Marius Șumudică face o declarație plină de sinceritate despre plecarea lui Albion Rrahmani de la Rapid

Marius Șumudică face o declarație plină de sinceritate despre plecarea lui Albion Rrahmani de la Rapid

Marius Șumudică (53 de ani) a făcut o declarație plină de sinceritate despre plecarea lui Albion Rrahmani (23 de ani) de la Rapid.

Fost fotbalist și antrenor la Rapid, Marius Șumudică este convins că plecarea lui Rrahmani este o mare pierdere pentru echipa din Giulești.

Șumudică a spus că, în opinia sa, Rrahmani este unul dintre cei mai buni atacanți care au sosit vreodată în campionatul României.

"(n.r. - E o pierdere plecarea lui Rrahmani?) Enormă, e foarte greu să găsești număr 9, sunt rari. Rrahmani era mină de aur pentru Rapid. Nu e treaba mea rețeta financiară, vorbesc din punct de vedere sportiv. Rrahmani este cel mai bun vârf de atac care a venit în România de la (n.r. - Cyril) Thereau încoace. (…) E o pierdere pentru Rapid", a declarat Marius Șumudică, la Fanatik Superliga.

ADVERTISING

Rapid va încasa cinci milioane de euro în schimbul lui Albion Rrahmani, după ce atacantul kosovar a fost vândut la Sparta Praga.

Albion Rrahmani a strâns 29 de meciuri, 18 goluri și nouă pase decisive la echipa din Giulești.

El este cotat la 3,5 milioane de euro de către Transfermarkt.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!