România intră sub alertă meteo: Ploi torențiale, răcire bruscă, ninsoare - coduri și hărți ANM

România intră sub alertă meteo: Ploi torențiale, răcire bruscă, ninsoare - coduri și hărți ANM

De azi se simt efectele furtunii despre care tot auzim de câteva zile că se apropie de România.

ANM a emis deja primele coduri de furtună şi ploi abundente, valabile până luni, şi spune că alertele vor fi actualizate, fiind posibil chiar şi cod roşu, pentru intervale mai scurte de timp.

Primul cod galben intră în vigoare azi, la ora 18.00, și este valabil până mâine, la ora 08.00.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50…60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină.

ADVERTISING

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Judeţele afectate sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin şi parţial Mehedinţi (nord) şi Gorj (nord).

image-31

A doua avertizare este tot cod galben, valabilă duminică între ore 08.00 - 20.00.

În intervalul menționat, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a țării și local în regiunile sudice vor fi însoțite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și local de peste 50 l/mp.

ADVERTISING

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h.

În aceeași periodă, duminică între orele 08.00 - 20.00, este valabilă o atenționare cod portocaliu.

În nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și sudul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.

image-32

De duminică, ora 20.00, până luni la ora 10.00 va fi în vigoare o altă atenționare cod galben.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania vor fi averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h.

ADVERTISING

La munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Și tot de duminică, ora 20.00, până luni la ora 10.00 va fi cod portocaliu în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și estul și sud-estul Transilvaniei

Vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și local peste 70 l/mp.

Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.

image-33

Vremea la Bucureşti

La Bucureşti, sâmbătă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade.

De duminică, vremea se va răci semnificativ şi va deveni instabilă. Cerul va fi noros, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice.

În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40...60 l/mp şi posibil de peste 70 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 40...55 km/h.

Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 10...11 grade.

Luni, vremea va continua să se răcească semnificativ. Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul zilei temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Şedinţă de urgenţă

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a convocat vineri o ședință extraordinară a Consiliului Ministerial pentru Situații de Urgență.

„La 12.00 este convocată o ședință extraordinară a Consiliului Ministerial pentru Situații de Urgență, respectiv după ce, la 10.00, vom avea toate informațiile, inclusiv avertizările hidrologice. Vom ști exact unde să ne concentrăm resursele. Duminică ne așteptăm să fie ziua cea mai grea. Până atunci suntem în alertă”, spune Fechet, pentru Mediafax.

El precizează că debitul Dunării la intrarea în țară este de 7.100 mc/s vineri dimineață.

Potenţial de cod roşu

De altfel, şefa ANM, Elena Mateescu, se aşteaptă să emită coduri roşii de ploi.

Însă nu ne confruntăm cu ciclonul Ashley, așa cum s-a vehiculat până acum, inclusiv în presa internațională. Directorul executiv al Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a declarat că acest ciclon nu s-a format încă. „Numele „Ashley” este într-adevăr inclus pe o listă de viitoare furtuni severe, întocmită de serviciile meteorologice din vestul Europei, însă acest ciclon nu s-a format încă”, a declarat Florinela Georgescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇