Conferința retailArena, unul dintre cele mai cunoscute evenimente dedicate industriei, are loc în această toamnă, pe 22 și 23 octombrie. Evenimentul revine cu speakeri importanți din retail și domeniile conexe, dar și cu teme de actualitate la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Mai jos am enumerat câteva motive pentru care nu trebuie să ratezi ediția retailArena de anul acesta.
Programul retailArena 2024: paneluri, prezentări și fireside chat-uri
În intervalul orar 9:00 – 15:00, atât pe 22 și 23 octombrie, retailArena 2024 va găzdui manageri, CEOs, directori generali, dar și de marketing, alături de specialiști din logistică și FMCG. Cele două zile antrenante, pregătite pentru retailArena 2024, vin cu aproape zece paneluri, patru fireside chat-uri, dar și prezentări cuprinzătoare, care analizează temele care ”ard” din industrie.
Temele retailArena 2024
Așa cum v-am obișnuit, am concentrat conferința în jurul celor mai importante teme din prezent din industrie. Ținând cont de cele amintite mai sus, vom invita speakerii să ne descrie universul actual al industriei, prezenta ordine din retailul românesc și cel internațional.
Care sunt tranzacțiile care schimbă polii de putere în retail, dar și cum arată efectele inflației încă de la debutul fenomenului până în prezent sunt doar două dintre direcțiile cu care vom deschide evenimentul.
De asemenea, vom afla cum a evoluat conceptul de omnichannel, ce am învățat din el, atât consumatori, cât și retaileri, dar și care sunt noile trenduri în piață în ceea ce privește experiența creată în timpul unei achiziții.
Cum vor arăta centrele comerciale ale viitorului și care sunt tendințele dezvoltatorilor în piața din România este un alt subiect asupra căruia ne vom opri în cadrul discuțiilor din cele două zile.
Mai mult decât atât, nu putem să ne oprim la o nouă ordine în retail dacă nu venim și cu specialiști din logistică, specialiști care să ne arate care sunt provocările actuale și cum reușesc să gestioneze diferitele situații determinate de ecosistemul internațional.
Totodată, vom dezbate pe tema sustenabilității, unul dintre obiectivele primordiale ale companiilor. De la panouri fotovoltaice, la automatizarea fabricilor pentru un nivel cât mai ”verde” al producției, invitații de pe scena retailArena 2024 vor dezvălui care sunt țintele stabilite pentru 2025.
Specialiști din domeniu, pe scena retailArena 2024
Ca în fiecare an, retailArena aduce pe scenă importante nume din industrie, specialiști și manageri care discută aplicat, despre provocările din business, dar și despre oportunitățile și investițiile pregătite pentru 2025.
- Adrian Mihai, Chief Executive Officer, FAN Courier
- Dan Ostahie, Fondator, Altex Romania
- Brendon O'Reilly, Managing Director, Fashion House Group & Liebrecht & wooD Management Romania
- Geanina Ungureanu, Head of Retail Romania, CPI Property Group
- Florina Dobre, CEO, Bringo România
- Maria Crăciun Ruiz, Center Manager, Veranda Mall
- Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer & E-commerce, Carrefour
- Cătălin Secăreanu, Expansion Manager, Pepco
- Laura Ioana Nicolau, Marketing & PR Manager, Meli Melo
- Edvin Abdulachim, Director Comercial, Altex Romania
- Alexandru Țurcanu, Country Manager, Munch România
- Roxana Maricuțu, Deputy Head of Investment Promotion, InvestHK
- Robert Trandafir, Manager & Co-founder, Gun Media
- Corina Bulimar, Senior Managing Consultant, Advisors Business Development, Mastercard
- Cristi Movilă, Partner and CEO EMEA & APAC, IT Globers
- Dragoș Smeu, Founder, Mavericks
- Adina Crăciunescu, Managing Partner, Grupul de companii DIANA
Evenimentul retailArena 2024 va avea loc pe 22 & 23 Octombrie la Teatrul Național de Operetă și Musical "Ion Dacian". Înscrie-te gratuit accesând link-ul de aici și vino să vorbim despre viitorul retail-ului în România. Programul integral se poate vedea accesând acest link.
Mulțumim partenerilor și sponsorilor care fac posibil acest eveniment: Online Commerce Partner: FAN Courier; Gold Partners: Mastercard, IT Globers; Silver Partners: Gun Media, Fashion House Group, Invest HK, Altex, Carrefour, Vivo, SAMEDAY, Bringo, Veranda; Sponsors: Mavericks; Cu susținerea: Full Out Media, TOMRA; Tech Partner: Holograma 3D; Supported by: DeLonghi, Petru.