Jocurile Olimpice 2024: Evoluțiile sportivilor români în ultima zi de la Paris. Clasare onorabilă la maraton. România termină JO cu un bilanț de 9 medalii

Jocurile Olimpice 2024: Evoluțiile sportivilor români în ultima zi de la Paris. Clasare onorabilă la maraton. România termină JO cu un bilanț de 9 medalii

România și-a încheiat duminică evoluțiile la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, o dată cu încheierea probei de maraton feminin.

A fost o probă extrem de grea care a început în capitala Franței de la 9 dimineața, ora locală în România. Iar Delvine Relin Meringor ne-a oferit o frumoasă surpriză, reușind să termine proba probelor în atletism pe locul 7, între cele mai bune sportive ale lumii. Cealaltă româncă, tot de origine kenyană, Joan Melly a abandonat, după ce a alergat accidentată.

2 h 24:56, cel mai bun timp al sezonului pentru atleta română de origine kenyană, care a promis că va merge peste 4 ani în Los Angeles, unde a câștigat maratonul din 2022.

Din păcate, a treia sportiva care trebuia să ne reprezinte azi în competiții, Cătălina Axente la lupte, categoria 76 de kilograme, a luat decizia de a nu se mai prezenta în lupta din recalificări pe care trebuia să o dispute cu Milaimy de la Caridad Martin Potrille (Cuba).

ADVERTISING

''În ciuda eforturilor echipei medicale şi a dorinţei de a concura, din păcate sportiva noastră Cătălina Axente nu se va putea lupta azi în meciul din recalificări, contra sportivei Milaimy de la Caridad Martin Potrille (Cuba). Investigaţiile medicale efectuate au arătat că sportiva noastră este în afara oricărui pericol, însă recomandarea staffului medical este de a o proteja pe Cătălina. Luptătoarea noastră s-ar supune unui risc dacă ar intra pe saltea într-un timp atât de scurt de la momentul accidentării suferite ieri, în optimile Jocurilor Olimpice'', se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Lupte.

Axente a fost învinsă de sportiva americană Kennedy Alexis Blades, sâmbătă, în optimile de finală ale categoriei 76 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris. Românca a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce adversara ei a aruncat-o pe spate şi s-a lovit dur în zona cervicală, suferind un traumatism sever, care din fericire nu a avut consecințe pe plan neurologic.

ADVERTISING

România și-a încheiat așadar participarea la Jocurile Olimpice, având 9 medalii, trei de aur, patru de argint şi două de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu).

Patru medalii de argint au fost bifate prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost reușit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS.

ADVERTISING

În acest moment, România ocupă locul 23 în lume, sub Iran, dar deasupra Georgiei, ambele tot cu 3 medalii de aur în palmares aici.

Desfășurarea zilei:

INFO: Chiar dacă investigațiile medicale efectuate ieri, după grava accidentare din meciul cu o sportivă din SUA, au arătat că Axente nu mai e în pericol, recomandarea staffului medical a fost de a o proteja pe Cătălina.

INFO: Luptătoarea româncă Cătălina Axente nu a mai evoluat, duminică, în recalificările categoriei 76 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris, pentru a nu se supune unui risc în urma accidentării de sâmbătă.

11.32: Hasani e singura sportivă de la Emil Zatopek încoace care ia trei medalii la aceeași Olimpiadă, la 5, 10.000 de metri și maraton.

11.29: Este cel mai bun timp al sezonului pentru atleta română de origine kenyană. 

11.25: Meringor din România termină cursa pe locul 7, la o diferență de 2.01 minute față de lider. Mai mult decât onorabilă această clasare!

INFO: Sifan Hasani din Olanda e campioana olimpică la maraton, ce final! Assefa pe 2 din Etiopia, iar Obiri din Kenya încheie podiumul. Primele 2 din față s-au și îmbrâncit aproape de final, la o curbă, multă tensiune. 2.22.55 este timpul învingătorului.

11.22: Mai e doar un kilometru, Obiri, Assefa și Hasani s-au desprins pentru medalii.

11.18: Mai puțin de 2 kilometri și cele 5 fete din față sunt tot acolo, nimeni nu riscă. Meringor rămâne pe 7.

11.10: Meringor este la 36 de secunde de lidera Jepchirchirir, din Kenya.

11.05: Au mai rămas doar 5 fete în față, două din Etiopia, două din Kenya, plus Hasani din Olanda. Ele se vor bate pentru medalii.

11.00: Am ajuns la 2 ore fix de cursă, la kilometrul 35. Meringor rămâne pe 7, se luptă să ajungă din nou alături de primele 6.

10.56: După 33 de kilometri, Meringor și o sportivă din Japonia au pierdut puțin contactul cu plutonul fruntaș, care încă totuși se vede în față, la câteva secunde distanță.

10.45: Meringor este pe locul 7 în prezent, deasupra celebrei Hasani din Olanda, dublă medaliată aici la Paris la 5 și 10.000 de metri. Lidera este Lokedi din Kenya.

10.37: Etiopianca Assefa conduce plutonul fruntaș care a bifat deja al 28-lea kilometru la Paris.

10.29: La kilometrul 25, după o oră și 29 de minute, Meringor rămâne în față și poate pune probleme în lupta pentru medalii, să sperăm.

10.14: Suntem la jumătatea cursei, la 21 de kilometri, Meringor este pe locul 9, conduce cursa o australiancă.

10.08: Ne apropiem de kilometrul cu numărul 20 din cursă, momentan nu avem evadări.

9.54: Delvine Relin Melingor rămâne în fruntea cursei, în cadrul unui pluton fruntaș dominat acum de etiopianca Assefa.

9.43: Meredith Julien, Franța, 25 de ani, este momentan lidera cursei, după 42 de minute.

9.40: Joan Chelimo Melly a abandonat după kilometrul 10, la capătul a 37 de minute. Nu cunoaștem exact motivele pentru care sportiva noastră nu a mai putut continua cursa. Ea a bifat argintul la semimaraton la ultimul Campionat European de atletism. În schimb, Mellingor este în plutonul fruntaș aflat la conducerea cursei.

9.35: 10 kilometri trecuți din acest maraton.

9.28: 8 kilometri bifați de fetele de la maraton, lideră este o atletă din Mongolia, fără șanse pe termen lung la medalie.

9.15: Într-un sfert de oră, fetele au acoperit deja peste 4 kilometri, ritmul este unul foarte bun. Avem deja și un prim abandon, e vorba de o sportivă din Australia.

9.00: Începe cursa de maraton de la Paris, cu cele două românce la start!

Va fi ultima zi de la Jocurile Olimpice cu participare românească. În cadrul probei de maraton avem două sportive din România, e vorba de Delvine Relin Melingor și Joan Chelimo Melly, maratoniste de origine kenyană desigur. Cu începere de la ora 9.

Apoi, de la 12.40, va reveni în concurs Cătălina Axente, la lupte libere, categoria 76 de kilograme, care se va lupta în cadrul recalificărilor, pentru obținerea unei medalii de bronz. Ea se va duela în primă fază cu Milaimy de la Caridad Martin Potrille.

Cătălina Axente (28 de ani) a suferit o căzătură înfricoșătoare în meciul din „optimile” categoriei 76 kilograme, de sâmbătă, ea suferind un traumatism cervical, soldat din fericire fără consecințe de natură neurologică.

Competițiile vor fi televizate pe TVR și Eurosport.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇