Comisia Europeană a inaugurat, miercuri, Oficiul pentru inteligenţa artificială (IA), instituit în cadrul CE.
Oficiul pentru IA urmăreşte să permită dezvoltarea, implementarea şi utilizarea viitoare a IA într-un mod care să stimuleze beneficiile societale şi economice, precum şi inovarea, atenuând în acelaşi timp riscurile.
Acest oficiu va juca un rol esenţial în punerea în aplicare a Regulamentului privind inteligenţa artificială, în special în ceea ce priveşte modelele de IA de uz general, mai arată comunicatul de presă al CE.
De asemenea, el va acţiona pentru a promova cercetarea şi inovarea în domeniul IA de încredere şi pentru a plasa UE pe o poziţie de lider în cadrul dezbaterilor internaţionale.
„Oficiul pentru inteligenţa artificială inaugurat astăzi ne va ajuta să asigurăm o punere în aplicare coerentă a Regulamentului privind inteligenţa artificială.
Împreună cu dezvoltatorii şi cu o comunitate ştiinţifică, acest oficiu va evalua şi va testa inteligenţa artificială de uz general, pentru a asigura faptul că aceasta ne serveşte pe noi, ca oameni, şi că sprijină valorile noastre europene”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.
La rândul său, Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă, a adăugat că „prin intermediul noului Oficiu pentru inteligenţa artificială şi al celor 140 de femei şi de bărbaţi talentaţi din cadrul acestuia, Comisia va dispune de expertiza necesară pentru a stimula punerea în aplicare a Regulamentului privind inteligenţa artificială şi pentru a consolida rolul Europei de stabilire a standardelor la nivel mondial în domeniul inteligenţei artificiale”.
„Oficiul va promova un ecosistem european în domeniul inteligenţei artificiale care să fie inovator şi competitiv şi care să respecte normele şi valorile UE”, a mai precizat Breton, conform sursei citate.