Într-un mod destul de greu de înțeles, toți președinții României de după 1990 au avut această poziție cu o singură excepție. Mai mult, Ion Iliescu a obținut chiar două mandate, între 1996 – 2000, după ce pierde alegerile prezidențiale, și între 2004-2008, după ce-și termină cel de-al doilea mandat de președinte.
Traian Băsescu, după 10 ani la Palatul Cotroceni și doi ani de pauză, e ales senator al României în 2016, iar în 2019 obține un mandat de europarlamentar pe care l-a încheiat în vara acestui an.
Cel mai probabil, președinții români suferă de un sindrom post Cotroceni, care-i determină să alerge după o poziție de demnitar, chiar dacă e una cu mai puțină însemnătate decât cea de șef al statului. Au o teamă puternică să rămână fără o minimă autoritate.
Dar la Klaus Iohannis acest sindrom se manifestă mai intens și pune în pericol șansele lui Nicolae Ciucă, liderul PNL, de a ajunge în finala prezidențială.
O credință de neclintit în primari
Liberalii au acum două bătălii de dus - una pentru a crește popularitatea fostului general, aflat pe locul șase în competiția electorală pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni, conform ultimului sondaj INSCOP, iar a doua de a scăpa cumva de lipsa de popularitatea a lui Iohannis, probabil cel mai detestat lider politic de opinia publică din România în această perioadă.
Pentru PNL nu va fi ușor să intre în campania electorală pentru prezidențiale și parlamentare cu doi bolovani legați de gât, dar e decizia partidului. Trebuie respectată.
Nu e clar pe ce se bazează liberalii în acest moment, dar au o credință de neclintit că vor reuși în următoarele două luni să dubleze procentele lui Nicolae Ciucă cu ajutorul primarilor și organizațiilor din teritoriu.
Chiar dacă vor reuși o minune cu „ostașul”, problema Iohannis va fi și mai greu de gestionat în raport cu opinia publică.
Actualul președinte a întrerupt orice comunicare cu cetățenii în ultimii doi ani, fiind concentrat pe călătorii, realizate în stil de vedetă rock, cu avioane Gulfstream, într-un lux greu de imaginat pentru un om politic european.
În urmă cu un an a început, brusc, un balet politic greu de înțeles și urmărit, în care a anunțat că vrea poziția de secretar general al NATO, deși Mark Rutte, fostul premier olandez, primise deja binecuvântarea SUA și avea sprijinul Germaniei, Franței și Marii Britanii.
Dar Iohannis, vreme de luni bune, a jucat cartea candidaturii la șefia NATO, ajungând să se lase folosit de Erdogan și Viktor Orban, care aveau propria agendă de negociere politică și militară cu SUA.
Strategie încâlcită
După eșecul NATO, Iohannis a început să joace cartea Comisiei Europene, anunțând pe diferite canale că vizează poziția de președinte al Comisiei Europene. Adică nici mai mult, nici mai puțin, decât îndepărtarea Ursulei von der Leyen.
Voturile de la alegerile europarlamentare nu l-au prea ajutat, popularii europeni obținând un scor mai bun decât în urmă cu cinci ani, deși mulți se așteptau la înfrângere.
Victoria în alegeri i-a oferit fostei șefe a Comisiei Europene suficiente argumente să-și conserve poziția, ceea ce s-a și întâmplat.
Iohannis a ratat și obținerea unei poziții de comisar, cum există informații că și-ar fi dorit la un moment dat, aici fiind blocat de Marcel Ciolacu și PSD, intrați în cursa pentru președinția României.
Actualul șef al statului a ajuns să-și caute un fotoliu de senator din cauza faptului că toate strategiile sale de a prinde o poziție în structurile de putere euro-atlantice au eșuat.
Se află în situația de a fi o povară politică pentru propriul partid din comoditate, prin luxul afișat și lipsa unei strategii coerente, lansate din timp, prin care să se poată impune în durele negocieri desfășurate la vârful politicii occidentale.
Efectele stării de relaxare
În eșec a mai contat și un joc duplicitar al României, practicat la începutul războiului din Ucraina, atunci când autoritățile au hotărât să păstreze secretul ajutorului acordat țării vecine.
Iohannis nu a avut o poziție hotărâtă și nu s-a remarcat printre ceilalți lideri europeni care au devenit avocați ai sprijinului ucrainean în fața agresiunii Rusiei.
E foarte greu pentru un președinte al României să-și conserve măcar o parte din popularitate o perioadă de un deceniu. S-a întâmplat și în cazul lui Traian Băsescu, dar la această pierdere a contribuit de fiecare dată incapacitatea președintelui ales de a se adapta așteptărilor alegătorilor.
Klaus Iohannis a vrut să nu repete greșelile lui Băsescu care, în al doilea mandat, a fost dominat de propria agendă politică, una ce nu mai avea nicio legătură cu partidele care l-au susținut putere.
Iohannis nu a fost vocal, a evitat să fie transparent un președinte jucător și nu a intrat în conflicte politice, dar a eșuat, pierzând orice contact cu cei care l-au votat, în final, aceștia, întorcându-se împotriva lui.