EURO 2024: 'Spania vrea să scrie istorie', a asigurat selecționerul Luis de la Fuente

EURO 2024: 'Spania vrea să scrie istorie', a asigurat selecționerul Luis de la Fuente

Spania vrea „să scrie istorie” prin câştigarea competiţiei pentru a patra oară, a afirmat selecţionerul Luis de la Fuente înaintea finalei cu Anglia de la Campionatul European de fotbal – EURO 2024 din Germania, adăugând însă că echipa sa nu „este favorită” înaintea partidei, relatează AFP.

Întrebat la conferinţa de presă despre posibilitatea de a imita „generaţia de aur” a Spaniei, câştigătoare la EURO 2008 şi 2012, precum şi la Cupa Mondială din 2010, de la Fuente a precizat că are deja „o generaţie strălucită”, capabilă „să scrie istorie” duminică.

ADVERTISING

"Noi am făcut deja asta ajungând aici, continuând creşterea noastră. Dar asta nu înseamnă că putem câştiga întotdeauna. Însă această impresie colectivă, acest progres, sunt peste orice rezultat", a adăugat el.

"Trebuie să fim mândri de tot ce am făcut. Pentru că avem un mare prezent şi un mare viitor. Şi să vezi o ţară angajată în spatele acestei echipe, indiferent de rezultat, este un lucru extraordinar. Suntem emoţionaţi să vedem o ţară cu atât de multă speranţă, afecţiune, armonie şi unitate, aşa cum nu am mai văzut de mult", a mai spus selecţionerul spaniol.

ADVERTISING

"Noi suntem pregătiţi să luptăm pentru victorie şi trebuie să rămânem fideli ideii noastre de joc", a conchis de la Fuente.

Spania şi Anglia se vor înfrunta în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, duminică, pe Olympiastadion din Berlin, de la ora 22:00.

PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!