Kenya: Protestatarii au luat cu asalt Parlamentul. Poliția a deschis focul, sunt cadavre pe străzi (Video)

Kenya: Protestatarii au luat cu asalt Parlamentul. Poliția a deschis focul, sunt cadavre pe străzi (Video)

Au fost lupte de stradă la Nairobi, marţi, unde un protest la adresa majorării taxelor a degenerat, iar poliția kenyană a împuşcat mortal manifestanţii.

Unii au reuşit totuşi să intre în clădirea Parlamentului.

Bilanţul revoltei este încă neclar. AFP relatează că mai multe cadavre pot fi văzute pe străzi, cel puțin cinci protestatari fiind uciși, alți zeci răniți.

Un paramedic a declarat că cel puțin 10 oameni au fost împușcați mortal. Un alt paramedic a spus că mai mult de 50 de persoane au fost rănite de focurile de armă.

Potrivit CNN, magazinele au fost închise, iar transportul public suspendat. 

ADVERTISING

BBC scrie că şi un incendiu a izbucnit la Parlament.

Potrivit NTV Kenya, parlamentarii au fost evacuați, în timp ce poliția se lupta cu protestatarii.

MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Kenya să-şi revizuiască planurile de călătorie şi să-şi amâne deplasările.

Proteste și ciocniri au avut loc, de asemenea, în mai multe orașe și localități din țară, mulți solicitând demisia președintelui William Ruto și exprimându-și opoziția față de creșterea impozitelor.

La Centrul de Afaceri (CBD) din Nairobi, manifestanţii - majoritatea tineri veniţi cu steaguri kenyene, fluiere şi vuzuzele - scandau ”Noi suntem paşnici!”.

ADVERTISING

Însă protestatarii s-au ciocnit cu un important dispozitiv al poliţiei, care le oprea accesul în Parlament, unde proiectul controversat al bugetului se află în prezent în dezbatere.

Poliţia i-a ţinut iniţial la distanţă cu gaze lacrimogene, iar apoi cu gloanţe de cauciuc, dar ulterior a trecut la gloanţe reale.

Motivele revoltei

Mişcarea ”Occupy Parliament” a fost lansată pe reţele de socializare imediat după prezentarea în Parlament, la 13 iunie, a unui proiect al bugetului aferent perioadei 2024-2025, care prevede introducerea unor noi taxe - inclusiv TVA de 16% la pâine şi o taxă anuală de 2,5% impusă maşinilor.

ADVERTISING

Guvernul a anunţat ulterior că retrage cea mai mare parte a măsurilor, dar protestatarii acuză că se pregătesc altele, de exemplu, o creştere cu 50% a taxelor pe carburanţi.

Mişcarea de revoltă a mobilizat oamenii cu mult dincolo de ”generaţia Z” - tineri născuţi după 1997 -, transformându-se într-o contestare largă a politicii preşedintelui Ruto.

La protest ia parte și Auma Obama, sora vitregă a fostului președinte al Statelor Unite, Barack Obama, potrivit CNN.

Proiectul bugetului urmează să fie adoptat de Parlament până la 30 iunie.

Manifestanţii cer retragerea integrală a textului.

Zeci de persoane au fost rănite de poliţie, care a făcut şi sute de arestări, în zilele precedente ale protestului.

”În pofida arestărilor masive şi răniţilor, manifestaţiile au continuat să ia amploare, subliniind nemulţumirea generalizată a populaţiei”, sublinia luni, într-un comunicat Amnesty International Kenya, avertizând cu privire la riscul unei ”escaladări (care) ar putea antrena şi mai multe morţi”.

Amnesty şi ONG-ul Comisia Kenyană a Drepturilor Omului acuză autorităţile de răpirea unor manifestanţi, scrie France24.

Guvernul are nevoie de bani

Guvernul consideră că majorarea de taxe e necesară, pentru a asigura o marjă de manevră Kenyei, puternic îndatorată.

Kenya, o ţară din Africa de Est cu aproximativ 52 de milioane de locuitori, este locomotiva economică a acestei regiuni.

Însă ea a înregistrat în mai o inflaţie de 5,1% în decurs de un an şi o scumpire a produselor alimentare şi carburanţilor de 6,2% şi, respectiv, 7,8%, potrivit Băncii centrale kenyene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇