Protest la Fabrica de Arme de la Cugir. Angajații cer demisia ministrului pentru că nu au contracte (Video) Radu Oprea: Nu e o decizie înțeleaptă de business să ai un singur client

Protest la Fabrica de Arme de la Cugir. Angajații cer demisia ministrului pentru că nu au contracte (Video) Radu Oprea: Nu e o decizie înțeleaptă de business să ai un singur client

Aproape 200 de salariaţi ai Fabricii de Arme de la Cugir, judeţul Alba, au participat, joi dimineaţă, la un protest, ei reclamând lipsa contractelor.

Angajaţii spun că sunt învăţaţi să muncească, dar „stau la mâna Guvernului”, pentru că nu au contracte. Ei solicită demisia ministrului Economiei, pe care îl acuză că, deşi a făcut dese vizite la Cugir, nu a mers decât o dată să afle care sunt problemele cu care se confruntă fabrica de arme.

În replică, ministrul a explicat că Fabrica de Arme Cugir s-a bazat timp de mulţi ani pe un singur partener extern. El a subliniat că le-a transmis celor de la fabrică faptul că ”nu este o decizie înţeleaptă de business să ai un singur client”.

Protestul a avut loc cu puţin timp înainte ca ministrul Economiei, Radu Oprea, să fază o vizită la Cugir, la Uzina Mecanică, aflată alături de Fabrica de Arme.

Angajaţii îl acuză pe ministru că „a luat speranţa şi viitorul Fabricii de Arme şi l-a dat după bunul său plac” altei firme, despre care salariaţii de la Cugir spun că nu are experienţă.

Miting de PROTEST la Fabrica de Arme Cugir, în ziua în care ministrul Economiei vizitează Uzina Mecanică

Publicată de Ziarul Unirea pe Miercuri, 13 noiembrie 2024

Salariaţii Fabricii de Arme de la Cugir spun că de aproape un an societatea „trăieşte în incertitudine”, iar ei nu ştiu care va fi viitorul.

ADVERTISING

„Nu noi, salariaţii, trebuie să aducem contracte şi comenzi, sunt oameni plătiţi, şi unii foarte bine şi mă refer aici la Consiliul de Administraţie”, a afirmat Ioan Neagu, unul dintre sindicalişti. Acesta a reclamat că membrii CA au „intervenit” asupra contractului colectiv de muncă, după ce au stabilit administratorului special un venit de 3.000 de euro.

„Păi cum facem austeritatea? (..) Dacă pentru voi se poate să vă luaţi salariile mari, de ce pentru ceilalţi nu se poate? Că nu vreţi voi, că sunteţi aserviţi puterii, că sunteţi puşi aici să vă luaţi banii ăia degeaba?”, a adăugat liderul sindical.

Ioan Neagu a mai declarat că, dacă nu ar fi fost Vladimir Putin, fabrica ar fi fost închisă.

„Am mai spus şi o spun încă o dată: Dacă nu era Putin, eram închişi, fraţilor! Industria de apărare, din '90 încoace, a mers tot în picaj. Faptul că a început războiul, probabil că a sunat clopoţelul şi la politicienii noştri şi de aproape trei ani, de când a început războiul, dacă vă uitaţi pe evoluţia sumelor în investiţii pe care le acordă pentru fabricile de armament, au un trend ascendent.

ADVERTISING

Nu este suficient, pentru că am fost prea mult lăsaţi în urmă ca să ajungem dintr-o dată la zi. Şi nici acum nu suntem asiguraţi, aşa cum ar trebui, existând destul de multe interese pe care în momentul actual nu le pot eu demonstra, dar ele există”, a declarat Ioan Neagu.

Reacția ministrului Economiei

În replică, ministrul Economiei, Radu Oprea, a explicat că Fabrica de Arme Cugir s-a bazat timp de mulţi ani pe un singur partener extern. El a subliniat că le-a transmis celor de la fabrică faptul că ”nu este o decizie înţeleaptă de business să ai un singur client”.

Ministrul a arătat a alocat fonduri pentru construirea unei hale noi în incinta fabricii, însă timp de doi ani acolo nu s-a întâmplat nimic, deşi banii existau. Acesta a fost şi motivul pentru care vechea conducere a fost schimbată.

”La Fabrica de Arme Cugir, 130 de milioane de lei sunt în conturile fabricii, trebuiau să înceapă un program de modernizare a unei hale, din păcate, am constatat că nu s-a întâmplat nimic, lucru care ne-a dus la consolidarea deciziei de a schimba managementul.

ADVERTISING

Astăzi, cu surprindere, am aflat că nu mai aveau nici măcar conturile deschise pe platforma de licitaţii publice, deci toate demersurile care ar fi trebuit făcute pentru modernizarea halei, începând cu studiul de fezabilitate, cu proiect, cu construcţie, pentru a putea să primeşti transfer de tehnologie noi, nu s-a întâmplat, din păcate”, a spus el.

Radu Oprea a susţinut că a vorbit cu sindicatele şi cu managementul, iar principala grijă este asigurarea fondurilor pentru plata salariilor, pentru ca angajaţii să fie păstraţi, iar în paralel fabrica să se dezvolte.

De asemenea, ministrul Economiei afirmă că în următoarea şedinţă de guvern va fi aprobată Strategia pentru industria naţională de apărare. El a subliniat că ministerele de forţă din România vor fi dotate cu arme produse local, în baza transferurilor de tehnologie.

”Eu cred că acum industria naţională de apărare, prin modificările legislative, prin noua lege a cooperării industriale, prin Strategia pentru industria naţională de apărare care va fi aprobată în următoarea şedinţă de guvern, avem toate premisele, toate posibilităţile ca atât Fabrica de arme Cugir, cât şi Uzina Mecanică Cugir să înceapă să producă arme standard NATO din ce în ce mai multe.

Sunt discuţii avansate cu potenţiale companii care să facă transfer de tehnologie, există astăzi un grup de lucru la nivelul Ministerului Economiei şi al Ministerului Apărării Naţionale, alte instituţii ale statului român care, în conformitate cu Legea cooperării industriale, defineşte ce înseamnă transferul de tehnologie şi cooperarea industrială în România”, a declarat ministrul Economiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇