Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă luni, 11 noiembrie 2024, ora 17.30, la Sala Noua Galerie, la o nouă ediție a Conferințelor de la Șosea. Tema acestei ediții este Muncă și identități în mișcare. Practici de documentare și reprezentare a migrației. Acest eveniment este desfășurat în cadrul proiectului Sezonierii I.
Participă:
Nona Șerbănescu
Petruț Călinescu
Ingrid Ene
Moderator: Bogdan Iancu (MNȚR / SNSPA)
La jumătate de an distanță de vernisajul expoziției de fotografie documentară „Sezonierii I”, un demers curatorial (realizat de Bogdan Iancu și Cosmin Manolache) de valorificare a muncii de teren a fotografului Cosmin Bumbuț și a jurnalistei Elena Stancu care au urmărit și observat îndeaproape viața zilnică a sezonierilor români în Europa de Vest, revenim cu o masă rotundă care va încheia seria de ateliere, conferințe și sesiuni de film care au pus în dialog cercetători și cercetătoare, studenți și studente, alături de arhitecți și arhitecte, artiști și artiste, și care propune, prin prezentările a trei proiecte recente, o cartografiere a practicilor curente de documentare vizuală și reprezentare a migrației pentru muncă și a dinamicilor sociale care o însoțesc.
Expoziţia „Nu vorbim despre sclavie modernă”, a doua din seria „Politici ale non-acţiunii” a artistei Nona Şerbănescu în colaborare cu Eugen Rădescu, curator, a fost deschisă în 2021 la galeria MNŢRplusC, în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român și a investigat situaţii legate de condițiile de muncă şi abuzurile la care au fost expuși cetăţeni români plecați la muncă în Germania în perioada de lockdown.
„Mândrie și Beton. După 10 ani” este o continuare a proiectului de cercetare vizuală desfășurat între anii 2010 – 2012 și a revenit cu un nou capitol (2021-2022), printr-un album foto și un webdocumentar (nominalizat la Migration Journalism Award 2024), în care Petruț Călinescu și Ioana Călinescu au urmărit evoluția schimbărilor pe care migrația le-a provocat în nordul țării, în special Țara Oașului. Mândrie și Beton este un proiect unic pe plan local, cel puțin, prin lunga documentare a generațiilor de migranți și a valurilor de schimbări care au trecut peste satul românesc în ultimul deceniu.
Galeria ArtEast a găzduit în octombrie 2024 expoziția de fotografie, video și obiecte de artă, „August infinit” (curatoare Cristina Stoenescu), dedicată migrației femeilor din România în Italia. Parte din proiectul „Geografii ale despărțirii. Italia” (coordonat de Ingrid Ene), expoziția investighează universul absențelor și traumelor din viețile femeilor care pleacă în căutarea unui loc de muncă în domeniul îngrijirii și asistenței casnice, cu consecințe asupra relațiilor sociale și familiale.
Intrarea este liberă.
Program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro