Anca Todoni și-a aflat adversara din turul secund de la Wimbledon

Anca Todoni și-a aflat adversara din turul secund de la Wimbledon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul doi mondial, o va înfrunta pe românca Anca Todoni în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a dispus, luni, de conaţionala Caroline Dolehide (51 WTA) cu 6-1, 6-2.

Gauff (20 ani), campioana en titre de la US Open, a avut parte de un debut de senzaţie la Wimbledon, în 2019, cu victorie în faţa compatrioatei Venus Williams, după care a atins optimile de finală, la vârsta de 15 ani.

Todoni (19 ani, 142 WTA), venită din calificări, a jucat luni primul său meci la un turneu de Mare Şlem, câştigând în faţa sârboaicei Olga Danilovic cu 7-5, 6-1.

ADVERTISING

Britanica de origine română Emma Răducanu a debutat cu dreptul, învingând-o pe mexicanca Renata Zarazua cu 7-6 (7/0), 6-3, după ce adversara ei iniţială, rusoaica Ekaterina Alexandrova, a fost nevoită să se retragă din turneu.

Cehoaica Brenda Fruhvirtova (17 ani, 88 WTA) a produs una dintre surprizele primului tur la competiţia londoneză pe iarbă, eliminând-o cu 1-6, 6-3, 6-2 pe rusoaica Mirra Andreeva (17 ani, 23 WTA), semifinalistă la Roland Garros luna trecută.

La prima sa participare la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, Fruhvirtova o va înfrunta în turul secund pe spaniola Paula Badosa (93 WTA), care s-a impus cu 6-3, 6-2 în faţa cehoaicei Karolina Muchova (34 WTA), dublă sfertfinalistă la Wimbledon (2019, 2021).

ADVERTISING

Neozeelandeza Lulu Sun a făcut şi ea senzaţie, prin victoria reuşită în faţa unei jucătoare din top 10, chinezoaica Qinwen Zheng (a opta favorită), cu 4-6, 6-2, 6-4.

Rezultatele înregistrate luni în primul tur la Wimbledon la simplu feminin:
Lulu Sun (Noua Zeelandă) - Qinwen Zheng (China/N.8) 4-6, 6-2, 6-4
Iulia Starodubţeva (Ucraina) - Alison van Uytvanck (Belgia) 6-4, 6-3
Lin Zhu (China) - Irina-Camelia Begu (România) 6-0, 6-4
Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.25) - Taylor Townsend (SUA) 7-6 (7/4), 6-1
Emma Răducanu (Marea Britanie) - Renata Zarazua (Mexic) 7-6 (7/0), 6-3
Elise Mertens (Belgia) - Nao Hibino (Japonia) 2-6, 6-2, 6-4
Arantxa Rus (Olanda) - Yue Yuan (China) 6-2, 6-3
Maria Sakkari (Grecia/N.9) - McCartney Kessler (SUA) 6-3, 6-1
Daria Kasatkina (Rusia/N.14) - Shuai Zhang (China) 6-3, 6-0
Yuriko Miyazaki (Marea Britanie) - Tamara Korpatsch (Germania) 6-2, 6-1
Paula Badosa (Spania) - Karolina Muchova (Cehia) 6-3, 6-2
Brenda Fruhvirtova (Cehia) - Mirra Andreeva (Rusia/N.24) 1-6, 6-3, 6-2
Daiana Iastremska (Ucraina/N.28) - Nadia Podoroska (Argentina) 6-1, 7-6 (7/1)
Varvara Gracheva (Franţa) - Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-3, 6-1
Donna Vekic (Croaţia) - Xiyu Wang (China) 3-6, 6-3, 6-4
Erika Andreeva (Rusia) - Emina Bektas (SUA) 7-6 (7/5), 3-6, 6-3
Jasmine Paolini (Italia/N.7) - Sara Sorribes Tormo (Spania) 7-5, 6-3
Greet Minnen (Belgia) - Heather Watson (Marea Britanie) 7-5, 6-4
Bianca Andreescu (Canada) - Jaqueline Cristian (România) 6-4, 6-2
Linda Noskova (Cehia/N.26) - Sara Errani (Italia) 7-6 (7/3), 6-1
Marta Kostiuk (Ucraina/N.18) - Rebecca Sramkova (Slovacia) 6-3, 6-2
Daria Saville (Australia) - Peyton Stearns (SUA) 6-4, 6-2
Yafan Wang (China) - Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) 6-0, 3-6, 6-4
Madison Keys (SUA/N.12) - Martina Trevisan (Italia) 6-4, 7-6 (7/4)
Sloane Stephens (SUA) - Elsa Jacquemot (Franţa) 6-3, 6-3
Diana Şnaider (Rusia) - Karolina Plsskova (Cehia) 4-6, 6-4, 7-5
Naomi Osaka (Japonia) - Diane Parry (Franţa) 6-1, 1-6, 6-4
Emma Navarro (SUA/N.19) - Qiang Wang (China) 6-0, 6-2
Sonay Kartal (Marea Britanie) - Sorana Cîrstea (România/N.29) 3-6, 6-2, 6-0
Clara Burel (Franţa) - Eva Lys (Germania) 6-2, 6-4
Anca Todoni (România) - Olga Danilovic (Serbia) 7-5, 6-1
Coco Gauff (SUA/N.2) - Caroline Dolehide (SUA) 6-1, 6-2

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!