Canarele sunt un adevărat paradis natural. Se află, însă, destul de departe de Europa. Responsabila pentru industria arhipelagului, Yaiza Castilla, propune o schimbare de curs, îndreptându-şi privirea spre Africa.
Social-democrata Yaiza Castilla, în vârstă de 36 de ani, responsabilă pentru industrie şi turism în Insulele Canare, se arată foarte hotărâtă să schimbe ceva.
Spre deosebire de Zurab Pololikashvili, şeful World Tourism Organization, cu sediul la Madrid, care a efectuat recent o vizită în Canare pentru a le da sfaturi politicienilor regionali cu privire la actuala pandemie.
În timp ce Pololikashvili spune doar banalităţi, tânăra politiciană spaniolă are deja un plan foarte clar: "Trebuie să ne diversificăm economia, să devenim mai autonomi în ce priveşte aprovizionarea cu energie şi alimente şi să fim mai independenţi de turismul internaţional."
Recomandarea autorităților din Madrid: Poartă mască chiar și acasă
Prin aceasta, Castilla înţelege o intensificare a comerţului cu Africa (Canarele aparţin Spaniei, dar geografic insulele se află mai aproape de coasta africană), o agricultură mai diversificată, care să presupună mai mult decât doar culturi de banane şi roşii, producerea mai multor spoturi publicitare care să facă reclamă arhipelagului din Oceanul Atlantic, cât și extinderea viticulturii pentru a se exporta mai mult vin pe piaţa internaţională.
Castilla atrage atenţia că ar fi trebuit luate măsuri şi fără pandemia de coronavirus:
"În prezent, 75 la sută din hotelurile noastre sunt închise, dar şi înainte de pandemie am avut de suferit de pe urma falimentului companiei germane de zbor Air Berlin, la care s-a adăugat ulterior cel al concernului turistic Thomas Cook.
Economia insulară depinde indirect de turism în proporţie de 80 la sută şi direct, prin ocuparea forţei de muncă, în proporţie de 40 la sută."
Şi afacerea cu apartamentele şi casele de vacanţă depinde de turişti. Aproximativ 13 la sută din populaţia Insulelor Canare sunt străini, între care, pe lângă imigranţii economici din Maroc, majoritatea sunt germani, britanici şi francezi.
Înaintea declanşării pandemiei, şomajul se cifra oficial la 19 procente, dar până la finele anului se aşteaptă să crească la 25 la sută.
"Criză fără precedent"
"Ne confruntăm cu o criză fără precedent şi am ajuns la capătul puterilor", spune Ana Oramas, purtătoarea de cuvânt a Coalición Canaria din Parlamentul regional.
Venitul pe cap de locuitor din Canare se ridică la 20.892 de euro pe an, cu 20 la sută sub cel mediu din întreaga Spanie. Ana Oramas se plânge că Madridul nu oferă sprjin regiunii insulare.
Manuel Romera, economist la IE University din Madrid, crede în schimb că locuitorii Insulelor Canare – 2,2 de milioane la număr – ar trebui să-şi intensifice relaţiile cu continentul african şi să facă reclamă cu avantajele fiscale, interesante pentru întreprinderi şi investitori, şi nu numai cu hotelurile pe care le au.
Conflict sau parteneriat cu Marocul?
În ce priveşte industria portuară, guvernul regional din Insulele Canare încearcă deja de un timp să se poziţioneze internaţional – de pildă în competiţia cu oraşul marocan Tanger.
Dar cu Marocul învecinat există de mai multă vreme litigii, care s-au amplificat în acest an după ce Marocul şi-a extins apele teritoriale din faţa coastei în defavoarea Insulelor Canare. În discuţie sunt pescuitul şi extracţia de petrol.
"Studiile confirmă că merită. În plus, la o adâncime de 4.000 de metri sub apă există mari cantităţi de bogăţii naturale, care promit câştiguri substanţiale dacă se va avea la dispoziţie tehnologia necesară pentru a le exploata", spune Juan Carlos Higueras, economist la EAE Business School.
Întrebarea este cine ar avea dreptul să le exploateze. Olando Hérnando, care trăieşte pe insula Tenerife, fost meşteşugar, se simte mai apropiat de Africa decât de Spania. "Spaniolii ne consideră sălbatici", spune bărbatul în vârstă de 80 de ani.
Homeoffice în Insulele Canare
Economista Laura Ramos, în vârstă de 42 de ani, tocmai a revenit în Gran Canaria. Ea ştie prea bine că aici nu poate câştiga la fel de bine ca în SUA, unde a trăit timp de mai mulţi ani.
"Dar pentru mine importante sunt şi regiunea, cultura şi familia", mărturiseşte Ramos, care speră ca strategia politicienei Yaiza Castilla să dea roade.
Oricine poate munci de aici dacă are un job la care e posibil să lucrezi de acasă. Homeoffice-ul este acum, pe timpul pandemiei, mai actual ca oricând. Ramos mai adaugă un argument: "clima blândă pe tot parcursul anului, aerul curat şi costurile reduse de viaţă".
Natura le e, de altfel, celor mai mulţi dintre locuitorii arhipelagului mai importantă chiar decât propria bunăstare. Astfel locuitorii au reuşit prin proteste masive, cu câţiva ani în urmă, să determine concernul petrolier spaniol Repsol să renunţe la extracţiile din preajma coastelor canare.
Castilla pledează şi ea pentru folosirea energiei regenerabile în locul carburanţilor fosili. Insula El Hierro îşi produce între timp singură necesarul de energie doar din surse regenerabile. Acelaşi obiectiv îl au şi celelalte insule din arhipelagul Canarelor, subliniază Yaiza Castilla.
Canarele, un paradis natural
Şi economistul Javier Díaz-Jiménez susţine că acest paradis natural trebuie menţinut. "Dacă aş putea", spune el, "aş lucra chiar de pe plaja Las Palmas din Gran Canaria." Deocamdată, însă, predă la IESE Business School din Madrid.
Nici Olando Hérnando nu-şi poate imagina alt loc pe lume în care să trăiască decât în Tenerife. Cu mândrie ne arată instrumentul pe care l-a realizat cu mâinile sale - o chitară tradiţională canară. "Există în viaţă şi lucuri care n-au valoare materială."
Stefanie Claudia Müller