Biletele de tren se vor scumpi cu 4,6% începând din data de 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024 – 2025, ele fiind actualizate cu inflaţia.
Astfel, un abonament de 3 ore pentru zona metropolitană Bucureşti va costa 12,5 lei, cu 50 de bani mai mult, pentru 24 de ore – 22 de lei (21 de lei anterior), pentru 72 de ore – 63 de lei (de la 60 de lei).
Abonamentul de 7 zile va ajunge la 131 de lei, de la 125 de lei, cel de 15 zile la 204 lei, de la 195 de lei, în timp ce pentru 30 de zile se vor plăti 272 de lei în loc de 260 de lei.
Costul unei călătorii până la Aeroportul Henri Coandă va fi de 6 lei, din 15 decembrie, de la 5,5 lei în prezent.
Tariful pentru rezervare loc va fi de 6 lei la trenurile InterCity, indiferent de clasă, în timp ce la trenurile Regio şi Interregio va costa în funcţie de distanţă, astfel:
- între 1-60 km - 1,5 lei,
- între 61 - 120 km - 2,5 lei,
- între 121 - 250 km - 4 lei,
- între 251 - 500 km - 4,5 lei,
- peste 500 km - 6 lei.
Pentru distanţa kilometrică 1 - 40 km, achiziţionarea tichetului de rezervare este opţională, indiferent de categoria şi subcategoria trenului.
În ceea ce priveşte vagoanele de dormit, suplimentul pentru cabină single va costa 235,50 lei, de la 225 lei în prezent, indiferent de distanţă.
Suplimentul pentru pat într-o cabină cu două locuri va fi tarifat de la 15 decembrie 2024 cu 125,5 lei (120 lei acum), iar în cabina cu trei locuri va fi de 104,5 lei.
La vagoanele cuşetă, tariful pentru un pat într-o cabină cu patru locuri va creşte la 81,5 lei (de la 78 de lei acum), iar într-o cabină cu şase locuri va ajunge la 60,5 lei, de la 58 de lei.
Transportul bicicletelor nepliabile va costa între 7,5 lei şi 26 de lei, în funcţie de distanţă.