Ziua Naţională a Austriei, sărbătorită în România prin evenimente culturale: 26 octombrie, Kultur made in AT

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Land der Berge, Land am Strome”, „ţară a munţilor, aflată pe fluviu” dar mai ales cu „oameni dăruiţi pentru frumos”, după cum spune imnul său, Austria este, în prezent, unul dintre cele mai dinamice şi inovatoare centre de creaţie din Europa. În acest an dificil pentru toate domeniile societăţii, dar mai ales pentru cultură, Ambasada Austriei la Bucureşti şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti celebrează Ziua Naţională a Republicii Austria (26 octombrie) şi aniversarea a 25 de ani de apartenenţă a acesteia la Uniunea Europeană printr-un program online de evenimente artistice originale şi gratuite. Acestea ilustrează succint multitudinea dimensiunilor culturale ale Austriei secolului 21, forţa şi diversitatea artiştilor născuţi în această ţară sau care au ales să trăiască şi să lucreze acolo, dar şi modul în care tradiţia culturală este reinterpretată în spiritul timpurilor actuale.

ADVERTISING

Austria este, de 25 de ani, un membru devotat şi implicat al Uniunii Europene. Apartenenţa la UE a adus ţării noastre enorme beneficii. Aici în România, asistăm la modul în care țara noastră gazdă s-a schimbat semnificativ de când a aderat la UE, în urmă cu 13 ani. Împărtășim o perspectivă europeană comună - și în ceea ce privește țările din vecinătatea noastră - și suntem în mod definitiv în strânsă legătură și conexiune”, afirmă Ambasadorul Austriei la Bucureşti, doamna Isabel Rauscher, în mesajul său cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii austriece, mesaj ce va fi publicat pe data de 26 octombrie.

Cultura este unul dintre domeniile în care această legătură puternică între Austria şi România este foarte vizibilă (la toate nivelurile – artistic, educaţional, ştiinţific).

Numărul de evenimente comune creşte de la an la an, ca şi cel al artiştilor austrieci şi români care creează sau se formează în cealaltă ţară.

ADVERTISING

Această relaţie dar şi complexitatea peisajului cultural austriac se reflectă în evenimentele dedicate Zilei Naţionale a Austriei 2020, propuneri din sferele muzicii, literaturii, cinema-ului, artelor vizuale şi performative.

24.10-26.10 - Cele mai frumoase tinere voci ale Vienei cânta pentru publicul român, într-un concert online al celebrului cor de băieţi „Wiener Sängerknaben. Creat în 1498 de către împăratul Maximilian, „Wiener Sängerknaben”este una dintre cele mai prestigioase instituţii culturale austriece. Corul susține în fiecare an aproximativ 300 de concerte, la care participă aproape jumătate de milion de spectatori din întreaga lume. Amănunte aici – http://bit.ly/WSKBucharest

Wiener-Sängerknaben_c_Lukas_Beck

Credit foto – Lukas Beck

Din 21.10 – „Tu felix Austria… zeichne!”/ „Tu, fericită Austrie… desenează!”, expoziţie online de caricatură şi desen satiric.

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la aderarea Austriei la UE, Forumul Cultural Austriac vă oferă versiunea în limba română a expoziţiei realizate de Austria Kultur International (Ministerul austriac al Afacerilor Europene şi Internaţionale), care reuneşte lucrările a treizeci și opt de caricaturiști austrieci. Aceasta împleteşte cu iscusință comentariul politic cu anxietățile și așteptările, scandalurile și speranțele, dorințele și provocările legate de momentul aderării. Expoziția documentează totodată gama stilistică și varietatea artei ilustrative din presa austriacă. Detalii aici - http://bit.ly/TuFelixAustriaRo

AfisTufelixAustria_BMEIA-1

Credit foto – BMEIA/Austria Kultur International

ADVERTISING

Deja disponibilă online - expoziția „CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern,

Realizată cu ocazia Centenarului Paul Celan, de către Primăria Muncipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria prin Forumul Cultural Austriac București și Secția Germanistică a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Expoziţia surprinde scurta existență a poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viața sa, proiectate în contextul istoric. Detalii aici - http://bit.ly/CELAN100Ro

PaulCelan100_poster-1

Credit foto – BMEIA/Austria Kultur International

27.10 – cinema online: „Kater/Motanul” de Händl Klaus, în proiecţie unică în cadrul primei ediţii a Festivalului internaţional de film queer ART200.

Recompensat cu Premiul Cancelariei federale austriece pentru Excelenţă artistică (2017), „Kater/Motanul” este considerat unul dintre cele mai puternice filme austriece ale ultimilor ani, „de o mare intensitate şi minuţiozitate observaţională a studiului psihologiei personajelor” (Die Presse). Detalii aici – http://bit.ly/KaterBucharest

Kater_c_Playtime

Credit foto - Playtime

26.10-08.11 - Portret coregrafic Dagmar Dachauer

Influenţele reciproce, adesea trecute cu vederea, dintre oameni, plante şi animale, sunt explorate în cele mai neaşteptate moduri de către coregrafa Dagmar Dachauer, una dintre cele mai inovatoare creatoare austriece de dans contemporan. „Competing for Sunlight” (Luptând pentru lumina soarelui) şi „The Feline Project” (Proiectul ‘Felina’) sunt două dintre performance-urile sale, cu o abordare originală, aducând împreună concepte, tehnici de dans şi moduri de realizare din cele mai diverse. Evenimentul se desfăşoară în cadrul programului #PerformingAustria al Forumului Cultural Austriac Bucureşti. Detalii aici – http://bit.ly/PortretDagmarDachauer

Feline2-©-Shananeira-1

Credit foto - Shananeira


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇