O şcoală din suburbiile Australiei a întrecut peste 220 de alte proiecte de arhitectură la Festivalul Mondial de Arhitectură (WAF) din Singapore. Modesta clădire a învins concurenţa zgârie-norilor, muzeelor şi terminalelor de aeroport pentru a fi desemnată Clădirea anului 2024.
Şcoala publică Darlington, din suburbia Chippendale din Sydney, a fost deschisă toamna trecută, relatează CNN.
Proiectul combină o clădire de campus din cărămidă, cu contururi neregulate, şi cu un acoperiş distinctiv în formă de „dinte de ferăstrău”, cu spaţii exterioare amenajate, inclusiv un teren mare de baschet şi o grădină comunitară.
Ecrane metalice uşor curbate înconjoară o serie de terase în aer liber, permiţând luminii naturale să pătrundă, dar protejând în acelaşi timp intimitatea elevilor.
Pe amplasamentul din sudul oraşului Sydney, de afla de mult timp o şcoală, dar vechea clădire din anii 1970 nu mai era adecvată scopului, potrivit fjcstudio, firma de proiectare din spatele proiectului.
Arhitecţii din Sydney au declarat că noul lor design a „transformat radical” şcoala pentru a oferi „medii de învăţare noi şi contemporane”, deşi proiectul a dorit să „capteze spiritul” campusului original.
Găzduind o grădiniţă, o unitate de preşcolari şi o şcoală primară, noul campus va putea găzdui mai mult de 500 de elevi, conform site-ului web al şcolii.
În descrierea proiectului său, fjcstudio a declarat că Şcoala Publică Darlington are „legături puternice cu populaţia aborigenă”.
Firma de proiectare a contribuit la conservarea acestui patrimoniu cultural prin plasarea de artă indigenă în holul şcolii, în recepţia de la intrare şi în sălile de clasă. Picturile murale aborigene care au fost pictate pe pereţii vechii şcoli au fost, între timp, reproduse în placarea noii clădiri.
Firma de arhitectură fjcstudio din Sydney a declarat că noul design a „transformat radical” şcoala pentru a oferi „medii de învăţare noi şi contemporane”.
Anul acesta a avut loc cea de-a 17-a ediţie a WAF, care îşi împarte premiile în 18 categorii, cuprinzând sportul, transportul, sănătatea şi locuinţele.
Clădirea mondială a anului a fost selectată dintre câştigătorii fiecărei categorii, aleşi de un juriu format din 175 de delegaţi ai festivalului.
Printre celelalte proiecte care au concurat pentru premiul cel mare s-au numărat Observatorul stelar naţional din Cipru, o staţie de autobuz din Polonia şi o centrală electrică solară din Turcia.
Rezultatul de vineri marchează al doilea an consecutiv în care juriul WAF optează pentru o clădire educaţională, anul trecut titlul revenind unui internat din China.
Printre alţi câştigători recenţi se numără un complex de locuinţe pentru persoane în vârstă din Singapore şi o centrală electrică care produce energie din deşeuri, cu o pârtie de schi pe acoperiş în Copenhaga, Danemarca.