În spatele fiecărui proiect artistic de anvergură se află un vis, o chemare interioară ce nu poate fi ignorată.
Chris Simion-Mercurian, regizoare și scriitoare, este o astfel de visătoare, dar este și o luptătoare care a transformat în realitate un vis ce părea imposibil: Grivița 53 – primul teatru construit independent în România din 1946, finanțat exclusiv prin donații.
Această călătorie nu a fost lipsită de sacrificii, dar rădăcinile acestui proiect se află în credința că teatrul poate schimba vieți, că arta are puterea de a vindeca suflete și de a construi comunități.
Grivița 53 este un proiect unic în peisajul cultural românesc, fiind finanțat exclusiv prin implicarea comunității și prin gesturi simbolice, precum achiziționarea unei cărămizi de către susținători.
Începând din 2016, Chris și echipa sa au lucrat neobosit pentru a transforma acest vis în realitate, astfel încât Grivița 53 să deschidă noi orizonturi artistice și culturale pentru publicul larg. Proiectul, aflat acum în faza finală de construcție, este o demonstrație de reziliență și creativitate și este o inițiativă fără precedent în România.
Construirea teatrului este susținută de Munteanu Fest, un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru această inițiativă culturală. Pe 15 octombrie, la Expirat, Halele Carol, artiști precum Ana Coman, D-L Goe, Prima Dragoste, Andra Andriucă și Marinov vor urca pe scenă pentru a sprijini, pro bono, construirea teatrului Grivița 53, spațiu ce promite să redefinească comunitatea culturală.
Chris Simion-Mercurian ne vorbește despre viziunea ei curajoasă, despre provocările care au marcat fiecare etapă a acestui drum, precum și despre momentele în care și să-ți păstrezi speranța devine o provocare. Ne împărtășește cum cancerul de sân i-a redefinit relația cu viața și cum Grivița 53 devine mai mult decât un simplu teatru – devine un manifest cultural, un loc al cercetării și experimentării teatrale.
Mâine, ai puterea și resursele de a face lumea mai bună. Cu ce începi?
Cu educația aș începe, aș investi în oameni de când sunt mici, aș schimba paradigma culturală “să moară și capra vecinului”.
Natura umană are inevitabil și umbre, demoni, dar are și lumină, bunătate. Le-aș da curaj să creadă în memorie, în moștenire culturală, în respect, în solidaritate. Este nevoie de câteva decenii pentru a lucra pe această temă, dar nu e utopic.
Putem deveni o societate mai sănătoasă emoțional și mental. Teatrul are puterea să dea curaj, să schimbe perspectiva, să facă bine.
Grivița 53 este o inițiativă curajoasă și îmbină viziunea artistică cu implicarea comunității. Cum s-a născut ideea inițială și cum te-a influențat acest proiect pe tine – ca om, scriitor și regizor? Cum ai echilibrat obiectivele artistice cu provocările practice de strângere de fonduri și de mobilizare a sprijinului oamenilor?
Grivița 53 a fost o necesitate, visul care te ține în viață, care te ajută să nu te abandonezi, să nu îți trădezi sufletul. Intenția a existat din anul 2, când eram studentă la teatrologie; m-a urmărit obsesiv, dar nu am fost dispusă să fac orice pentru a împlini acest vis.
S-a materializat în 2016, când Tiberiu, soțul meu cu experiență în marketing, mi-a validat proiectul. Apoi, am făcut primul pas: am vândut casa bunicii mele și am cumpărat terenul pe care construim teatrul. Am știut că poate avea valoare dacă va fi un gest comun, o intenție a unei comunități, un manifest. Căci, dacă aș fi ales să fie un exercițiu al egoului meu, s-ar fi realizat mai repede.
Sunt 8 ani din viețile noastre de când am început, iar tot ce s-a întâmplat pe parcurs a fost necesar pentru proiect; nu se putea face mai repede în parametrii aleși de noi, așa că se face, cu răbdare și credință, în timpul lui.
Pentru a crea și a construi un teatru nou este nevoie de viziune și de reziliență. Cu ce obstacole te-ai confruntat? A existat vreun moment în care ai crezut că proiectul nu va reuși, iar dacă da, cum ai găsit forța și resursele pentru a merge mai departe?
Au fost multe momente în care am crezut că se va opri, dar am avut inconștiența. Nu am știut nici eu, nici Tiberiu care e dimensiunea reală a construcției; nu e domeniul nostru de expertiză.
Așa că am mers în orb, cu o credință totală, cu sacrificii totale, cu consum până la limita nebuniei uneori, cu sute de nopți nedormite și cu curajul de a crede că în această călătorie călăuza principală este Dumnezeu.
Dacă intenția de a face un teatru pentru comunitate nu este greșită, atunci universul va lucra să transforme intenția în realitate. În cele mai grele momente am spus: “facă-se voia Ta”.
Nu îl facem pentru noi, nu e al nostru, nu ne aparține nimic, nu luăm cu noi nimic pe lumea cealaltă în afară de emoțiile și gândurile noastre. Și când ne e clar asta, ne raportăm la ce facem material altfel.
Fiecare om care a devenit ctitor este o poveste în sine. A fi parte din această poveste este a fi parte din istoria culturală a Bucureștiului.
Conceptul de a cumpăra o cărămidă ca parte din Grivița 53 este un gest simbolic puternic de implicare a comunității. Cum schimbă acest gest relația dintre teatru și public? Ți-au rămas în minte anumite povești ale celor care au contribuit?
Fiecare om care a devenit ctitor este o poveste în sine. M-au impresionat bătrânii care și-au cumpărat cărămidă din pensie, copiii care și-au luat bani din pușculiță și au donat, persoane aflate în situații critice de viață care s-au alăturat și au sprijinit financiar...
A fi parte din această poveste înseamnă a fi parte din istoria culturală a Bucureștiului. Această poveste va rămâne peste generații, va fi scrisă, poate și ecranizată. Pentru că trebuie să rămână, trebuie să inspire, trebuie să fie un imbold pentru generația tânără.
Ce teme sau experiențe teatrale speciale intenționezi să aduci la viață la Grivița 53? Cum va fi Grivița 53 un spațiu pentru experimentare sau cum va provoca normele teatrale românești tradiționale?
Grivița 53 va fi un spațiu artistic viu, un magnet cultural care să îi atragă pe toți cei care vor să facă cercetare teatrală, care au nevoie să facă performanță, să iasă din confort și din clișee. Un pol care revitalizează un cartier istoric și care renaște un spirit.
Fiind primul teatru independent construit în România din 1946 încoace, Grivița 53 este un proiect istoric. În ce fel speri că va redefini peisajul teatrului românesc? Ce tradiții din trecut te inspiră și cum vezi Grivița 53 modelând viitorul teatrului în România?
Redefinirea se va face prin demersul artistic pe care spațiul îl va avea. Important e să fie cu sens.
Cum va îmbunătăți arhitectura și designul Grivița 53 experiența publicului? Au fost decizii de design pe care le-ai făcut special pentru a provoca sau implica publicul în mod spontan?
Ne-am dorit să fie un spațiu modern, fresh, industrial… la vedere… un spațiu care să provoace imaginația, un spațiu nud & arty, așa cum sunt foarte multe spații creative și culturale în străinătate.
Va fi creată și instalația de cărămizi ctitor, unde numele celor care s-au implicat va fi inscripționat în foaier și care va fi mai mult decât o enumerare, va fi o lucrare colectivă.
Boala te apropie cel mai mult de conștiința morții, te aduce în prezent, în conștient, e benefică.
Ai vorbit deschis despre experiențe dificile din viața ta – cum este lupta cu cancerul de sân. Cum a influențat această experiență perspectiva ta de creator și de lider în ceea ce privește construirea și aducerea la viață a Grivița 53?
Nu am lăsat boala să-mi fure viața. Pentru că nu văd în boală ceva negativ.
Pentru mine, apariția unei boli nu este fără sens; dacă a venit, clar a avut un rost și a trebuit să fie. Boala te apropie cel mai mult de conștiința morții, te aduce în prezent, în conștient, e benefică. Moartea este o traumă ancestrală, frica de moarte este firească pentru că e în contrapunct cu iubirea de viață.
Nu am amestecat întâmplarea cu cancerul cu strângerea de fonduri pentru teatru. Nu am vrut să primesc bani de milă sau să mă folosesc de situația aceasta, să manipulez. De aceea, am luat decizia să nu apar în spațiul public în perioada tratamentului.
Darul major primit este darul conștientizării că Infinitul nu este mâine, ci acum; veșnicia e doar în clipa prezentă. Dacă o ratezi, o ratezi. Nu ți-o mai dă nimeni înapoi. Am învățat să fiu mai atentă, să risipesc mai puțin acest Infinit.
Având în vedere că tânăra generație din România este din ce în ce mai interesată de mediile digitale și de divertisment, cum plănuiești să atragi acest public în lumea teatrului live la Grivița 53? Ce rol joacă tehnologia în viziunea ta pentru viitorul teatrului?
Va exista deschidere spre tehnologia viitorului și interes de a folosi în Grivița 53 mijloace tehnice digitale. Dacă sunt necesare și nu doar pentru că sunt la modă. Va exista interes spre modernizare și spre a fi updatat la tehnologia prezentului.
Bani să fie pentru a oferi spațiului această dimensiune. Interes există. Dar vom avea nevoie de susținerea sponsorilor pentru asta.
Și vom avea nevoie de un parteneriat cu Primăria Sectorului 1. Viitorul primar, George Țuța, și-a arătat susținerea pentru Grivița 53, face parte din comunitatea ctitorilor și și-a exprimat interesul de a sprijini demersul nostru. Vom vedea cum în perioada ce urmează.
Grivița 53 va fi un spațiu cultural viu, care va crea experiențe culturale și evenimente, va crea unicitate și va inspira prin creativitate.
La finalul acestei conversații, ce mesaj ai dori să le transmiți celor care te urmăresc și care sunt influențați de munca ta, de valorile tale și de lucrurile în care crezi? Cum speri că îi va apropia Grivița 53 pe oameni, cum va crea legături profunde în comunitate?
Grivița 53 va fi un spațiu cultural viu, care va crea experiențe culturale și evenimente, va crea unicitate și va inspira prin creativitate, va fi deschis pentru artiști interesați să facă cercetare teatrală și să își depășească limitele. Va fi un spațiu care va face bine.
Povestea lui Chris Simion-Mercurian și a teatrului Grivița 53 este o sursă de inspirație pentru toți cei care cred în puterea artei de a transforma vieți și comunități și ne întărește convingerea că, prin luptă și muncă, visurile devin realitate. Împreună, suntem martorii nașterii unui spațiu în care arta și comunitatea se împletesc, iar Grivița 53 ne demonstrează, concret, că inițiativele culturale pot influența pozitiv viitorul comunității.