Jocurile Olimpice 2024: Ceremonie de deschidere impresionantă. Nadia Comăneci a purtat torța olimpică alături de alte legende

Jocurile Olimpice 2024: Ceremonie de deschidere impresionantă. Nadia Comăneci a purtat torța olimpică alături de alte legende

Jocurile Olimpice 2024 au început oficial după o ceremonie de deschidere grandioasă care a durat aproximativ patru ore. Surpriza serii a fost faptul că Rafael Nadal a fost cel care a preluat torța olimpică de la Zinedine Zidane la finalul ceremoniei și a purtat-o alături de Nadia Comăneci, Serena Williams și Carl Lewis.

S-au făcut multe speculații în legătură cu persoana care va purta torța olimpică la final. Numele lui Zinedine Zidane a fost pronunțat cel mai des, iar fostul fotbalist și-a făcut apariția. Nu a fost el însă cel care a dus torța olimpică, deoarece el i-a predat-o lui Rafael Nadal.

Tenismenul iberic a luat apoi o barcă de mare viteză, unde se mai aflau Nadia Comăneci, Serena Williams și Carl Lewis. Ultimii care au purtat torța au fost judocanul Teddy Riner și fosta sprinteră Marie-Jose Perec.

Echipa României a defilat la ora locală 21:30. Sportivii noștri au fost extrem de zâmbitori și optimiști înaintea debutului. Nu au fost toți prezenți, deoarece canotorii au rămas în satul olimpic, iar David Popovici a dorit să se concentreze pe probele de duminică, potrivit Gazetei Sporturilor.

ADVERTISING

Per total, ceremonia de deschidere a fost fastuoasă. Au fost momente impresionante, în care s-a făcut o trecere în revistă atât a momentelor emblematice din istoria Franței, dar și a Jocurilor Olimpice.

A plouat torențial, însă acest lucru nu a afectat niciun moment desfășurarea ceremoniei de deschidere. Lady Gaga a impresionat și ea, cu un show de cabaret în startul serii, în timp ce ceremonia a fost închisă de un recital superb al lui Celine Dion.

Desfășurarea ceremoniei de deschidere de la Jocurile Olimpice 2024:

00:24 - Celine Dion își incepe recitalul impresionant.

Screenshot_17

00:22 - Flacăra olimpică arde și va veghea asupra desfășurării Jocurilor Olimpice! Ultimii care au purtat flacăra au fost judocanul Teddy Riner și fosta sprinteră Marie-Jose Perec.

Screenshot_16

00:16 - Flacăra olimpică este adusă la Muzeul Luvru.

00:13 - Amelie Mauresmo preia torța olimpică și i-o oferă lui fostului baschetbalist Tony Parker!

ADVERTISING

00:04 - Surprizele continuă! Serena Williams, Carl Lewis și Nadia Comăneci sunt alături de Rafael Nadal și poartă torța olimpică!

Screenshot_15-1

23:57 - Zinedine Zidane vine și preia torța olimpică și i-o oferă lui Rafael Nadal! Asta da surpriză!

Screenshot_13-5

23:54- Au fost declarate deschise Jocurile Olimpice!

Screenshot_10-5

23:28 - Continuă momentele speciale de la această ceremonie. Se aduce drapelul olimpic pe un cal alb.

Screenshot_8-4

23:10 - Pe fluviul Sena a fost amenajat un spațiu în care se afla un pian și se interpretează melodia Imagine de la John Lennon.

Screenshot_7-5

23:00 - Se aude și melodia românească Stereo Love de la Edward Maya si Vika Jigulina!

22:56 - Se încheie defilarea sportivilor pe acordurile melodiei The Final Countdown.

Screenshot_6-4

22:54 - Defilează acum și delegația Franței.

Screenshot_5-7

22:30 - Sportivii din delegația României defilează acum! La bord nu s-au aflat canotorii care au rămas în satul olimpic pe durata ceremoniei și nici David Popovici, care vrea să fie concentrat doar pe probele de duminică. Pe barcă s-au aflat 96 de sportivi.

Screenshot_4-7

22:22 - Se pune în scenă și o prezentare de modă.

Screenshot_2-5

22:17 - Am ajuns la Niger și ne apropiem tot mai mult de defilarea echipei României.

ADVERTISING

22:04 - Continuă defilarea națiunilor. Am ajuns la Letonia.

21:59 - Se interpretează La Marseillaise, imnul național al Franței.

Screenshot_1-10

21:52 - S-a pus în scenă furtul tabloului Mona Lisa, așa cum s-a întâmplat în trecut. El a fost recuperat de misteriosul purtător al torței ajutat de minioni.

21:38 - A început un recital de pian spre deliciul fanilor care îndură ploaia.

Screenshot_13-4

21:27 - Defilarea continuă, suntem momentan la Cipru. Mai avem ceva de așteptat până la România.

21:22 - Urmează un moment interpretat de Orchestra Gărzii Republicane alături de Aya Nakamura.

Screenshot_10-4
Screenshot_12-3

21:20 - Acrobații își intră în rol și ne oferă un moment special.

Screenshot_9-2

21:18 - Continuăm cu un spectacol de operă impresionant.

Screenshot_8-3

21:12 - În tot acest timp, flacăra olimpică e purtată pe acoperișurile din Paris și nu numai de un bărbat misterios.

Screenshot_7-4

21:05 - Continuăm cu un moment dedicat restaurării catedralei Notre Dame. Sunetele sunt realizate cu instrumentele muncitorilor care lucrează la restaurare.

Screenshot_5-6

21:02 - A început un show de french cancan interpretat de 80 de dansatori.

Screenshot_4-6

20:55 - În paralel continuă defilarea națiunilor. Am ajuns la Bosnia și Herțegovina.

20:48 - Lady Gaga începe spectacolul si le urează tuturor "Bienvenue a Paris". E un show de cabaret făcut de cunoscuta interpretă.

Screenshot_3-4

20:43 - Echipele continuă defilarea în ordine alfabetică pe fluviul Sena. Mai avem ceva de așteptat până la defilarea românilor.

20:40 - Delegația refugiaților, formată din 37 de sportivi, continuă defilarea.

Screenshot_1-9

20:39 - Prima ambarcațiune care trece pe Sena este cea a Greciei.

20:35 - Președintele Franței, Emmanuel Macron, se salută cu președintele CIO, Thomas Bach. Aceștia salută mulțimea.

20:30 - Ceremonia de deschidere începe acum. Zinedine Zidane are flacăra olimpică și i-o oferă unui copil.

Francezii pregătesc o ceremonie fastuoasă, care, în premieră, nu va avea loc într-o arenă, ci în jurul fluviului Sena.

Cele 206 delegații vor "defila" pe 85 de ambarcaţiuni pe Sena, trecând pe lângă obiective turistice precum Catedrala Notre-Dame, Luvru sau Muzeul Orsay, pe o distanţă de şase kilometri, de la Pont d’Austerlitz până la Trocadero, lângă Turnul Eiffel. În total, la Jocuri vor lua parte 10.500 de sportivi, dintre care 571 din Franţa.

Peste 400 de dansatori şi 3.000 de artişti vor performa în timpul ceremoniei de deschidere, pe bărcile care vor pluti pe Sena, cât şi pe podurile care traversează fluviul.

Circa 326.000 de spectatori vor asista la această ceremonie, estimată să dureze patru ore. Dintre aceştia 222.000 au primit bilete gratuite, iar 104.000 au plătit tichete pentru cheiurile joase. Peste 80 de ecrane uriaşe, plasate strategic, vor permite spectatorilor să se bucure de atmosferă şi să urmărească spectacolul de-a lungul fluviului.

Planul de securitate pentru ceremonia de deschidere este unul nemaiîntâlnit de amplu, peste 45.000 de persoane urmând să se ocupe de desfăşurarea lucrurilor în ordine. Spaţiul aerian pe o arie de 150 de kilometri în jurul Parisului va fi închis vineri seara, la fel cum sunt închise traficului şi numeroase zone de-a lungul Senei.

Portdrapelul României la ceremonia de deschidere va fi familia de canotori Cozmiuc, Ionela şi Marius.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇