Mai țineți minte imensa controversă legată de primul portret al Regelui Charles al III- lea? Era în luna mai a acestui an și majoritatea comentatorilor de pe rețelele sociale, dar și o mare parte din public au căzut de acord că tabloul e „scandalos”, că-l pune într-o lumină proastă pe rege, că nu e valoros.
Vocile care susțineau că e o lucrare de artă deosebită, care iese din tipare, nu au reușit să se facă auzite în marea de critici.
Regele Charles, în persoană, a părut descumpănit la dezvelirea tabloului.
În urmă cu o săptămână, într-un circuit turistic prin Palatul Buckingham, am avut ocazia să văd tabloul.
De la primele imagini cu pictura, de atunci, din luna mai, am făcut parte din categoria celor cărora le-a plăcut.
Precizez că nu sunt expert în artă, iar articolul este despre o experiență personală, subiectivă, și nu aș vrea să fie considerat altceva decât povestea unei mici călătorii pe urmele unui tablou care m-a intrigat.
În magazinul Palatului Buckingham, imediat după ce am încheiat turul, am vrut să cumpăr o vedere cu tabloul Regelui Charles.
Vânzătoarea, cu o amabilitate ieșită din comun, s-a scuzat, spunându-mi că vederile respective s-au vândut ca pâinea caldă. Vor primi altele abia la începutul lunii august, excursia fiind la sfârșitul lunii iulie.
Fragilitatea lumii lui Charles
Discuția cu angajata magazinului mi-a confirmat ceea ce bănuiam de la început fără să discut cu niciun expert, niciun critic de artă, că pictura realizată de Jonathan Yeo exercită o atracție puternică asupra privitorilor.
Portretul e unul neobișnuit pentru tot ce înseamnă simbolistica puterii Casei Regale Britanice, dar sugerează prin măiestria artistului fragilitatea lumii în care Charles a devenit rege, echilibrul precar din jurul său și imensa responsabilitate ce apasă pe umerii lui.
Fiind la doi metri în fața tabloului, expresivitatea lucrării am resimțit-o mai puternic decât mi-am imaginat.
Mă aflam în fața unei picturi cu o înălțime de 2,59 metri și 1,98 lățime, aflată într-o sală uriașă, dar opera nu se pierdea în spațiul din jur ci părea că-l susține, că e punctul de echilibru.
Figura regelui, care scapă din vâltoarea lumii, cu o natură înconjurătoare amenințată de distrugerile provocate de poluare și războaie (culoarea roșie), e singura care transmite încredere și speranță pentru viitor.
Frumusețea și precaritatea naturii
Deși sunt mii de alte interpretări ale portretului, personal asta am înțeles.
Percepția descrisă mai sus poate fi subiectivă și se bazează pe faptul că Regele Charles este un mare prieten al României și a contribuit imens de-a lungul anilor pentru a salva și proteja natura, cultura și tradițiile transilvane, promovând țara noastră în lume.
„Fiind în primul rând un simbol al frumuseții și precarității naturii, fluturele evidențiază cauzele legate de mediu pe care regele le-a susținut în cea mai mare parte a vieții sale și, cu siguranță, cu mult înainte ca acestea să devină o temă de discuție obișnuită, dar servește și unui scop compozițional, oferind un contrast vizual cu oțelul militar al uniformei și sabiei”, a explicat Jonathan Yeo, realizatorul portretului, semnificația unui element mult discutat al compoziției.
„În contextul istoriei artei, fluturele este adesea simbolul metamorfozei și al renașterii și, prin urmare, face o paralelă cu trecerea regelui de la statutul de prinț la cel de monarh în perioada în care a fost creat portretul”, a mai adăugat artistul.
Un tablou care nu e promovat
Principala revelație pe care am avut-o în fața tabloului a fost că admir o operă de artă valoroasă care va străbate secolele și va fi văzută de milioane de oameni.
Rareori avem șansa în scurta noastră viață să fim martorii la realizarea unei creații atât de consistente, de misterioase și puternice, una care dă siguranță că va supraviețui într-o formă sau alta unui viitor atât de necunoscut.
Îmi place să cred că oamenii contemporani cu Leonardo Da Vinci au avut aceeași convingere, revelație și încredere în legătură cu Mona Lisa. Iar aici nu vorbesc de o comparație între cele două tablouri pe care nu aș putea s-o fac, ci de percepția, de legătura și emoțiile pe care le au privitorii atunci când sunt în preajma lor.
Casa Regală Britanică și, probabil, însuși monarhul n-au încă încredere și curaj să promoveze lucrarea artistului britanic.
În magazinul palatului, unul foarte atent proiectat, cu produse de calitate, în afară de faptul că lipseau vederile cu tabloul, imaginea acestuia nu se găsea în albumele de fotografii, în prezentarea colecțiilor de artă sau pe printuri expuse pentru vânzare.
Intervenția unei ducese
Regele Charles a fost de acord ca Jonathan Yeo să-i facă portretul la recomandarea Camillei, Ducesă de Cornwall, actuala soție.
În 2014, artistul britanic a realizat un portret al acesteia de care Camilla a fost încântată.
Ducesa a avut încredere în artist și l-a convins pe Charles că Yeo e cel mai potrivit pentru realizarea primului portret de monarh.
De multe ori, o pictură care are impact asupra culturii globale, o carte sau o creație muzicală apar întâmplător, prin diverse conjuncturi și decizii ale unor oameni care n-au legătură directă cu opera respectivă, dar întotdeauna la capăt se află un artist care e dispus să treacă de granița mediocrității, să șocheze, să propună ceva nou și să-și asume un eventual eșec. Uneori reușește deși recunoașterea vine cu mult mai târziu.