Spitalul Universitar a deschis cu bani din PNRR un ambulatoriu în orașul Chitila. Ce servicii oferă pentru pacienți

Spitalul Universitar a deschis cu bani din PNRR un ambulatoriu în orașul Chitila. Ce servicii oferă pentru pacienți
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Un ambulatoriu de specialitate al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dotat după cele mai înalte standarde de calitate, a fost deschis joi în oraşul Chitila.

„Ambulatoriul de Specialitate SUUB – Chitila funcţionează în baza unui protocol semnat între primarul oraşului, Emilian Oprea, şi managerul SUUB, prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu. Personalul medical şi managementul noii unităţi sanitare vor fi asigurate de către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti”, informează un comunicat.

Investiţia totală în infrastructura acestui centru medical se ridică la aproximativ 14.000.000 de lei, din care 11.600.000 de lei provin din bugetul local al Primăriei Chitila, diferenţa fiind asigurată de Consiliul Judeţean Ilfov.

ADVERTISING

Situat în Şoseaua Banatului nr. 2, ambulatoriul este amplasat într-o clădire complet reabilitată şi extinsă, cu o suprafaţă desfăşurată de 1.458 mp, distribuită pe două niveluri (P+1E).

Dotarea cu echipamente medicale şi mobilier, care s-a ridicat la 15.600.000 lei, a fost realizată prin programul PNRR/2022/C12/MS/I1.3 - I1.3 Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie.

Printre echipamentele instalate aici se numără: ecografe, aparate de monitorizare EKG, colonoscop video HD, echipamente de audiometrie, electrocardiografe, electroencefalografe, electromiografe, electrocautere, gastroscop video HD, maşini de reprocesare a aparaturii optice, monitoare pentru funcţii vitale, seturi de retinoscopie directă, sisteme de colposcopie, sisteme endoscopice ORL HD cu tehnologie NBI (imagistică cu spectru îngust), laringoscoape video, sisteme de cauterizare bipolară şi cu radiofrecvenţă pentru ORL, ureteroscoape, ventilatoare portabile şi unităţi ORL.

ADVERTISING

Managerul SUUB, Cătălin Cîrstoiu, a spus că ambulatoriul este primul proiect de acest gen al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti în Ilfov.

Potrivit managerului, în acest ambulatoriu vor oferi consultaţii medici din cadrul SUUB din specialităţi precum: neurologie, hematologie, chirurgie generală, medici de medicină internă, gastroenterologi, diabetologi şi vor fi mai mulţi medici din diverse specialităţi medicale.

Ambulatoriul din Chitila va permite în timp furnizarea de servicii în mai multe specialităţi medicale, dintre care: ortopedie, obstetrică-ginecologie, gastroentrologie, medicină internă, neurologie, diabet şi boli de nutriţie, ecografie generală, endocrinologie, medicină de familie, oncologie, hematologie şi chirurgie generală.

Inaugurare Ambulatoriu Chitila

Publicată de Primăria Oraşului Chitila pe Miercuri, 4 septembrie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇