Alegeri în Georgia: Partidul orientat spre Rusia a câștigat. Opoziția acuză fraudă. Se anunță proteste UPDATE Reacții internaționale

Alegeri în Georgia: Partidul orientat spre Rusia a câștigat. Opoziția acuză fraudă. Se anunță proteste <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Reacții internaționale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Partidul de guvernământ din Georgia, Visul Georgian, a câştigat alegerile parlamentare împotriva unei coaliţii de opoziţie pro-europene, a anunţat duminică dimineaţă Comisia Electorală Centrală. Opoziția acuză fraudă electorală și mai mulți parlamentari renunță la mandate, în semn de protest. De asemenea, președintele statului a chemat cetățenii să iasă luni la manifestații în stradă. Iar Consiliul European a îndemnat autorităţile electorale să investigheze prompt, transparent și independent „neregularitățile” reclamate.

Victoria „Visului Georgian” al miliardarului Bidzina Ivanișvili

Visul Georgian, partid conservator şi naţionalist condus de miliardarul Bidzina Ivanişvili, a obţinut 53,92% din voturi, faţă de 37,78% pentru coaliţia pro-europeană, potrivit rezultatelor anunțate de Comisia Electorală Centrală, la finalul numărătorii voturilor, relatează AFP și dpa.

ADVERTISING

Deşi Visul georgian a pierdut în faţa opoziţiei combinate în unele părţi ale capitalei, Tbilisi, a obţinut marje de până la 90% în unele zone rurale.

Potrivit comisiei electorale, rata de participare la scrutinul de sâmbătă a fost de 58,94%.

Opoziția acuză că alegerile au fost falsificate, zeci de deputați renunță la mandat

Primii 20 de candidaţi de pe lista blocului de opoziţie pro-european Coaliţia pentru Schimbări au renunţat duminică la mandatul de deputat în semn de protest faţă de rezultatele alegerilor parlamentare de sâmbătă, în care a câştigat partidul de guvernământ Visul Georgian, despre care opoziţia acuză că este apropiat de Kremlin, transmite EFE.

„Alegerile au fost falsificate, iar rezultatele nu sunt legitime. Nu vrem să le legitimăm cu voturile care au fost furate de la poporul Georgiei şi renunţăm la mandate", a declarat lidera listei blocului de opoziţie, Nana Malashjia.

ADVERTISING

Blocul Coaliţia pentru Schimbări a fost a doua cea mai votată forţă politică la aceste alegeri, obţinând 11,3% din voturi, ceea ce le-a dat dreptul la 18 locuri în Parlament.

La rândul său, partidul Mişcarea Naţională Unită, fondat de fostul preşedinte aflat în închisoare Mihail Saakaşvili şi care face parte din blocul de opoziţie Unitate, a anunţat şi el că va boicota Parlamentul condus de Visul Georgian.

„Bineînţeles, din moment ce am spus că nu recunoaştem rezultatele alegerilor, asta înseamnă că nu intenţionăm să participăm la (sesiunile) Parlamentului. Sunt sigură că nu există nicio îndoială în acest sens când vine vorba de blocul Unitate", a spus lidera partidului, Tinatin Bokuceava.

Situaţia este o reeditare a ceea ce s-a întâmplat la alegerile parlamentare din 2020, respinse de opoziţie, care a boicotat activitatea Parlamentului şi a organizat proteste masive în faţa legislativului, unele dintre ele violente.

ADVERTISING

Președintele cheamă la proteste de stradă

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut oamenilor să iasă în stradă luni seara pentru a protesta faţă de rezultatele alegerilor parlamentare, informează Reuters.

Salome Zurabişvili, o fostă aliată a formaţiunii politice Visul Georgian, a devenit un critic feroce al partidului de guvernământ. Ea a declarat că nu recunoaşte rezultatele scrutinului şi a vorbit despre vot ca despre o operaţiune specială a Rusiei.

„Suntem martori şi victime ale unei operaţiuni speciale ruseşti, o formă modernă de război hibrid împotriva poporului georgian", a declarat ea, conform AFP.

Preşedinta Georgiei nu a clarificat dacă consideră că Rusia a avut un rol direct în alegeri.

„A fost o fraudă totală, o eliminare totală a voturilor voastre", le-a spus reporterilor Salome Zurabişvili, flancată de liderii partidelor de opoziţie georgiene.

Salome Zurabişvili a cerut georgienilor să protesteze luni seara în centrul capitalei Tbilisi „pentru a anunţa lumea că nu recunoaştem aceste alegeri".

Consiliul European cere investigarea „neregularităților”

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a îndemnat duminică autorităţile electorale din Georgia să investigheze „neregularităţile" din alegerile legislative câştigate sâmbătă de partidul pro-rus de guvernământ, un rezultat contestat de opoziţia pro-europeană, transmite AFP.

„Solicităm Comisiei Electorale Centrale şi altor autorităţi relevante să îşi îndeplinească datoria şi să investigheze prompt, în mod transparent şi independent şi să se pronunţe asupra neregulilor electorale şi a acuzaţiilor referitoare la acestea", a scris Charles Michel pe X, pe baza unei evaluări preliminare a observatorilor electorali internaţionali.

„Aceste presupuse nereguli trebuie clarificate şi abordate serios", a continuat el.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene vor "evalua situaţia şi vor stabili următoarele etape în relaţiile noastre cu Georgia" în cadrul reuniunii lor de la Budapesta, la începutul lunii viitoare, a subliniat Charles Michel.

Uniunea a avertizat că şansele Georgiei de a adera în viitor vor depinde de alegerile organizate sâmbătă în această fostă republică sovietică cu o populaţie de aproximativ patru milioane de locuitori.

Lovitură pentru cei care sperau la un drum spre Europa

Rezultatele sunt o lovitură pentru georgienii care sperau la o integrare mai strânsă cu Europa într-un vot prezentat ca o alegere între Occident şi Rusia, relatează Reuters.

Georgia a organizat sâmbătă alegeri parlamentare într-un context important pentru viitorul european al ţării, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Occidentul din cauza apropierii actualului guvern de la Tbilisi de Kremlin.

Peste 3,5 milioane de georgieni au fost chemaţi la urne pentru a alege 150 de deputaţi într-un moment în care, potrivit Bruxellesului, „relaţiile dintre Georgia şi Uniunea Europeană sunt la un minim istoric".

„Ţara noastră are nevoie de un viitor european clar. Este o chestiune de război şi pace, iar societatea trebuie să aleagă pacea”, a declarat premierul georgian Irakli Kobajidze (foto) cu o zi înaintea votului.

De la începutul războiului din Ucraina, partidul de guvernământ Visul Georgian a adoptat politici şi legi pe care opoziţia şi instituţiile occidentale le-au văzut ca fiind aliniate cu legislaţia represivă din Rusia.

Bidzina Ivanishvili, fondatorul miliardar retras al partidului de guvernământ şi fost prim-ministru, şi-a revendicat victoria şi a lăudat poporul georgian.

„Este un caz rar în lume ca acelaşi partid să obţină un astfel de succes într-o situaţie atât de dificilă - acesta este un bun indicator al talentului poporului georgian”, le-a spus Ivanishvili susţinătorilor.

Ivanishvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, a venit la putere în 2012 susţinând opinii pro-occidentale, alături de o politică pragmatică faţă de Rusia.

De atunci, s-a îndepărtat de Occident, acuzând un „Partid al Războiului Global” că încearcă să tragă Georgia în război cu Rusia, chiar dacă insistă că Georgia este pe cale să adere la UE.

Rusia a semnalat în repetate rânduri că doreşte ca Visul Georgian să câştige, acuzând în acelaşi timp ţările occidentale de interferenţă nejustificată în politica georgiană.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇