Greenpeace cere demisia lui Fechet, după emiterea acordului de mediu pentru Neptun Deep. Ministrul spune că Rusia s-ar bucura dacă se oprește proiectul

Greenpeace cere demisia lui Fechet, după emiterea acordului de mediu pentru Neptun Deep. Ministrul spune că Rusia s-ar bucura dacă se oprește proiectul

Activiștii Greenpeace au protestat în fața sediului Ministerului Mediului, cerând demisia ministrului Mircea Fechet.

Acest protest vine ca urmare a emiterii acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep, după ce 11.000 de oameni s-au alăturat apelului organizației de a respinge acordul și peste 24.000 au semnat petiția pentru protejarea Mării Negre, se arată într-un comunicat remis joi Spotmedia.ro.

Ei acuză ministerul că a ignorat îngrijorările oamenilor și a aprobat un proiect care prezintă numeroase riscuri și probleme:

  • Lipsa transparenței: Autoritățile române nu au publicat detalii privind substanțele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră.
  • Riscul minelor marine: Proiectul se va desfășura în proximitatea unei zone de conflict, fără a se evalua impactul minelor marine sau a se propune măsuri de prevenire a riscurilor de explozie.
  • Emisii de CO2: Se estimează că proiectul va genera peste 200 de de milioane de tone de CO2, agravând fenomenul schimbărilor climatice, printre care se numără valurile de caniculă, seceta, incendiile forestiere și inundațiile.
  • Impactul asupra biodiversității: Marea Neagră se confruntă deja cu multiple presiuni - poluare, microplastic, exces de nutrienți chimici, turism agresiv și pescuit ilegal. Delfinii din Marea Neagră sunt grav amenințați de aceste probleme, iar un nou proiect de exploatare petrolieră nu va face decât să înrăutățească situația.
  • Metodologii incomplete: Raportul integrat de mediu nu respectă cerințele ghidurilor metodologice și este incomplet.
  • Deficiențele platformelor existente: Fotografiile arată că platformele OMV Petrom prezintă deficiențe majore și neconformități, punând în pericol Marea Neagră. OMV Petrom nu a clarificat situația acestor platforme.
  • Consultări publice insuficiente: Consultările organizate au fost superficiale, atât în România, cât și în Bulgaria.
ADVERTISING

„Am venit astăzi la Ministerul Mediului să îi solicităm domnului Fechet să facă un pas în spate. Până în acest moment, niciun reprezentant de la nivelul Ministerului Mediului nu a ieșit public să ofere un răspuns pentru problemele pe care le-am ridicat. Și nimeni nu ne explică cum OMV Petrom, care operează platforme cu piloni crăpați și ruginiți în Marea Neagră, primește cu atâta ușurință acordul de mediu.

Atenție! Nu e un acord de mediu pentru construcția unui imobil pe malul mării. Este vorba de un acord pentru cel mai mare proiect de exploatare a gazelor fosile din Uniunea Europeană, proiect care va fi operațional mai mult de 20 de ani, care va impacta iremediabil viața sălbatică din Marea Neagră și care va alimenta și mai mult criza climatică cu care ne confruntăm!” a declarat Vlad Cătună, coordonator de campanii la Greenpeace România.

ADVERTISING

Fechet: Rusia s-ar bucura cel mai tare dacă am opri Neptun Deep

În replică, Mircea Fechet afirmă că impactul de mediu pentru Neptun Deep, raportat la beneficiile acestuia, este unul mic, este unul care se justifică și pe care îl putem gestiona fără să aducem atingere Mării Negre.

El a subliniat că Rusia s-ar bucura cel mai tare dacă am opri proiectul.

„Părerea mea este că România, la fel cum au procedat și procedează toate statele cu astfel de resurse, trebuie să exploateze resursele de gaze naturale. România nu trebuie să fie dependentă de alte țări, Rusia s-ar bucura cel mai tare dacă am opri proiectul, pentru că am fi obligați să importăm și de la ei gaze naturale”, a declarat Mircea Fechet, pentru Mediafax.

ADVERTISING

El afirmă că protestatarii nu au înțeles nici cine emite acordul de mediu.

„Ei îmi cereau mie, personal, să opresc emiterea acestui act administrativ, când autoritatea competentă care emite un astfel de document este Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, lor ar fi trebuit să li adreseze. Pot să spun că am foarte mare încredere în colegii mei și pot să spun că, atunci când emit o autorizație de mediu, un acord de mediu, un aviz de mediu, ei studiază foarte bine studiile de evaluare adecvate, toate documentele care precizează procedeele folosite.

Din informațiile pe care le am, impactul de mediu pentru Neptun Deep, raportat la beneficiile acestuia, este unul mic, este unul care se justifică și pe care îl putem gestiona fără să aducem atingere Mării Negre”, adaugă Fechet.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇