Cum să reduci căldura din mașină pe caniculă

Cum să reduci căldura din mașină pe caniculă

Temperaturile extreme afectează negativ orice mașină. Vara aceasta se anunță a fi una dintre cele mai călduroase din istoria înregistrată a României, cu temperaturi care depășesc zile la rând 40 de grade Celsius.

Căldura extremă poate dăuna sănătății unui vehicul, ducând la reparații costisitoare și la o valoare reziduală mai mică.

Experți din cadrul companiei de date auto carVertical vin cu sfaturi utile despre cum să poți minimiza riscul de supraîncălzire a mașinii ca să o menții în formă optimă pe tot parcursul verii.

Parchează la umbră

Dacă este posibil, nu lăsa niciodată mașina direct în razele soarelui pentru perioade lungi de timp. Căldura poate distruge interiorul din piele până în punctul în care acesta începe să crape. Ca să nu mai vorbim de faptul că soarele afectează vopseaua mașinii și orice piese din plastic.

Desigur aceste daune nu se întâmplă de pe o zi ăe alta, dar dacă vrei să-ți păstrezi mașina într-o stare bună pe o perioadă lungă de timp, parchează-o la umbră sau într-un garaj. Până și să te urci într-o mașină încinsă este neplăcut și vei consuma multă energie ca s-o răcești.

ADVERTISING

Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical, sugerează să parchezi mașina în așa fel încât să nu fie cu fața la soare.

„Nu este nimic mai neplăcut decât să intri într-un vehicul și să te așezi pe scaunele din piele neagră care au fost expuse direct la razele soarelui preț de câteva ore. Asigură-te că mașina este poziționată în așa fel încât soarele bate din spate până în momentul în care trebuie să te sui la volan, astfel încât scaunele și volanul să nu se încălzească prea tare” - explică Buzelis.

Deschide puțin toate ferestrele

Dacă păstrezi geamurile laterale deschise câțiva centimetri, chiar și atunci când mașina este parcată afară, direct la soare, temperatura din cabină nu va fi insuportabilă.

„Aerul cald urcă și se evaporă prin geamurile deschise. Mai mult, dacă există chiar și cea mai mică urmă de vânt, interiorul mașinii va fi mult mai răcoros decât în cazul în care geamurile ar fi fost lăsate complet închise” - spune Buzelis.

ADVERTISING

Asigură-te că aerul condiționat funcționează la capacitate optimă

Înainte să înceapă vara și temperaturile să urce vertiginos, este important să vezi care este starea sistemului de aer condiționat. Dacă încă n-ai mers cu mașina la service, poate ar fi cazul s-o faci.

Un filtru de aer murdar, un termostat defect sau gurile de ventilație blocate te vor face să te simți ca și cum ai fi într-o saună când îți conduci mașina. Asigură-te că aparatul de aer condiționat funcționează așa cum trebuie și că-ți poate oferi confortul pe care-l meriți.

Nu aștepta până în ultimul minut pentru a remedia eventualele probleme de AC, coada de așteptare la service este mai lungă decât crezi pe timp de vară.

Monitorizează presiunea în anvelope

Vremea caldă duce la creșterea presiunii în anvelope, fenomen care în cazuri rare poate provoca o explozie. Pentru fiecare creștere de 10°C a temperaturii, presiunea în anvelope crește și ea cu 0,1 bar, chiar și atunci când mașina stă pe loc.

ADVERTISING

Verifică regulat presiunea în anvelope ca să fii sigur că sunt umflate respectând cu strictețe recomandările producătorului. Căldura poate duce și la o uzură prematură, așa că fii atent la grosimea cauciucului. În caz contrar, riști să-ți fie afectate manevrabilitatea și frânarea mașinii, punându-te în situații periculoase când conduci.

„Presiunea crescută face ca segmentul de mijloc al anvelopei să se uzeze mai repede decât părțile exterioare sau cele laterale. Dacă nu inspectezi presiunea la fiecare câteva mii de kilometri, anvelopele se pot uza și prin urmare vor avea o aderență slabă pe un carosabil umed” - explică expertul auto al carVertical.

Verifică nivelul antigelului/lichidului de răcire

Majoritatea motoarelor auto funcționează optim în intervalul de temperatură cuprins între 90°C și 105°C. Prin urmare, dacă nu este suficient lichid de răcire, motorul se poate supraîncălzi. Când afară este extrem de cald, aceste procese sunt accelerate.

Verifică toate furtunele și vezi dacă există fisuri, deoarece ultimul lucru pe care-l vrei într-o zi fierbinte de vară este să ai de-a face cu o scurgere de lichid. Dacă nivelul lichidului de răcire este insuficient, completează-l cât mai repede ca să-ți protejezi motorul.

Folosește parasolare

Parasolare reflectă lumina soarelui, păstrând interiorul mașinii mai răcoros.

Dacă în timpul verii trebuie să parchezi vehiculul în spații deschise, parasolarele mențin temperatura din interior la un nivel mai scăzut. Estimările spun că te poți aștepta la o reducere de până la 25% a temperaturii interioare a mașinii atunci când folosești un parasolar.

Menține un nivel adecvat al uleiului de motor și a celorlalte lichide 

Căldura reduce vâscozitatea uleiului de motor – devine mai subțire și nu lubrifiază atât de bine piesele autoturismului. Gradul crescut de frecare duce, de asemenea, la un consum mai mare de combustibil. Este important să schimbi uleiul la timp, altfel vei afecta sănătatea mașinii.

Asigură-te că ai suficient ulei de motor pe tot parcursul verii și verifică toate celelalte lichide ale mașinii (de frână, transmisie și servodirecție).

Verifică bateria

În timp ce mulți șoferi cred că doar temperaturile scăzute afectează sănătatea bateriei și vara are un impact mare asupra acesteia.

Căldura extremă poate face ca electroliții bateriei să se evapore, să crească coroziunea și să provoace sulfatare. Bateriile folosite în țările cu climă caldă au de obicei o durată de viață mai scurtă decât cele utilizate în zone cu climă blândă.

Dacă nu ai mai verificat starea bateriei de câțiva ani, este o idee bună să o faci acum ca să nu te trezești într-o zi că nu mai poți să pornești mașina.

Răcorește-ți mașina înainte s-o conduci 

Când ai intrat într-o mașină încinsă, te simți ca și cum mergi printr-un câmp de lavă. Cel mai bun sfat - nu face asta! Înainte de a porni la drum, deschide toate ușile și pornește aerul condiționat, astfel încât mașina să se răcească.

Nu doar că este neplăcut să conduci într-o mașină fierbinte la interior, dar e și riscant, având în vedere că poți ameți sau ți se poate face greață.

Când pornești la drum, ține geamurile deschise câteva minute ca să iasă tot aerul cald rămas în interior. Închide geamurile numai când sistemul de aer condiționat începe să scoată aer rece.

Depui ceva mai mult efort să-ți întreții mașina vara, dar nu atât de mult încât să-ți dea dureri de cap. Cu ceva planificare și dacă faci lucrări mici de rutină regulat, te asiguri că mașina ta va fi în cea mai bună stare pentru a rezista chiar și în zilele fierbinți de vară.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇