Un vas rar din epoca bronzului, vechi de 3.500 de ani, stătea de mult timp la intrarea în Muzeul Hecht din Haifa, Israel, oferind vizitatorilor o privire de aproape asupra unui artefact intact despre care se crede că este anterior regilor David și Solomon din Biblie.
Vasul a fost spart accidental de un copil de patru ani, la începutul acestei săptămâni.
„Reacția mea inițială a fost de negare. Nu îmi venea să cred că fiul meu a făcut-o”, povesteşte Alex, tatăl copilului, pentru The Guardian.
Băiatul era curios să vadă dacă în interior se afla ceva, având în vedere că vasul se crede că ar fi fost folosit în trecut pentru a transporta vin și ulei de măsline.
Deoarece muzeul are o tradiție în a-și face exponatele cât mai accesibile posibil, fără vitrine și alte bariere de sticlă, copilul a reușit să apuce vasul.
El „a tras ușor... așa s-a răsturnat vasul și a căzut”, spune tatăl său.
Băiatul s-a speriat de ce făcuse şi a început să plângă.
„La început, am fost în stare de șoc. Apoi, am fost puțin supărat pe el”, îşi aminteşte tatăl.
Alături de soţie, l-a calmat pe copil.
Ulterior, familia s-a apropiat de un agent de securitate pentru a povesti ce s-a întâmplat. Nu se așteptau însă la reacţia muzeului.
„În loc să ne impună amenzi sau pedepse, ne-au invitat să mai venim să-i vizităm”, a spus Alex. De data aceasta, vizita va include un tur organizat, în încercarea de a „îndulci” experiența anterioară a familiei, a declarat directorul muzeului, Inbal Rivlin, într-un comunicat.
„Există cazuri în care exponatele sunt deteriorate intenționat și astfel de cazuri sunt tratate cu mare severitate, inclusiv cu implicarea poliției”, a spus Rivlin. „În acest caz, însă, nu aceasta a fost situația. Vasul a fost deteriorat accidental de un copil mic care a vizitat muzeul, iar răspunsul va fi în consecință.”
Acum muzeul a început să lucreze cu un specialist în conservare pentru a repara vasul, care datează din epoca bronzului. Va fi restaurat și pus înapoi la loc, la timp pentru a fi în muzeu la întoarcerea din acest weekend.
Muzeul încă nu a decis dacă vasul va fi expus acum cu elemente de protecție suplimentare.
Muzeul, situat pe terenul Universității din Haifa, are intrare liberă şi se mândrește de mult timp pentru că încearcă să facă accesibile descoperiri arheologice.
„Convingerea muzeului este că există un farmec deosebit în a experimenta o descoperire arheologică fără obstacole. Și, în ciuda incidentului rar cu vasul, Muzeul Hecht va continua această tradiție”, spune Rivlin.